NUMINOSUL
Existã o sfinţenie care nu este a omului, ca individ, ci a situaţiei—sfinţenie, ĩn sensul cã este sacrã—‚a lui Dumnezeu’—şi ‚de la Dumnezeu’—şi ‚ţinând de Dumnezeu’. Ceva la care Dumnezeu consimte ĩn mod particular—şi tainic, adicã revelator—sã participe. Existã o sfinţenie a situaţiei—când omul este pus ĩntr—o situaţie ‚a sacrului’, sau ‚sacrã’—ceva umil—curãţitor, când lumina Sf. Spirit este covârşitoare—lama lucrãrii lui ascunse devine manifestã şi luminiscentã.
Acolo este tangibilã preaputernica protecţie ascunsã datã de Sf. Spirit, Cel de viaţã dãtãtorul. [Biserica Ĩl numeşte sfânt, şi dãtãtor de viaţã.]
Sfinţenia care vine din situaţie—Domnul nostru Iisus s—a referit la aceste lucruri vorbind despre identitatea Lui misticã cu cei defavorizaţi.
Un al doilea pas ĩn gândirea acestui fapt este sã constatãm cã aceste situaţii sacre, sfinţite, sunt ocazii, servesc ca ocazii de sfinţire personalã. Unii ajung de la sfinţenia situaţiei, la propria lor sfinţire personalã.
Au, adicã, deschiderea necesarã, receptivitatea.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu