Monah Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu pãrinţi athoniţi contemporani’
Aceastã carte, scrisã într—un stil firesc şi savuros, adesea încântãtor, mi—a adus multã limpezire, linişte şi bucurie autenticã. Unora nu le place creştinismul neogrec, cu sfinţii şi lumea sa; eu citesc cu interes ceea ce are legãturã cu acest univers duhovnicesc vast.
Sunt bucuros sã sugerez lectura cãrţii monahului Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte’, literaturã duhovniceascã bunã, un vol. emoţionant şi optimist, care se deschide cu povestirea întâlnirii unui om vârstnic, pe Sf. Munte, cu Preacurata Nãscãtoare, şi continuã cu stenicul dialog cu Theoclit; acest bãtrân viguros nu pierde, nici pe patul de moarte, prilejul de a—l mai probozi o datã pe adversarul sãu, Yannaras, faţã de care simţea o antipatie proverbialã. În dialogul cu Iacov Dionisiatul, bolnicerul, este amintitã coliba Cuv. Benedict Aghioritul.
Sub mitologie, sub convenţiile limbajului, sub folclor şi legendele monastice, pe care unii pot sã le guste, iar alţii, nu, se strãvede psihologia şi cogniţia, priceperea umanului, a sufletescului. Un bolnicer face observaţia simplã cã lauda duce la mândrie, perverteşte, iar mândria demonizeazã. Convorbirea cu acesta, Iacov Dionisiatul, este, şi în ansamblul ei, extrem de impresionantã. Teodosie Dionisiatul îi evocã pe Iosif, pe Efrem şi pe Pelaghia din Kalimnos.
Întâmplãrile minunate ale Cuvioasei Pelaghia m—au bucurat (Sf. Dumitru şi icoana; Sf. Gheorghe şi vinetele; Deipara şi Iisus). Într—adevãr, stilul minunilor relatate în vol. lui Damaschin Grigoriatul au marca autenticitãţii.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Se afișează postările cu eticheta a fi monah. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta a fi monah. Afișați toate postările
joi, 30 decembrie 2010
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
miercuri, 15 decembrie 2010
Am ajuns sã îmi placã mult Rafail Noica. Ştiu cã bigoţii şi fanaticii schismatici vor sã îl aserveascã cauzei lor, însã omul e superior acestor nimicuri. O conversaţie acordatã de Rafail Noica, la mai puţin de cinci ani de la moartea tatãlui sãu, lui Joantã, îl aratã ca acela mai adânc şi mai realizat omeneşte; nu cred cã bãtrânul a ştiut ce fiu extraordinar are, ba chiar dimpotrivã—dupã cum o aratã mãrturisirea cu indiscreţie publicatã de ucenicul GL. CN nu se recunoştea—din fericire—în fiul sãu; iar gândirea fiului acestuia e un izvor rãsãritean foarte curat. Joantã, care literar e un exponent al misticii isihaste (şi al cercetãrii savante aferente), pare locvace, însã nesemnificativ şi de o însufleţire cam lumeascã.
vineri, 27 august 2010
Gânduri despre benedictinism
Gânduri despre benedictinism
Pentru fiecare dintre noi, cei interesaţi de variatele spiritualitãţi cãlugãreşti (nu voi spune ‘monahale’, fiindcã nici dominicanii, nici iezuiţii nu sunt monahi), existã Ordine care exemplificã cel mai bine luminozitatea existenţei acesteia de rugãc.; pentru mine, întâietatea revine monahismului rãsãritean (impropriu numit ‘bazilitan’), cu o simpatie aparte pentru monahismul palestinian şi acela egiptean, iar dintre Ordinele şi formele apusene ale vieţii consacrate, respectul meu le revine în principal benedictinilor, carmeliţilor şi dominicanilor.
Benedictinii sunt Ordinul cel mai impozant; alţii ar spune, poate, acelaşi lucru despre iezuiţi sau despre franciscani, la care realizãrilor religioase, culturale, caritative li se adaugã şi ponderea numericã intimidantã. Benedictinii sunt, comparativ, puţini; însã deopotrivã cei mai interesanţi şi cei mai tonifianţi.
Cadrul vieţii benedictine este eminamente adaptat lucrãrii Lui Dumnezeu, numitã şi slujba dumnezeiascã, Liturghia Orelor sau Ceaslov. (Catolicii români de rit apusean folosesc un limbaj confuz, orientalizat, numind Euharistia ‘Liturghie’, în loc s—o numeascã Missã. De unde surpriza românului care îi aude pe francezi spunând cã merg la ‘Missã’, şi la început nici nu ştie despre ce este vorba. De fapt, Euharistia este Missa, iar Liturghia se referã la ‘Ore’, la Ceaslov. Pentru catolic, ‘Liturghia’ înseamnã Ceaslovul, iar Euharistia este Missa.)
Apãrut într—o vreme de pluralism monastic, când, aşadar, existau mai multe formule de organizare a vieţii cãlugãreşti, benedictinismul avea sã beneficieze de exclusivitate—vreme de douã veacuri, toţi monahii apuseni trãiesc dupã regula benedictinã, ca urmare a impunerii de cãtre Împãratul Ludovic.
În sensul propriu, benedictinii nu sunt un Ordin, ci o confederaţie de mãnãstiri. Adjectivul însuşi a intrat în uz foarte târziu, din considerente practice, pentru a—i deosebi pe ‘vechii’ monahi de reformele benedictine şi de celelalte Ordine. Iar ‘Confederaţia’ ca instituţie dateazã abia de ceva mai mult de un veac. Altfel, vechiul benedictinism este un localism, o formã care accentueazã localul, autonomia mãnãstirii, spre deosebire de orânduirea piramidalã a celorlalte Ordine.
Ordinul benedictin a fost foarte drag inimii franceze. Franţa a constituit unul din cele mai importante rezervoare de vocaţii benedictine; tot de aici au pornit şi cele mai robuste—unii ar zice, crâncene—reforme, cistercienii şi trapiştii. Francezii priveau benedictinismul, în mod instinctiv, ca pe o elitã a cãlugãriei; ceea ce şi este.
Pentru literaţii francezi catolici, benedictinismul apãrea ca alegerea evidentã, ceea ce mãrturiseşte pentru respectabilitatea acestei forme de organizare. Claudel vrusese sã fie benedictin, Bloy îl pizmuia pe Huysmans fiindcã acesta devenise (oblat), iar Sf. Toma chiar fusese; benedictini au fost şi câţiva dintre cei mai scandaloşi reformatori postconciliari (alde Hume, Weakland, iar mai înainte cei de la Chevetogne). În contextul transformãrilor din Bisericã în sc. XX, benedictinii au fãcut figurã de progresişti, de reformatori, şi au şi dat câteva dintre cele mai controversate figuri ale stângii teologice şi religioase. Nu au rãmas strãini nici de extravaganţe sincretiste, şi n—au fost cu nimic mai prejos decât iezuiţii în reinventarea pietãţii postconciliare. Unii le atribuie pornirea avalanşei reformelor liturgice. În mod cert îi regãsim în avangarda revendicãrilor progresiste şi a subminãrii autoritãţii romane. În general, s—au comportat ca un Ordin foarte progresist şi netradiţionalist; din nou, cu nimic mai prejos decât iezuiţii ori dominicanii. Excepţii existã, ca oriunde, iar reprezentarea e nuanţabilã. Esenţialul, însã, e acela enunţat. Benedictinii de azi sunt un ordin mai ales progresist, de avangardã. Cele câteva ‘mãnãstiri tradiţionaliste’ au fost iniţiative rãzleţe, şi tocmai nevoia înfiinţãrii lor spune atâtea despre contextul general al vieţii în interiorul Ordinului.
Trebuie remarcat cã, în general, în catolicismul sc. XX, cãlugãrii s—au afirmat mai ales ca avangardã, ca progresişti, ca iniţiatori ai reformelor, la antipodul atonitismului reacţionar. Probabil cã efectele n—au fost mereu chiar cele mai de dorit, însã faptul mãrturiseşte pentru dinamismul şi libertatea din aceste medii.
luni, 22 martie 2010
DUMINICA SF. MARIA EGIPTEANCA. RANCÉ, NECTARIE, RAHNER, VIAŢA CUV. MAICI MARIA, SERAFIM
DUMINICA SF. MARIA EGIPTEANCA. RANCÉ, NECTARIE, RAHNER, VIAŢA CUV. MAICI MARIA, SERAFIM
Mi se pare cã Rancé înãlţase o capelã sau o bisericã în cinstea Sf. Maria Egipteanca, sfântã a cãrei existenţã de penitenţã luminoasã trebuie sã îi fi spus multe acestui reformator al cistercienilor. Asceza Mariei era una în care cistercienii sã se regãseascã şi care sã îi inspire.
De ziua Sf. Maria Egipteanca, voi mai vorbi puţin despre Rancé, a cãrui viaţã e interesantã şi, într—un fel, exemplarã. Reformatorul cistercienilor a fost un convertit (de la mondenitate şi hedonism), şi un penitent de un caracter foarte tradiţional. Credea în necesitatea de a fi un egiptean sau un sinait în Franţa. La vremea respectivã, noile spiritualitãţi catolice, ca de ex. aceea iezuitã, mai acomodante, în mod cert mai netradiţionale în formã şi probabil cã şi în spirit, încã mai scandalizau, încã mai trezeau indignare (martori sau exponenţi ai acestei reacţii sunt, în ziua de azi, minoritari ca Pãr. Bunge). Iar trapismul, reforma trapistã trebuie vãzutã şi pe acest fundal, de refuz al modernizãrii. De proclamare a perenitãţii ascetismului egiptean, sinait, vechi.
Armand Jean le Bouthillier de Rancé, despre care am mai scris aici, un elenist precoce, canonic şi cleric de curte, meritã amintit la aceastã zi a Sf. Maria Egipteanca. Extrem de bogat, numit arhidiacon şi prim capelan, la 30 de ani, al ducelui de Orléans, a vizitat la 36 de ani La Trappe, cãreia i—a devenit, dupã alţi doi ani, stareţ. Rancé era un aristocrat, finul lui Richelieu, şi dusese viaţa unui preot monden; a fost pus abia la 31 de ani pe drumul cãtre convertire. Şase ani mai târziu a devenit monah.
Una din cuvântãrile despre pocãinţã ale lui Nectarie de Eghina atrage atenţia asupra unui fapt interesant: toate cele patru exemple de pocãinţã desãvârşitã provin din Evanghelia Sf. Luca. [1]
‘Viaţa Sfintei Noastre Maici Maria Egipteanca’ este o nuvelã teologicã de la sfârşitul antichitãţii, probabil mult mai veche decât în datarea şi atribuirea tradiţionalã; tonul nuvelei este unul remarcabil de ‘medieval’, cu accentele puse pe cultul Fecioarei, pe Sacramente, pe venerarea Sf. Cruci. Întâlnirea preotului cu Maria Egipteanca, în deşert, are loc chiar în decursul Postului Mare.
Existenţialitatea legãturii cuvioasei Maria cu Fecioara duce cu gândul la Sf. Serafim (cu toate cã, biografic, rusul îi e diametral opus egiptencei). Sã rãmânem cu gândul cã Preacurata i—a folosit şi Mariei Egipteanca, şi lui Serafim de la Sarov.
Fecioara intervine cu puterea ei şi în desãvârşirea treptatã a unui alt rus, Sf. Siluan; ea e aceea care îl cheamã din rãtãcirea lui, înaintea icoanei ei se ruga el la primirea harului rugãciunii. Iar Siluan este un convertit, un întors, ca şi Maria Egipteanca şi ca şi Rancé. (Rancé are în comun cu Sf. Serafim aspiraţia de a fi un egiptean antic în Europa modernã.)
Convertirea Mariei Egipteanca îi este atribuitã Fecioarei, cea care o cãlãuzeşte şi o îndrumã pe penitentã.
Nuvela atrage atenţia asupra faptului cã paroxismului viciilor nu îi urmeazã ‘mântuirea’ —ci numai începutul pocãinţei, începerea a ceva bun. Maria nu ‘se mântuie’, ci numai începe sã se pocãiascã, sã îşi transforme gândirea, sã ‘gândeascã altfel’. Povestirea nu e, de aceea, deloc romanţioasã, ci de un realism—deopotrivã psihologic şi spiritual—emoţionant. Aceastã luminoasã nuvelã hagiograficã nu e deloc un basm cu zâne, o feerie religioasã.
Maria îl salutã pe Avva Zosima cu cuvintele: ‘Binecuvântat este Dumnezeu, Care se îngrijeşte pentru mântuirea oamenilor şi sufletele lor’. Trebuie remarcat cã aceastã nuvelã despre ascezã este în primul rând o nuvelã despre har. De aceea Pãr. Townsend are dreptate scriind cã lectura biografiei Mariei Egipteanca dã nãdejde şi curaj şi vorbeşte despre terapeutica harului.
Discutând despre rolul harului în pocãinţã, Nectarie spune cã ‘harul lui Dumnezeu premerge şi urmeazã, iar voinţa îl însoţeşte la mijloc’. Adâncurile sufletului creştin, a afirmat—o Rahner în diferite feluri, sunt adâncuri de har, adâncuri necreate, adâncuri divine—în strãfundurile inimii sãlãşluieşte Sf. Spirit, adicã împãrtãşirea personalã a Lui Dumnezeu. [2]
NOTE:
[1] Sfântul Nectarie de Eghina: ‘Zece cuvântãri la Postul Mare’, Sophia 2010 (‘Despre pocãinţã’).
[2] Texte relevante sunt antologate în: Karl Rahner, ‘Gânduri despre credinţã’.
luni, 4 ianuarie 2010
luni, 14 decembrie 2009
Unde se pierde cãlugãria (--efortul coerent de sfinţire--), se pierde şi noţiunea corectã de teologie, iar viaţa monahalã ca exemplu viu, neabstract, prezervã şi noţiunea realã a teologiei. Vãd teologii aparţinând unor confesiuni care nu cunosc viaţa monahalã cum orbecãie şi debiteazã imbecilitãţi despre ‘utilitatea intrinsecã’ a (oricãrei aşa—zise) teologii.
De ex., în schimburile lui James Merrick cu interlocutorii lui ‘sofisticaţi’, despre teologie şi sfinţire, el vorbeşte despre real şi statistic, ei despre ideal şi cum ar trebui sã fie. Pe de altã parte, trebuie sã existe o anume moderaţie sapienţialã în practicarea unei meserii—fãrã idealizare, şi fãrã idignare dinaintea rutinei specifice. Realism—nici refuz, nici indignare, nici idealism. A persevera cu idealism, sau a refuza din idealism sunt alternative deopotrivã de greşite. Trebuie spus însã şi cã ceea ce cere Merrick ar putea sã nu fie aşa de exagerat; în realitate, însã, şi prin implicaţii, este ceva exagerat, ceva excesiv—cãci el le cerere tuturor teologilor de rând sã fie Williams sau Ratzinger. Ceea ce e nerezonabil. La prima vedere, ar pãrea sã nu cearã chiar aşa de mult; însã, de fapt, cere—el le cere ‘teologilor’ de meserie sã fie excepţionali, cum sunt cei doi autori indicaţi de el. Ceea ce e nerezonabil. Pe de altã parte, pesimismul şi dezamãgirea lui Merrick provin şi din parohialismul şi incultura lui; cetele de teologi ai Bisericii—de adevãraţi teologi, vreau sã spun—îi dezmint pesimismul şi dezamãgirea.
Prin ‘teologi’, Merrick înţelege, cum mulţi fac azi, ‘profesori de teologie’. Obiecţiile lui se referã la practici pervertite, mai ales în comunitãţi ecleziale foarte denaturate. De aceea, remarcile sale sunt unele de novice.
De ex., în schimburile lui James Merrick cu interlocutorii lui ‘sofisticaţi’, despre teologie şi sfinţire, el vorbeşte despre real şi statistic, ei despre ideal şi cum ar trebui sã fie. Pe de altã parte, trebuie sã existe o anume moderaţie sapienţialã în practicarea unei meserii—fãrã idealizare, şi fãrã idignare dinaintea rutinei specifice. Realism—nici refuz, nici indignare, nici idealism. A persevera cu idealism, sau a refuza din idealism sunt alternative deopotrivã de greşite. Trebuie spus însã şi cã ceea ce cere Merrick ar putea sã nu fie aşa de exagerat; în realitate, însã, şi prin implicaţii, este ceva exagerat, ceva excesiv—cãci el le cerere tuturor teologilor de rând sã fie Williams sau Ratzinger. Ceea ce e nerezonabil. La prima vedere, ar pãrea sã nu cearã chiar aşa de mult; însã, de fapt, cere—el le cere ‘teologilor’ de meserie sã fie excepţionali, cum sunt cei doi autori indicaţi de el. Ceea ce e nerezonabil. Pe de altã parte, pesimismul şi dezamãgirea lui Merrick provin şi din parohialismul şi incultura lui; cetele de teologi ai Bisericii—de adevãraţi teologi, vreau sã spun—îi dezmint pesimismul şi dezamãgirea.
Prin ‘teologi’, Merrick înţelege, cum mulţi fac azi, ‘profesori de teologie’. Obiecţiile lui se referã la practici pervertite, mai ales în comunitãţi ecleziale foarte denaturate. De aceea, remarcile sale sunt unele de novice.
luni, 23 noiembrie 2009
MONAHII RĂSĂRITULUI (L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’ÉGLISE’, TOME II, 1908)
MONAHII RĂSĂRITULUI (L. DUCHESNE, ‘HISTOIRE ANCIENNE DE L’ÉGLISE’, TOME II, 1908)
Dincolo de Wadi Natrun (Valea nitrului, a salpetrului) se ĩntindea un deşert mai ĩnfricoşător, acela al Chiliilor, unde ĩşi aveau sălaş cei mai curajoşi. Ĩncă mai departe, pustietatea Sketei, ţară a nisipului şi—a foamei, primea pe virtuozii cei mai faimoşi ai ascetismului nitrian.
Căci exista o anume virtuozitate, o concurenţă deschisă ĩntre monahi, nu numai a celor din acest loc, ĩnsă din ĩntregul Egipt. Pambo, Or, Natanael, Beniamin, cei doi Macarie, cel egiptean şi cel alexandrin, figurau printre celebrităţile nitriene. Macarie Alexandrinul nu putea auzi auzi vorbindu—se despre o ispravă ascetică fără a se strădui numaidecât s—o—ntreacă.
Dincolo de Wadi Natrun (Valea nitrului, a salpetrului) se ĩntindea un deşert mai ĩnfricoşător, acela al Chiliilor, unde ĩşi aveau sălaş cei mai curajoşi. Ĩncă mai departe, pustietatea Sketei, ţară a nisipului şi—a foamei, primea pe virtuozii cei mai faimoşi ai ascetismului nitrian.
Căci exista o anume virtuozitate, o concurenţă deschisă ĩntre monahi, nu numai a celor din acest loc, ĩnsă din ĩntregul Egipt. Pambo, Or, Natanael, Beniamin, cei doi Macarie, cel egiptean şi cel alexandrin, figurau printre celebrităţile nitriene. Macarie Alexandrinul nu putea auzi auzi vorbindu—se despre o ispravă ascetică fără a se strădui numaidecât s—o—ntreacă.
joi, 30 aprilie 2009
luni, 12 ianuarie 2009
Câteva cuvinte ĩn onoarea lui Rancé
Câteva cuvinte ĩn onoarea lui Rancé
Rancé, un mare reformator, nu este nedreptãţit prin aceea cã nu este faimos aşa ca alţi ĩntemeietori—fiindcã el nici nu a fost un ĩntemeietor, ci un restaurator.
El indica ĩnapoi cãtre surse—cãtre ĩntâii cistercieni; cãtre Sf. Benedict; cãtre marii sfinţi rãsãriteni.
Era un mare savant, un erudit, se zice, şi unul foarte precoce, capabil de mari performanţe savante. De la 26 de ani a dispus de o mare avere; era preot secular, hirotonit la 25 de ani, şi era nepotul unui arhiepiscop.
De la 38 de ani, acest om de sc. XVII este stareţ trapist. Reforma lui se referea, aşa cum am zis, ĩn primul rând la Sf. Benedict, la monahii rãsãriteni. Om curajos şi decis, şi—a continuat eforturile culturale şi de intelectual, ca stareţ.
Ĩn vremurile care au urmat, ĩn societatea europeanã a sc. XVIII, oameni ca el şi sfinţenia lor, chiar remarcate, fãceau oricum figura unor pãsãri rare şi a unor prezenţe atipice şi complet insolite.
Pe pragul sc. XVIII, el şi ai lui procedau ca, şi trãiau ca monahii antici.
۞
Nu ştiu dacã s—a fãcut vreodatã ceva pentru canonizarea lui; iezuiţii şi suspiciunile prosteşti de jansenism sã fi jucat un rol?
Fapt este cã reforma lui a prins, s—a rãspândit, existã.
ECLECTISM RELIGIOS
ECLECTISM RELIGIOS
Eclectismul/ sincretismul mertonian, ĩnclinaţie foarte americanã, nu mi se pare numai nepatristic, ci şi neraţional. Premisa de la baza acestui eclectism/ sincretism este una inadmisibilã—faptul cã, de vreme ce sinteza este dezirabilã, ĩnseamnã cã fiecare ‚tradiţie’ luatã ĩn parte este insuficientã, este numai un ‚fragment’.
Existã ceva fundamental arogant ĩn proiectul mertonian—‚voi sintetiza ceea ce pânã acum a existat numai separat ...’—un fel de faustianism—ĩnsã foarte ‚american’ şi, ĩn fond, naiv. Neĩndoielnic Merton era un om foarte inteligent, ĩnzestrat şi capabil sã producã o impresie extraordinarã; dar pionieratul lui este mai mult cultural decât ‚mistic’.
Ĩn astfel de experimente, ĩn acest gen de avangardism religios existã ceva fundamental lipsit de ingenuitate şi de spontaneitate—ceva ‚cultural’, ‚livresc’ şi deliberat.
Experimentul este mai interesant decât rezultatele—atitudine complet nepragmaticã şi ireligioasã.
Mai este şi ideea cã Biserica nu deţine deplinãtatea mijloacelor necesare pentru mântuire. Or, pentru ortodox, cel mai bun lucru pe care—l poate face o religie strãinã este sã—i reaminteascã de ceva ce Biserica deţine deja.
۞
Cu ani ĩn urmã, calificam drept ‚concupiscenţã misticã’ astfel de ĩntreprinderi—oameni, dealtfel foarte austeri şi ascetici, care doresc sã fie mistici, nu sfinţi—şi care fac orice, sunt dispuşi la orice, pentru a fi mistici.
Eclectismul/ sincretismul mertonian, ĩnclinaţie foarte americanã, nu mi se pare numai nepatristic, ci şi neraţional. Premisa de la baza acestui eclectism/ sincretism este una inadmisibilã—faptul cã, de vreme ce sinteza este dezirabilã, ĩnseamnã cã fiecare ‚tradiţie’ luatã ĩn parte este insuficientã, este numai un ‚fragment’.
Existã ceva fundamental arogant ĩn proiectul mertonian—‚voi sintetiza ceea ce pânã acum a existat numai separat ...’—un fel de faustianism—ĩnsã foarte ‚american’ şi, ĩn fond, naiv. Neĩndoielnic Merton era un om foarte inteligent, ĩnzestrat şi capabil sã producã o impresie extraordinarã; dar pionieratul lui este mai mult cultural decât ‚mistic’.
Ĩn astfel de experimente, ĩn acest gen de avangardism religios existã ceva fundamental lipsit de ingenuitate şi de spontaneitate—ceva ‚cultural’, ‚livresc’ şi deliberat.
Experimentul este mai interesant decât rezultatele—atitudine complet nepragmaticã şi ireligioasã.
Mai este şi ideea cã Biserica nu deţine deplinãtatea mijloacelor necesare pentru mântuire. Or, pentru ortodox, cel mai bun lucru pe care—l poate face o religie strãinã este sã—i reaminteascã de ceva ce Biserica deţine deja.
۞
Cu ani ĩn urmã, calificam drept ‚concupiscenţã misticã’ astfel de ĩntreprinderi—oameni, dealtfel foarte austeri şi ascetici, care doresc sã fie mistici, nu sfinţi—şi care fac orice, sunt dispuşi la orice, pentru a fi mistici.
marți, 6 ianuarie 2009
Imaculişti erau ĩn mod normativ şi franciscanii şi carmeliţii.
Cross apreciazã natura cristologiei lui Duns Scotus la fel ca şi Tresmontant.
Déodat de Basly—şi riposta lui Pius al XII—lea—relativ la aceastã teologie.
۞
A opta. Orã. Franciscanii—articole. Vin. Vin/ cafea, antologia, nuvele, genuri; ‚90, ed..
Latria, hiperdulia, dulia.
Trepte.
۞
Ierarhie.
۞
Aşa—numitul misticism marian. Cei patru poeţi; Mahler.
۞
Sem. XI. Tarabe.
Cross apreciazã natura cristologiei lui Duns Scotus la fel ca şi Tresmontant.
Déodat de Basly—şi riposta lui Pius al XII—lea—relativ la aceastã teologie.
۞
A opta. Orã. Franciscanii—articole. Vin. Vin/ cafea, antologia, nuvele, genuri; ‚90, ed..
Latria, hiperdulia, dulia.
Trepte.
۞
Ierarhie.
۞
Aşa—numitul misticism marian. Cei patru poeţi; Mahler.
۞
Sem. XI. Tarabe.
aliquid sanctorum
A trãi ĩn viaţa şi ĩn mintea mea, nu ‘ĩn culturã’, ‘ĩn tradiţie’ (subordonarea, idolul, necrozarea, devitalizarea).
۞
Nãravurile, apucãturile de sãlbãticiuni ale schismaticilor.
۞
Nu ĩnţeleg cum cei care se pretind catolici pot totuşi sã conteste autoritatea şi ĩndreptãţirea Papei de a face adãugiri la Crez şi de a ţine Concilii universal valabile, fie cã—s primite sau nu. Datã fiind autoritatea Papei, aceasta fiind primitã, adaosul la Crez, etc., decurg firesc.
۞
Aroganţa schismaticilor; iluziile şi minciunile lor.
Bãdãrãnia, insolenţa, agresivitatea.
۞
Vesticilor, ei li se par la fel de inofensivi şi candizi pe cât mi se par mie calviniştii sau hinduşii.
۞
Concluziile patrologiei.
Modelul fals al ‚doctrinei secrete’, fãcute treptat publicã.
۞
Progres ca ĩn ştiinţã.
Ulterior nu ĩnseamnã inferior.
۞
Ceea ce şi—a menţinut Biserica sunt nişte linii de dezvoltare, un program, un ‚genom’, nişte linii de progres—asta este ceea ce a fost dat.
۞
‚Cazul’ Origen. Subiectiv, omeneşte, el a lucrat cât de bine a fost posibil.
Nu este o citadelã asediatã de duşmani (=eretici), ci o breaslã ĩn care, lucrându—se, se dã şi chix.
Rezultate proaste nu ĩnseamnã rea—credinţã, nici vinã, cel puţin nu ĩn sens direct—subiectiv ( sunte erori de cogniţie, de raţionament, filozofice; şi, poate, tare de caracter, etc.).
Latura subiectivã este pleava ‚afacerilor de erezie’.
۞
Tradiţia, cultura sunt date cu un scop—ca sã fie ĩn folosul omului, ĩn ajutorul sãu.
Altfel, este numai livresc, abstracţie, finitism, iluzie.
۞
Constant este un program de dezvoltare, nişte linii.
۞
Noţiunea de ‚sfânt antiprotestant’, sau antialbigens; noţiunea ĩnsãşi de ‚sfânt anti ...’. Mitologii şovine, propagandã.
۞
Funk şi Wrede.
۞
Ĩmpãrţeau pâine duhovniceascã poporului, erau preoţi, nu ĩmproşcau venin ĩn direcţia strãinilor.
۞
Inautenticitatea.
۞
C. Webb; R. Lightfoot;
۞
Creştinismul, ca religie A LUI Iisus.
Religia aşa cum o exemplifica Iisus.
۞
Faptul evident cã unii dintre aceşti ‚savanţi’ nici nu erau oameni evlavioşi, nici nu—L iubeau pe Iisus ĩn mod real şi definitor.
۞
Adrian Chivu, romanul.
۞
Ĩn nuvela lui Waldrop, 'Gentil' rãmâne netradus.
۞
Lecturile mele—s lecturi de om care citeşte foarte mult.
۞
A alimenta vs. a trata.
۞
Ceea ce savanţii iau drept o sosire—tiparele—este de fapt numai o pornire.
La tipare, simetrii, etc., nu se ajunge—ci de la ele se pleacã.
۞
--Ştii de ce n—are Moş Crãciun copii?
--Pentru cã ĩşi dã drumul pe horn.
۞
Tonul apodictic, tãios, magisterial.
Totul, de sus, aspru, colţuros.
Ton profesoral, provincial—mãrginit, ‚fãrã drept de apel’.
Nãravuri de papiţoi.
Apucãturi de sãlbatici, bruscheţe, grosolãnie.
Proastele apucãturi de vandali, de provinciali agresivi, de separatişti, de inşi din ghetto.
Teologia cu bâta—teologia din caverne.
Apucãturi de neanderthalieni. De cealaltã parte, ĩn birourile occidentale, atracţia decadentã a unor ultracivilizaţi faţã de fanatism; ĩn plus, noţiunea cã ei ĩnşişi au capitulat, şi deci invidia faţã de cei care pot fi fanatici, au vlagã pentru aşa ceva—identificarea greşitã a forţei cu sãlbãticia.
Nişte degeneraţi impresionabili, care se ştiu moi, efeminaţi, şi, ĩn secret, dibuie, cautã altceva, se simt atraşi de extrema opusã.
Febleţe de birocraţi, care nu—s cu totul mulţumiţi de propria lor turpitudine.
۞
Destul de ĩnaintat—ĩn anumite privinţe, pe câteva fronturi—inegal.
۞
Viaţa—ca pâine evanghelicã.
Spontaneitatea—când ĩnseamnã mizerie, derivã.
A treia cale (nici silnic, artificial, abstract, nici ‚spontan’ ...).
۞
Hal. Vlagã. A ceda. Mesaj. Nu fãrã complicitate ascunsã. Tendenţios.
JG, Loara, ora, vreme.
Discreţia, simplitatea, deziluzionismul, candoarea, prospeţimea, autosinceritatea ca trãsãturi ale vieţii carmelite.
A le gândi ĩn termeni umani, divinoumani, niciodatã ‚magici’.
۞
Situat, prin minte, culturã, naturã, ĩnzestrãri, ĩnclinaţie, practicã, nesaţ şi gândire ....
۞
Apostolatele specializate.
Şansã.
Plenar.
۞
McCabe, Ullathorne, Bourgoing, Hopkins.
Ĩn Preasf. Deipara, Pãr. McCabe are dreptate, simţim plenar vigoarea lucrãrii mântuitoare a Lui Hristos, amploarea şi aş zice promptitudinea acţiunii Sf. Spirit.
Viaţa catolicã a gândirii—aceastã plenitudine şi desãvârşire rotundã, robustã, maturã, stenicã.
Fulbert de Chartres.
Vasta culturã catolicã, ignoratã chiar şi de cãtre vestici—sau frunzãritã ĩn silã sau lãutãreşte.
Pãr. H.; englezul, ed.; 1 ½ l.; dominicanul filorus. 2 ½ l.. Blazare.
۞
Ĩn Preasf. Deipara, centralitatea Fiului preasfânt este tangibilã, evidentã, nu escamotatã.
۞
Cel puţin trei (şi, de fapt, incluzându—l pe grecul convertit: patru) convergem ĩn a—l considera un mare mariolog.
۞
Ĩn Deipara, opera de mântuire a Fiului apare ĩn radicalitatea ei, ĩn perspicacitatea şi inteligenţa ei, ĩn nemecanicul ei, ĩn creativitatea şi ĩn duhul ei creator.
۞
Un exemplu de deteriorare bizantinã prin ieşirea de sub tutela doctrinarã a Romei este deteriorarea mariologicã, declinul, deriva.
Nu a fost mereu aşa—deteriorarea a survenit pe parcurs, la un moment.
۞
False calitãţi. Divorţul dintre cuvânt şi percepţie.
۞
De la o dogmã la urmãtoarea: un veac, şi patru Papi (ĩn interval). [Pontificatele erau mai lungi? De la Pius al XII—lea deja avem ĩncã cinci Papi!]
۞
Casula şi stola.
۞
Viaţa, ca primarã.
۞
Ca a gusta Euharistia.
Viaţa hristicã, şi a Lui Hristos—comunicarea ei, transmiterea.
۞
Ĩn spatele teoriilor ĩn favoarea ĩmpãrtãşirii rare se ascunde un fals misticism. Pe de altã parte ,sunt foarte sensibil la pierderea dimensiunii ‚orizontale’ a actului euharistic—prânzul comun, şi comunicarea Domnului nostru cu aceastã ocazie. Aici nu mai este vorba despre a politiza, despre a fi ‚pentru’ sau ‚ĩmpotriva’ Vaticanului II—ci despre adevãr. Dimensiunea de prânz creştin este esenţialã—şi trebuie sã fie normativã, sã precumpãneascã asupra accepţiilor ‚ultramistice’ şi confuz—extraordinariste.
۞
A rata ceea ce este esenţial, definitor ĩn recitire—criteriul intern, obiectiv, nescornit, nearb. (la Fraser, de ex.).
Tocmai, cã nu este ceva maşinal, arbitrar, silnic.
Este o ocazie de A AFLA CEVA şi despre sine—de a se identifica mai corect.
۞
Teocentrismul inerent şi raţional al Missei romane.
۞
Clasicele; 3 x duh; teologie. Câteva mari cãrţi; nişte documente conciliare; câteva surse, izvoare de teologie, de filozofie—sunt cãrţile care meritã recitire.
۞
Juan, Padre Pio—ca mãrturisitori.
۞
Nuanţãrile moderne nu lucreazã ĩn sensul unor certitudini mai exacte—ci pentru denaturarea şi anularea certitudinilor.
۞
Adierea Sf. Spirit. Moderaţie. Cumpãtarea.
۞
Cãrţi folositoare. PC. A.. Ep. SS.
Pãrinţii.
Teologie.
4 x .... Cr.. [Alibi.]
Cei trei anglicani. Superior. Ca la PG.
A testa. BW. JG. 4 x .... Albume. Francezii, ed.; clasã, rang, ligã.
Studitul, Scãrarul. Esticii.
Alegerile trapiste.
۞
Rafinata, subtila teologie a prefeţelor liturgice.
۞
Cãutând ceea ce este mai subtil—nu mai grosier. Cãci dealtfel nimeni nu se poate ĩntrece pe sine ĩnsuşi ĩn subtilitate.
Fiecare sã fie atât de subtil pe cât poate şi—i e dat.
۞
Gândire. Culturã. A nu supralicita. Fruct, rod. Ceea ce este dat.
A ĩnainta, obiectiv.
Pãr. N. (dominicanul) este un adevãrat maestru, şi un adevãrat model—de discreţie, moderaţie, autenticitate.
۞
Tonul prozaic, pedestru, nepatristic al acelor articole dealtfel docte.
Ton, ĩn fond, neteologic, exterior, strãin teologiei, inautentic.
۞
A spune ceea ce este, ceea ce vãd—şi de aici a porni, de la asta a ĩncepe.
۞
Centralitatea Ĩntrupãrii.
۞
Teologie. Nutrit. Gândire. Neconcesiv, necomplice. Obiectiv. Nevoie. Nesaţ. Denutriţii.
۞
B. C. Butler, An Approach to Christianity
M. Bockmuehl, This Jesus: Martyr, Lord, Messiah
B. Pixner, With Jesus through Galilee according to the Fifth Gospel
G. H. Tavard, The Vision of the Trinity
W. J. Hill, The Three-Personed God: The Trinity as a Mystery of Salvation
F X. Durrwell, In the Redeeming Christ
Gândire. Sinteze. Barth. Schiţe. Pãr. N.. Papa (‚60, vârf).
۞
Progresismul inerent—sfinţii nu arãtau ĩnapoi, ci ĩnainte—la armonia nouã, originalã, nemaivãzutã, adusã de Hristos.
Hristos a inaugurat, nu a restaurat.
El este marele inaugurator, marele ĩnnoitor. Pe linii preexistente.
۞
Surse teologic—filozofice. Moderaţie. Şansã. Creativ. Firea. Fire, aluat, original, creativ.
۞
Nu din afarã—ci numai prin acordul, armonia prestabilitã dintre intuiţie şi ghidare, vocea inimii şi mesaj.
۞
Şansa unui proiect original& istorie vesticã/ fapt eclezial. Expresie.
۞
Eu cred cã lucrãrile Lui Dumnezeu nu poartã ĩn ele arbitrar, ci perfecţiune—şi anume, perfecţiunea Lui Dumnezeu şi a planului Sãu raţionat, vrut, gândit de El. Lucrãrile ĩi manifestã perfecţiunea. Sã nu nãruim cunoaşterea desãvârşirii Lui Dumnezeu ĩn operele Sale, ĩn numele unui iraţionalism necurat care le—ar ĩntemeia pe arbitrar şi incognoscibil.
Speculaţii pseudoistorice, conjecturi, fantezii, lãutãrisme.
۞
Stareţul cistercian Aelred.
Priceput sã guste simplitatea semnificativã, autenticã.
۞
Cistercienii englezi vechi (Aelred ,Gilbert de Hoyland, John de Ford). Artã, pricepere, nu ....
Ignoranţa. Ignorarea istoriei, a principiilor adevãrate, deschise, a logicii.
TH.
Utilitate.
Nu smintita amorţire.
Nevoie. Hal. Eşec uman. Hiat.
۞
Oamenii zilei, oamenii de succes—cei ĩn care epoca se recunoştea, ĩn care—i saluta pe exponenţii ei.
۞
Agresivitate—pentru vestici, abstractã, teoreticã, neexperimentatã; DE ACOLO, aratã inofensiv.
۞
Nãravurile, apucãturile de sãlbãticiuni ale schismaticilor.
۞
Nu ĩnţeleg cum cei care se pretind catolici pot totuşi sã conteste autoritatea şi ĩndreptãţirea Papei de a face adãugiri la Crez şi de a ţine Concilii universal valabile, fie cã—s primite sau nu. Datã fiind autoritatea Papei, aceasta fiind primitã, adaosul la Crez, etc., decurg firesc.
۞
Aroganţa schismaticilor; iluziile şi minciunile lor.
Bãdãrãnia, insolenţa, agresivitatea.
۞
Vesticilor, ei li se par la fel de inofensivi şi candizi pe cât mi se par mie calviniştii sau hinduşii.
۞
Concluziile patrologiei.
Modelul fals al ‚doctrinei secrete’, fãcute treptat publicã.
۞
Progres ca ĩn ştiinţã.
Ulterior nu ĩnseamnã inferior.
۞
Ceea ce şi—a menţinut Biserica sunt nişte linii de dezvoltare, un program, un ‚genom’, nişte linii de progres—asta este ceea ce a fost dat.
۞
‚Cazul’ Origen. Subiectiv, omeneşte, el a lucrat cât de bine a fost posibil.
Nu este o citadelã asediatã de duşmani (=eretici), ci o breaslã ĩn care, lucrându—se, se dã şi chix.
Rezultate proaste nu ĩnseamnã rea—credinţã, nici vinã, cel puţin nu ĩn sens direct—subiectiv ( sunte erori de cogniţie, de raţionament, filozofice; şi, poate, tare de caracter, etc.).
Latura subiectivã este pleava ‚afacerilor de erezie’.
۞
Tradiţia, cultura sunt date cu un scop—ca sã fie ĩn folosul omului, ĩn ajutorul sãu.
Altfel, este numai livresc, abstracţie, finitism, iluzie.
۞
Constant este un program de dezvoltare, nişte linii.
۞
Noţiunea de ‚sfânt antiprotestant’, sau antialbigens; noţiunea ĩnsãşi de ‚sfânt anti ...’. Mitologii şovine, propagandã.
۞
Funk şi Wrede.
۞
Ĩmpãrţeau pâine duhovniceascã poporului, erau preoţi, nu ĩmproşcau venin ĩn direcţia strãinilor.
۞
Inautenticitatea.
۞
C. Webb; R. Lightfoot;
۞
Creştinismul, ca religie A LUI Iisus.
Religia aşa cum o exemplifica Iisus.
۞
Faptul evident cã unii dintre aceşti ‚savanţi’ nici nu erau oameni evlavioşi, nici nu—L iubeau pe Iisus ĩn mod real şi definitor.
۞
Adrian Chivu, romanul.
۞
Ĩn nuvela lui Waldrop, 'Gentil' rãmâne netradus.
۞
Lecturile mele—s lecturi de om care citeşte foarte mult.
۞
A alimenta vs. a trata.
۞
Ceea ce savanţii iau drept o sosire—tiparele—este de fapt numai o pornire.
La tipare, simetrii, etc., nu se ajunge—ci de la ele se pleacã.
۞
--Ştii de ce n—are Moş Crãciun copii?
--Pentru cã ĩşi dã drumul pe horn.
۞
Tonul apodictic, tãios, magisterial.
Totul, de sus, aspru, colţuros.
Ton profesoral, provincial—mãrginit, ‚fãrã drept de apel’.
Nãravuri de papiţoi.
Apucãturi de sãlbatici, bruscheţe, grosolãnie.
Proastele apucãturi de vandali, de provinciali agresivi, de separatişti, de inşi din ghetto.
Teologia cu bâta—teologia din caverne.
Apucãturi de neanderthalieni. De cealaltã parte, ĩn birourile occidentale, atracţia decadentã a unor ultracivilizaţi faţã de fanatism; ĩn plus, noţiunea cã ei ĩnşişi au capitulat, şi deci invidia faţã de cei care pot fi fanatici, au vlagã pentru aşa ceva—identificarea greşitã a forţei cu sãlbãticia.
Nişte degeneraţi impresionabili, care se ştiu moi, efeminaţi, şi, ĩn secret, dibuie, cautã altceva, se simt atraşi de extrema opusã.
Febleţe de birocraţi, care nu—s cu totul mulţumiţi de propria lor turpitudine.
۞
Destul de ĩnaintat—ĩn anumite privinţe, pe câteva fronturi—inegal.
۞
Viaţa—ca pâine evanghelicã.
Spontaneitatea—când ĩnseamnã mizerie, derivã.
A treia cale (nici silnic, artificial, abstract, nici ‚spontan’ ...).
۞
Hal. Vlagã. A ceda. Mesaj. Nu fãrã complicitate ascunsã. Tendenţios.
JG, Loara, ora, vreme.
Discreţia, simplitatea, deziluzionismul, candoarea, prospeţimea, autosinceritatea ca trãsãturi ale vieţii carmelite.
A le gândi ĩn termeni umani, divinoumani, niciodatã ‚magici’.
۞
Situat, prin minte, culturã, naturã, ĩnzestrãri, ĩnclinaţie, practicã, nesaţ şi gândire ....
۞
Apostolatele specializate.
Şansã.
Plenar.
۞
McCabe, Ullathorne, Bourgoing, Hopkins.
Ĩn Preasf. Deipara, Pãr. McCabe are dreptate, simţim plenar vigoarea lucrãrii mântuitoare a Lui Hristos, amploarea şi aş zice promptitudinea acţiunii Sf. Spirit.
Viaţa catolicã a gândirii—aceastã plenitudine şi desãvârşire rotundã, robustã, maturã, stenicã.
Fulbert de Chartres.
Vasta culturã catolicã, ignoratã chiar şi de cãtre vestici—sau frunzãritã ĩn silã sau lãutãreşte.
Pãr. H.; englezul, ed.; 1 ½ l.; dominicanul filorus. 2 ½ l.. Blazare.
۞
Ĩn Preasf. Deipara, centralitatea Fiului preasfânt este tangibilã, evidentã, nu escamotatã.
۞
Cel puţin trei (şi, de fapt, incluzându—l pe grecul convertit: patru) convergem ĩn a—l considera un mare mariolog.
۞
Ĩn Deipara, opera de mântuire a Fiului apare ĩn radicalitatea ei, ĩn perspicacitatea şi inteligenţa ei, ĩn nemecanicul ei, ĩn creativitatea şi ĩn duhul ei creator.
۞
Un exemplu de deteriorare bizantinã prin ieşirea de sub tutela doctrinarã a Romei este deteriorarea mariologicã, declinul, deriva.
Nu a fost mereu aşa—deteriorarea a survenit pe parcurs, la un moment.
۞
False calitãţi. Divorţul dintre cuvânt şi percepţie.
۞
De la o dogmã la urmãtoarea: un veac, şi patru Papi (ĩn interval). [Pontificatele erau mai lungi? De la Pius al XII—lea deja avem ĩncã cinci Papi!]
۞
Casula şi stola.
۞
Viaţa, ca primarã.
۞
Ca a gusta Euharistia.
Viaţa hristicã, şi a Lui Hristos—comunicarea ei, transmiterea.
۞
Ĩn spatele teoriilor ĩn favoarea ĩmpãrtãşirii rare se ascunde un fals misticism. Pe de altã parte ,sunt foarte sensibil la pierderea dimensiunii ‚orizontale’ a actului euharistic—prânzul comun, şi comunicarea Domnului nostru cu aceastã ocazie. Aici nu mai este vorba despre a politiza, despre a fi ‚pentru’ sau ‚ĩmpotriva’ Vaticanului II—ci despre adevãr. Dimensiunea de prânz creştin este esenţialã—şi trebuie sã fie normativã, sã precumpãneascã asupra accepţiilor ‚ultramistice’ şi confuz—extraordinariste.
۞
A rata ceea ce este esenţial, definitor ĩn recitire—criteriul intern, obiectiv, nescornit, nearb. (la Fraser, de ex.).
Tocmai, cã nu este ceva maşinal, arbitrar, silnic.
Este o ocazie de A AFLA CEVA şi despre sine—de a se identifica mai corect.
۞
Teocentrismul inerent şi raţional al Missei romane.
۞
Clasicele; 3 x duh; teologie. Câteva mari cãrţi; nişte documente conciliare; câteva surse, izvoare de teologie, de filozofie—sunt cãrţile care meritã recitire.
۞
Juan, Padre Pio—ca mãrturisitori.
۞
Nuanţãrile moderne nu lucreazã ĩn sensul unor certitudini mai exacte—ci pentru denaturarea şi anularea certitudinilor.
۞
Adierea Sf. Spirit. Moderaţie. Cumpãtarea.
۞
Cãrţi folositoare. PC. A.. Ep. SS.
Pãrinţii.
Teologie.
4 x .... Cr.. [Alibi.]
Cei trei anglicani. Superior. Ca la PG.
A testa. BW. JG. 4 x .... Albume. Francezii, ed.; clasã, rang, ligã.
Studitul, Scãrarul. Esticii.
Alegerile trapiste.
۞
Rafinata, subtila teologie a prefeţelor liturgice.
۞
Cãutând ceea ce este mai subtil—nu mai grosier. Cãci dealtfel nimeni nu se poate ĩntrece pe sine ĩnsuşi ĩn subtilitate.
Fiecare sã fie atât de subtil pe cât poate şi—i e dat.
۞
Gândire. Culturã. A nu supralicita. Fruct, rod. Ceea ce este dat.
A ĩnainta, obiectiv.
Pãr. N. (dominicanul) este un adevãrat maestru, şi un adevãrat model—de discreţie, moderaţie, autenticitate.
۞
Tonul prozaic, pedestru, nepatristic al acelor articole dealtfel docte.
Ton, ĩn fond, neteologic, exterior, strãin teologiei, inautentic.
۞
A spune ceea ce este, ceea ce vãd—şi de aici a porni, de la asta a ĩncepe.
۞
Centralitatea Ĩntrupãrii.
۞
Teologie. Nutrit. Gândire. Neconcesiv, necomplice. Obiectiv. Nevoie. Nesaţ. Denutriţii.
۞
B. C. Butler, An Approach to Christianity
M. Bockmuehl, This Jesus: Martyr, Lord, Messiah
B. Pixner, With Jesus through Galilee according to the Fifth Gospel
G. H. Tavard, The Vision of the Trinity
W. J. Hill, The Three-Personed God: The Trinity as a Mystery of Salvation
F X. Durrwell, In the Redeeming Christ
Gândire. Sinteze. Barth. Schiţe. Pãr. N.. Papa (‚60, vârf).
۞
Progresismul inerent—sfinţii nu arãtau ĩnapoi, ci ĩnainte—la armonia nouã, originalã, nemaivãzutã, adusã de Hristos.
Hristos a inaugurat, nu a restaurat.
El este marele inaugurator, marele ĩnnoitor. Pe linii preexistente.
۞
Surse teologic—filozofice. Moderaţie. Şansã. Creativ. Firea. Fire, aluat, original, creativ.
۞
Nu din afarã—ci numai prin acordul, armonia prestabilitã dintre intuiţie şi ghidare, vocea inimii şi mesaj.
۞
Şansa unui proiect original& istorie vesticã/ fapt eclezial. Expresie.
۞
Eu cred cã lucrãrile Lui Dumnezeu nu poartã ĩn ele arbitrar, ci perfecţiune—şi anume, perfecţiunea Lui Dumnezeu şi a planului Sãu raţionat, vrut, gândit de El. Lucrãrile ĩi manifestã perfecţiunea. Sã nu nãruim cunoaşterea desãvârşirii Lui Dumnezeu ĩn operele Sale, ĩn numele unui iraţionalism necurat care le—ar ĩntemeia pe arbitrar şi incognoscibil.
Speculaţii pseudoistorice, conjecturi, fantezii, lãutãrisme.
۞
Stareţul cistercian Aelred.
Priceput sã guste simplitatea semnificativã, autenticã.
۞
Cistercienii englezi vechi (Aelred ,Gilbert de Hoyland, John de Ford). Artã, pricepere, nu ....
Ignoranţa. Ignorarea istoriei, a principiilor adevãrate, deschise, a logicii.
TH.
Utilitate.
Nu smintita amorţire.
Nevoie. Hal. Eşec uman. Hiat.
۞
Oamenii zilei, oamenii de succes—cei ĩn care epoca se recunoştea, ĩn care—i saluta pe exponenţii ei.
۞
Agresivitate—pentru vestici, abstractã, teoreticã, neexperimentatã; DE ACOLO, aratã inofensiv.
DESPRE ECKHART
DESPRE ECKHART
Eckhart şi viaţa dominicanã: marii sfinţi ai Ordinului, etc..
Ca şi cei mai mari, el lucreazã desãvârşit, fãrã a blufa, cu materiale puţine, fãrã a azvârli cu referinţe; dimpotrivã, este el ĩnsuşi şi autentic original.
Când i—am citit minunatele predici, am avut trei gânduri:--doream, nãdãjduiam reabilitarea lui; --i—am identificat prompt ĩnvãţãtura ca budistã, fundamental necreştinã, ceea ce a avut ca urmare o reticenţã imediatã;--am fost cucerit de comportarea şi demnitatea lui, de lealitatea lui filialã faţã de Bisericã.
La marii mistici, sfinţii sunt exemple, modele de meditat, pilde de urmat, ilustrative, obiectul lecturii meditative, şi nu adresa vreunei veneraţii, a evlaviei personale, intense.
۞
La catedra de la Paris, a fost urmaşul Sf. Toma.
Ĩn plan privat, pentru sfinţenia lui dã mãrturie o persoanã canonizatã, un mistic ortodox al Bisericii.
DISCURSURILE, OPUSUL TRIPARTIT (din care au rãmas proloagele), exegeza biblicã, CARTEA MÂNGÂIERII DUMNEZEIEŞTI, predicile vernaculare ĩn germana mijlocie (114),
۞
Pot ĩnţelege rezerva faţã de unele ĩnvãţãturi ale lui, discutabile şi exaltate; dar nu pot ĩnţelege antipatia şi dispreţul faţã de persoana lui, chiar şi vãzând ĩn el un neĩntrecut maestru budist.
Când vrei sã apreciezi valoarea unei opere teologice, ĩntreabã—te:’mi—ar place ca doctrina Bisericii sã fi continuat pe aceste linii?’. Ĩn cazul Maestrului, rãspunsul meu este ‚nu’.
۞
Desigur, nu poate fi citit comparând cu datele noastre private banale.
Impresia este cã o parte din ceea ce a scris Eckhart este bun; oare din cauzã cã şi el este un caz de greşitã interpretare, de falsã ĩnţelegere a propriilor experienţe?
Eckhart şi viaţa dominicanã: marii sfinţi ai Ordinului, etc..
Ca şi cei mai mari, el lucreazã desãvârşit, fãrã a blufa, cu materiale puţine, fãrã a azvârli cu referinţe; dimpotrivã, este el ĩnsuşi şi autentic original.
Când i—am citit minunatele predici, am avut trei gânduri:--doream, nãdãjduiam reabilitarea lui; --i—am identificat prompt ĩnvãţãtura ca budistã, fundamental necreştinã, ceea ce a avut ca urmare o reticenţã imediatã;--am fost cucerit de comportarea şi demnitatea lui, de lealitatea lui filialã faţã de Bisericã.
La marii mistici, sfinţii sunt exemple, modele de meditat, pilde de urmat, ilustrative, obiectul lecturii meditative, şi nu adresa vreunei veneraţii, a evlaviei personale, intense.
۞
La catedra de la Paris, a fost urmaşul Sf. Toma.
Ĩn plan privat, pentru sfinţenia lui dã mãrturie o persoanã canonizatã, un mistic ortodox al Bisericii.
DISCURSURILE, OPUSUL TRIPARTIT (din care au rãmas proloagele), exegeza biblicã, CARTEA MÂNGÂIERII DUMNEZEIEŞTI, predicile vernaculare ĩn germana mijlocie (114),
۞
Pot ĩnţelege rezerva faţã de unele ĩnvãţãturi ale lui, discutabile şi exaltate; dar nu pot ĩnţelege antipatia şi dispreţul faţã de persoana lui, chiar şi vãzând ĩn el un neĩntrecut maestru budist.
Când vrei sã apreciezi valoarea unei opere teologice, ĩntreabã—te:’mi—ar place ca doctrina Bisericii sã fi continuat pe aceste linii?’. Ĩn cazul Maestrului, rãspunsul meu este ‚nu’.
۞
Desigur, nu poate fi citit comparând cu datele noastre private banale.
Impresia este cã o parte din ceea ce a scris Eckhart este bun; oare din cauzã cã şi el este un caz de greşitã interpretare, de falsã ĩnţelegere a propriilor experienţe?
Ĩndemnul, principiul, norma lui Manning.
۞
Vechii cistercieni englezi.
Afectuos.
Ĩn cinstea lor.
Mijlocire.
Omenie.
۞
De la francofilie, la anglofilie.
Deşi, bineĩnţeles, francofilia rãmâne fondul (sem. VIII), iar anglofilia este cumva şi una ‚de aport’.
۞
Formidabilii vechi cistercieni englezi. Cuvintele unuia despre prietenie. Omenie. Sinceritate.
۞
Desfãtãtorul sunet occidental, nota autentic occidentalã.
Sc. XII.
۞
Un Ordin monastic valoreazã atâta timp cât este o şcoalã, un instrument real. De aceea, Ordinele ĩnsele sunt mai puţin interesante decât unele porţiuni din istoria lor, câteva faze. Ordinele se comportã ca nişte şcoli, sau tendinţe de creativitate; unele ĩşi supravieţuiesc de fapt, ĩşi depãşesc termenul. Ele nu—s altfel decât şcolile, curentele şi tendinţele monastice rãsãritene—numai cã instituţionalizate—impulsul se epuizeazã.
۞
Generalitãţi.
Vag.
Experienţe.
Reticenţã.
۞
Eu monahismul ĩl gândesc mai mult ca funcţie terapeuticã, tãmãduitoare—ca necesitate, terapie, decât ca eshatologie, profetism, prevestire, devansare, ‚surplus’; este o nevoie adâncã, nu un ornament.
۞
Rugãciunea trebuie sã fie ceva mai intim decât gândirea—nu mai formal şi mai ‚oficial’.
۞
Hagiografia scrisã de Sf. Atanasie, Grigore Dialogul, Bonaventura.
۞
Trãsãturile franciscane—şi asta ĩn mod real, nu convenţional sau exterior—ale teologiei Fer. Ioan Duns Scotus.
۞
Este o nevoie—şi o terapie—şi o moderare; o necesitate, nu o podoabã, o pozã, un ornament.
۞
Viaţa unor mari sfinţi, slujitã de cãtre mintea şi teologia altor la fel de mari sfinţi.
Hagiografia cu adevãrat patristicã.
۞
Evlavia trapistã cãtre câţiva mari sfinţi orientali.
۞
Din alt unghi: --dinspre egipteni, vechii dominicani germani şi cartea iezuitului ‚Inofensiv’ despre mistici.
Aveau viaţã de egipteni, se antrenau ca egiptenii din vechime.
۞
Câteva safire ale hagiografiei medievale şi postmedievale occidentale. Izvoare. A testa.
۞
Schismaticii confundã spiritualitatea cu dependenţa culturalã, cu satelitarea culturalã—cu ĩnfeudarea culturalã.
۞
Tot ar putea exista contacte intense cu nişte astfel de abaţii şi mãnãstiri (cisterciene; benedictine; trapiste; carmelite; dominicane; franciscane).
[De fapt, ĩn felul lui More, PC, JM ....]
۞
De unde s—a dus libertatea, s—au dus teoza şi creştinismul.
۞
A se aşeza, pune, situa, plasa sub acoperãmântul, sub protecţia ....
۞
Lista mea—firesc, spontan, neforţat. Cinci volete. A alterna.
Mâini de anglican pios, de carmelit.
۞
A—şi trãi propria viaţã/ şansã. Abuz cultural/ livresc.
۞
O gândire valabilã obiectiv, o investigaţie metafizicã asupra condiţiilor divinizãrii (cristologia, locurile cristologice ale VT).
۞
Antioocidentalismul furibund al vesticilor de azi, alienarea, neidentificarea cu elementul vestic .
۞
Vechii cistercieni englezi.
Afectuos.
Ĩn cinstea lor.
Mijlocire.
Omenie.
۞
De la francofilie, la anglofilie.
Deşi, bineĩnţeles, francofilia rãmâne fondul (sem. VIII), iar anglofilia este cumva şi una ‚de aport’.
۞
Formidabilii vechi cistercieni englezi. Cuvintele unuia despre prietenie. Omenie. Sinceritate.
۞
Desfãtãtorul sunet occidental, nota autentic occidentalã.
Sc. XII.
۞
Un Ordin monastic valoreazã atâta timp cât este o şcoalã, un instrument real. De aceea, Ordinele ĩnsele sunt mai puţin interesante decât unele porţiuni din istoria lor, câteva faze. Ordinele se comportã ca nişte şcoli, sau tendinţe de creativitate; unele ĩşi supravieţuiesc de fapt, ĩşi depãşesc termenul. Ele nu—s altfel decât şcolile, curentele şi tendinţele monastice rãsãritene—numai cã instituţionalizate—impulsul se epuizeazã.
۞
Generalitãţi.
Vag.
Experienţe.
Reticenţã.
۞
Eu monahismul ĩl gândesc mai mult ca funcţie terapeuticã, tãmãduitoare—ca necesitate, terapie, decât ca eshatologie, profetism, prevestire, devansare, ‚surplus’; este o nevoie adâncã, nu un ornament.
۞
Rugãciunea trebuie sã fie ceva mai intim decât gândirea—nu mai formal şi mai ‚oficial’.
۞
Hagiografia scrisã de Sf. Atanasie, Grigore Dialogul, Bonaventura.
۞
Trãsãturile franciscane—şi asta ĩn mod real, nu convenţional sau exterior—ale teologiei Fer. Ioan Duns Scotus.
۞
Este o nevoie—şi o terapie—şi o moderare; o necesitate, nu o podoabã, o pozã, un ornament.
۞
Viaţa unor mari sfinţi, slujitã de cãtre mintea şi teologia altor la fel de mari sfinţi.
Hagiografia cu adevãrat patristicã.
۞
Evlavia trapistã cãtre câţiva mari sfinţi orientali.
۞
Din alt unghi: --dinspre egipteni, vechii dominicani germani şi cartea iezuitului ‚Inofensiv’ despre mistici.
Aveau viaţã de egipteni, se antrenau ca egiptenii din vechime.
۞
Câteva safire ale hagiografiei medievale şi postmedievale occidentale. Izvoare. A testa.
۞
Schismaticii confundã spiritualitatea cu dependenţa culturalã, cu satelitarea culturalã—cu ĩnfeudarea culturalã.
۞
Tot ar putea exista contacte intense cu nişte astfel de abaţii şi mãnãstiri (cisterciene; benedictine; trapiste; carmelite; dominicane; franciscane).
[De fapt, ĩn felul lui More, PC, JM ....]
۞
De unde s—a dus libertatea, s—au dus teoza şi creştinismul.
۞
A se aşeza, pune, situa, plasa sub acoperãmântul, sub protecţia ....
۞
Lista mea—firesc, spontan, neforţat. Cinci volete. A alterna.
Mâini de anglican pios, de carmelit.
۞
A—şi trãi propria viaţã/ şansã. Abuz cultural/ livresc.
۞
O gândire valabilã obiectiv, o investigaţie metafizicã asupra condiţiilor divinizãrii (cristologia, locurile cristologice ale VT).
۞
Antioocidentalismul furibund al vesticilor de azi, alienarea, neidentificarea cu elementul vestic .
vineri, 12 decembrie 2008
Schmemann despre calugarie
http://macseamus1.livejournal.com/15685.html
Schmemann on Monasticism
"More and more often it seems to me that revising the monasticism that everybody so ecstatically talks about–or at least trying to revive it–can be done only by liquidating first of all the monastic institution itself, i.e. the whole vaudeville of klobuks, cowls, stylization, etc. If I were a staretz–an elder–I would tell a candidate for monasticism roughly the following:
–get a job, if possible the simplest one, without creativity (for example as a cashier in a bank);
–while working, pray and seek inner peace; do no get angry; do not think of yourself (rights, fairness, etc.). Accept everyone (coworkers, clients) as someone sent to you; pray for them;
–after paying for a modest apartment and groceries, give your money to the poor; to individuals rather than foundations;
–always go to the same church and there try to be a real helper, not by lecturing about spiritual life or icons, not by teaching but with a "dust rag" (cf. St Seraphim of Sarov). Keep at that kind of service and be–in church matters–totally obedient to the parish priest.
–do not thrust yourself and your service on anyone; do not be sad that your talents are not being used; be helpful; serve where needed and not where you think you are needed;
–read and learn as much as you can; do not read only monastic literature, but broadly (this point needs more precise definition);
–if friends and acquaintances invite you because they are close to you–go; but not too often, and within reason. Never stay more than one and a half or two hours. After that the friendliest atmosphere becomes harmful;
–dress like everybody else, but modestly, and without visible signs of a special spiritual life;
–be always simple, light, joyous. Do not teach. Avoid like the plague any "spiritual" conversations and any religious or churchly idle talk. If you act that way, everything will be to your benefit;
–do not seek a spiritual elder or guide. If he is needed, God will send him, and will send him when needed;
–having worked and served this way for ten years–no less–ask God whether you should continue to live this way, or whether change is needed. And wait for an answer: it will come; the signs will be "joy and peace in the Holy Spirit.""
January 20, 1981 , Journals
Acest text despre ĩntemeierea monasticã l—am preluat de pe blogul unui american.
Schmemann on Monasticism
"More and more often it seems to me that revising the monasticism that everybody so ecstatically talks about–or at least trying to revive it–can be done only by liquidating first of all the monastic institution itself, i.e. the whole vaudeville of klobuks, cowls, stylization, etc. If I were a staretz–an elder–I would tell a candidate for monasticism roughly the following:
–get a job, if possible the simplest one, without creativity (for example as a cashier in a bank);
–while working, pray and seek inner peace; do no get angry; do not think of yourself (rights, fairness, etc.). Accept everyone (coworkers, clients) as someone sent to you; pray for them;
–after paying for a modest apartment and groceries, give your money to the poor; to individuals rather than foundations;
–always go to the same church and there try to be a real helper, not by lecturing about spiritual life or icons, not by teaching but with a "dust rag" (cf. St Seraphim of Sarov). Keep at that kind of service and be–in church matters–totally obedient to the parish priest.
–do not thrust yourself and your service on anyone; do not be sad that your talents are not being used; be helpful; serve where needed and not where you think you are needed;
–read and learn as much as you can; do not read only monastic literature, but broadly (this point needs more precise definition);
–if friends and acquaintances invite you because they are close to you–go; but not too often, and within reason. Never stay more than one and a half or two hours. After that the friendliest atmosphere becomes harmful;
–dress like everybody else, but modestly, and without visible signs of a special spiritual life;
–be always simple, light, joyous. Do not teach. Avoid like the plague any "spiritual" conversations and any religious or churchly idle talk. If you act that way, everything will be to your benefit;
–do not seek a spiritual elder or guide. If he is needed, God will send him, and will send him when needed;
–having worked and served this way for ten years–no less–ask God whether you should continue to live this way, or whether change is needed. And wait for an answer: it will come; the signs will be "joy and peace in the Holy Spirit.""
January 20, 1981 , Journals
Acest text despre ĩntemeierea monasticã l—am preluat de pe blogul unui american.
De natura rerum diversarum
Ideea cã dominicanii sc. XIV erau egipteni;cã erau ĩntocmai ca egiptenii. Cã nu le erau, ca asceţi şi ca mistici, inferiori.
۞
Pãrerea mea este cã luteranismul ĩi este superior lui Luther; iar calvinismul, inferior lui Calvin. Luther era o ‚enzimã’, un ‚ferment’, mai important prin acţiunea lui; Calvin era un dogmatician superior—dar defectele lui şi—au luat revanşa la urmaşi.
Calvin ĩi este superior teologic confesiunii pe care a iniţiat—o; Luther, dimpotrivã, ĩi este net inferior luteranismului.
Ca teologi, unii lutherani sunt mai interesanţi decât Luther.
۞
Dominicanii sc. XIV erau adevãraţi egipteni.
Simplitatea, liniile esenţiale.
۞
Ora. Un ţãran egiptean. Atracţie. Izvor. Giganţii Egiptului (monastic).
۞
Tocmealã.
۞
‚—Şi la ce ţi—a folosit? Ai rãmas la fel de prost, fanatic şi prezumţios.’ (1)
۞
Ca şi cum faptul cã eu aş traduce o carte budistã cu care nu sunt de acord mi—ar conferi mecanic dreptul de a le da budiştilor lecţii despre budism.
۞
Iluzii de grandoare, aere doctorale, etc.. (2)
۞
Sursa este oricum ‚mediatã’ şi anglofonã, v. ‚imaginea’ netradusã.
۞
Recunosc aroganţa, ifosele, aerul de a da lecţii, anglicismele, prostul gust, prostia, etc.. Un ins nerespectabil.
Eu sunt cel care indicasem aceastã referinţã, ĩn polemicã.
۞
Isterizarea lui, izbucnire de mitocãnie vanitoasã.
۞
'—Pãcat de vremea irositã, dacã numai atâta ai priceput, dacã acesta este rezultatul.’
۞
Lecturi sigristiene, ca o clasã aparte (SF, dozã; ‚Oz’; etc.).
۞
Ora; Chan [cel cu Cãp. Chi], McQueen,
۞
La ce aş renunţa/ la ce aş fi renunţat. A capitula.
Marii occidentali. Inimã. Rugãc..
۞
Despuierea de vanitate.
Filozofie+diversitate+ochi filologic, simţ, ochi de ...+inteligenţã.
Rang; ligã; clasã.
۞
Cine este parte a confuziei, şi cine, a elucidãrii.
۞
La rece—a se arãta neimpresionat, impasibil, distant, ironic.
Arta maiorescianã.
۞
Egalitarismul pisicilor.
۞
Douã explicaţii:--latura Zen, moda (v. liberalii extremi); --şi ĩncercarea inconştientã de a compensa, de a contracara propria alunecare, de a redresa prin excese contrarii.
Şi, desigur, corectitudinea politicã, silnicia.
۞
‚—Foarte tare, frate! Şi eu ar trebui sã fiu impresionat?’.
۞
Cãlinescian. Rang. Atu.
۞
Baterie. Eroarea de ortografie. Exemplele, nivel, vãdit.
۞
De Marco scrie despre Martini cã ‚ĩntreaga lui carierã publicã este caracterizatã de o adâncã contradicţie’. [Unii restrâng bizareriile Cardinalului la un episod de decãdere senilã, de degradare.]
Cardinalul cere sã se gândeascã ĩn mod biblic. [Din pãcate, propria lui aplicaţie a acestui principiu viabil şi necesar este una cam arbitrarã.]
۞
Lucruri care nu—s mai mult decât un bun ĩnceput; ele sunt, da, un bun ĩnceput—ĩnsã nu mai mult . Sunt numai ĩntâiul pas.
۞
Rãspunsul vine adesea ĩntr—un mod natural, fluent, firesc.
۞
Din nou, practica ciomagului, denunţatã de Watson; utilizarea ca bâtã.
Pe de altã parte, rezerva lui PG faţã de aşa ‚savanţi’; lucrul este valabil şi la noi, cu mulţii autori de versiuni şi ediţii. Inconcludent. Loc, rang, ligã, clasã.
۞
Prejudecãţi banale.
۞
Om de rugãc..
۞
Mi se pare patent cã Martini restrânge Biblia la câteva pasaje evanghelice apte de a fi interpretate politic, rãstãlmãcibile, ca sã zic aşa. Nimic din restul NT; VT, deloc. Numai pãtrunjelul discursurilor politizabile.
Biblia lui n—are mai mult de câteva versete, izolate.
Biblia lui nu este Biblia divinizãrii,a iubirii supranaturale. Numai câteva crâmpeie de revoluţionarism rãsuflat.
Martini pretinde cã Biblia este altceva decât este.
۞
Toţi degeneraţii fanatici anticatolici vorbesc cu o aceeaşi unicã voce. Uniformizarea, robotizarea şi virulenţa lor.
۞
Preasfinţii Augustin, Leon, Anselm, Bernard, Toma, spaniolii, Alfons.
۞
Clase. Ep. SS. Tarabe. Neveleitar. Literaturã; poezie, literaturã, cãrţi; genuri; istorie, etc. .Clase; dum., lit.; ‚etichete’; vrafuri.
۞
Pe de altã parte, neconcesiv. A treia cale. Dacã tot aleg ‚genul’, necomplice, obiectiv, fãrã concesii de gust, fãrã a eşua ĩn ceea ce este mediocru sau nesatisfãcãtor sau dã numai o plãcere cãlâie.
۞
A alege cu grijã ‚dialogurile’; utilitate, finalitate, scop, şanse.
۞
Basme& Lang& SF, dozã& omilii de sezon& clasicele &3 x duh& lecturi sigristiene (‚Oz’, etc.).
Etape, ...&plãcere, cf. vin.& ocazia& ocazie.
۞
Tendenţiozitate. Accepţia vincenţianã a primatului—da, şi, simetric, accepţia maximianã a primatului. De ce ĩn primul caz nu trebuie ‚contextualizat’, ‚luat ĩn context’?
۞
Surzenie. De parcã eu nu tocmai aş fi arãtat cã acest criteriu este iluzoriu, ‚idealist’, şi istoric—ignorant, inaplicabil, abstract.
۞
Se comit erori elementare de logicã.
۞
Pãrerea mea este cã luteranismul ĩi este superior lui Luther; iar calvinismul, inferior lui Calvin. Luther era o ‚enzimã’, un ‚ferment’, mai important prin acţiunea lui; Calvin era un dogmatician superior—dar defectele lui şi—au luat revanşa la urmaşi.
Calvin ĩi este superior teologic confesiunii pe care a iniţiat—o; Luther, dimpotrivã, ĩi este net inferior luteranismului.
Ca teologi, unii lutherani sunt mai interesanţi decât Luther.
۞
Dominicanii sc. XIV erau adevãraţi egipteni.
Simplitatea, liniile esenţiale.
۞
Ora. Un ţãran egiptean. Atracţie. Izvor. Giganţii Egiptului (monastic).
۞
Tocmealã.
۞
‚—Şi la ce ţi—a folosit? Ai rãmas la fel de prost, fanatic şi prezumţios.’ (1)
۞
Ca şi cum faptul cã eu aş traduce o carte budistã cu care nu sunt de acord mi—ar conferi mecanic dreptul de a le da budiştilor lecţii despre budism.
۞
Iluzii de grandoare, aere doctorale, etc.. (2)
۞
Sursa este oricum ‚mediatã’ şi anglofonã, v. ‚imaginea’ netradusã.
۞
Recunosc aroganţa, ifosele, aerul de a da lecţii, anglicismele, prostul gust, prostia, etc.. Un ins nerespectabil.
Eu sunt cel care indicasem aceastã referinţã, ĩn polemicã.
۞
Isterizarea lui, izbucnire de mitocãnie vanitoasã.
۞
'—Pãcat de vremea irositã, dacã numai atâta ai priceput, dacã acesta este rezultatul.’
۞
Lecturi sigristiene, ca o clasã aparte (SF, dozã; ‚Oz’; etc.).
۞
Ora; Chan [cel cu Cãp. Chi], McQueen,
۞
La ce aş renunţa/ la ce aş fi renunţat. A capitula.
Marii occidentali. Inimã. Rugãc..
۞
Despuierea de vanitate.
Filozofie+diversitate+ochi filologic, simţ, ochi de ...+inteligenţã.
Rang; ligã; clasã.
۞
Cine este parte a confuziei, şi cine, a elucidãrii.
۞
La rece—a se arãta neimpresionat, impasibil, distant, ironic.
Arta maiorescianã.
۞
Egalitarismul pisicilor.
۞
Douã explicaţii:--latura Zen, moda (v. liberalii extremi); --şi ĩncercarea inconştientã de a compensa, de a contracara propria alunecare, de a redresa prin excese contrarii.
Şi, desigur, corectitudinea politicã, silnicia.
۞
‚—Foarte tare, frate! Şi eu ar trebui sã fiu impresionat?’.
۞
Cãlinescian. Rang. Atu.
۞
Baterie. Eroarea de ortografie. Exemplele, nivel, vãdit.
۞
De Marco scrie despre Martini cã ‚ĩntreaga lui carierã publicã este caracterizatã de o adâncã contradicţie’. [Unii restrâng bizareriile Cardinalului la un episod de decãdere senilã, de degradare.]
Cardinalul cere sã se gândeascã ĩn mod biblic. [Din pãcate, propria lui aplicaţie a acestui principiu viabil şi necesar este una cam arbitrarã.]
۞
Lucruri care nu—s mai mult decât un bun ĩnceput; ele sunt, da, un bun ĩnceput—ĩnsã nu mai mult . Sunt numai ĩntâiul pas.
۞
Rãspunsul vine adesea ĩntr—un mod natural, fluent, firesc.
۞
Din nou, practica ciomagului, denunţatã de Watson; utilizarea ca bâtã.
Pe de altã parte, rezerva lui PG faţã de aşa ‚savanţi’; lucrul este valabil şi la noi, cu mulţii autori de versiuni şi ediţii. Inconcludent. Loc, rang, ligã, clasã.
۞
Prejudecãţi banale.
۞
Om de rugãc..
۞
Mi se pare patent cã Martini restrânge Biblia la câteva pasaje evanghelice apte de a fi interpretate politic, rãstãlmãcibile, ca sã zic aşa. Nimic din restul NT; VT, deloc. Numai pãtrunjelul discursurilor politizabile.
Biblia lui n—are mai mult de câteva versete, izolate.
Biblia lui nu este Biblia divinizãrii,a iubirii supranaturale. Numai câteva crâmpeie de revoluţionarism rãsuflat.
Martini pretinde cã Biblia este altceva decât este.
۞
Toţi degeneraţii fanatici anticatolici vorbesc cu o aceeaşi unicã voce. Uniformizarea, robotizarea şi virulenţa lor.
۞
Preasfinţii Augustin, Leon, Anselm, Bernard, Toma, spaniolii, Alfons.
۞
Clase. Ep. SS. Tarabe. Neveleitar. Literaturã; poezie, literaturã, cãrţi; genuri; istorie, etc. .Clase; dum., lit.; ‚etichete’; vrafuri.
۞
Pe de altã parte, neconcesiv. A treia cale. Dacã tot aleg ‚genul’, necomplice, obiectiv, fãrã concesii de gust, fãrã a eşua ĩn ceea ce este mediocru sau nesatisfãcãtor sau dã numai o plãcere cãlâie.
۞
A alege cu grijã ‚dialogurile’; utilitate, finalitate, scop, şanse.
۞
Basme& Lang& SF, dozã& omilii de sezon& clasicele &3 x duh& lecturi sigristiene (‚Oz’, etc.).
Etape, ...&plãcere, cf. vin.& ocazia& ocazie.
۞
Tendenţiozitate. Accepţia vincenţianã a primatului—da, şi, simetric, accepţia maximianã a primatului. De ce ĩn primul caz nu trebuie ‚contextualizat’, ‚luat ĩn context’?
۞
Surzenie. De parcã eu nu tocmai aş fi arãtat cã acest criteriu este iluzoriu, ‚idealist’, şi istoric—ignorant, inaplicabil, abstract.
۞
Se comit erori elementare de logicã.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)