Câteva excerpte pentru uz propriu din scrierile lui Fraser despre thrilleruri

what every airport newsstand thriller ought to be: a multiperspectival novel of a hundred and eighty-nine paperback pages, none of them superfluous
an ideal summer read, an ideal winter read, too, when you want to get away to the sights and smells and drinks and general texture of the tropics
Hamilton is one of the three best American thriller writers, the other two being Dashiell Hammett and Ross Thomas
the Helm books, the twenty-eight-volume series about counterterrorist government agent Matt Helm that began in 1960 with Death of a Citizen and continued into the Nineties
[Ep. Sigrist. V. Queneau& ‘Fantomas’. Evreul Stahl, Teachout, ‘Bond’, merite/ opincarul.]
the best of his five excellent Westerns, Smoky Valley (1954), has a similar clarity, firmness of outline, physicality, and abundance of memorable scenes
The Helm books weren’t the first important American series about a government secret agent. So far as I know, Edward S. Aarons started things off with Sam Durrell in Assignment to Disaster (1955)
The Mona Intercept is a valiant try at a multiperspectival, fat-best-seller, airport-newsstand thriller, a splendid read in parts, less than convincing in others, though never dull; a thinking person’s precursor to Frederick Forsyth’s big-ship thriller, The Devil’s Alternative (1982)
AP—plajã& francezii—‘garã’& muzicianul—‘senzaţionalul’.

Câteva date despre viaţa lui Debussy citite ĩn Sepulcrul de Kate Mosse ĩmi atrag atenţia cã şi el e unul din intelectualii care, nãscuţi pe la 1860, au murit ĩn preajma ĩntâiului rãzboi mondial—ca Simmel, Duhem, Durkheim, Fer. Charles, Zévaco, Baum, Danrit, Renard, Moréas. Am remarcat demult cã multe figuri importante ale vieţii intelectuale antebelice, oameni care la ĩnceputul veacului avuseserã cam patruzeci de ani, au murit pe la 60 de ani, ĩn vremea ĩntâiului rãzboi mondial.
Aceleiaşi generaţii i—au aparţinut mai longevivii Bergson, Janet, Bourget, Galopin, Haggard, cei doi Rosny, Falkner, Frazer, Kipling, Mason (aceştia trei din urmã—ca şi Galopin, dacã acceptãm limitele ‚55—‚65), Quiller, Courteline, Maeterlinck.

BRUMA DE TEOLOGIE

BRUMA DE TEOLOGIE

Cred cã eu şi detractorii romanelor lui Greene spunem de fapt acelaşi lucru:--eu prefer, sau admir mai mult, romanele din a doua perioadã a creaţiei greeneiene—o formã perfecţionatã, desãvârşitã de thriller, o formã excelent rodatã şi exersatã. Totodatã, ĩn ele ‚teologia’ este numai o brumã, un condiment, atât. Asta se explicã prin ceea ce cer eu de la cãrţile lui Greene—nişte thrilleruri foarte bine croite, de un stil rodat, şi cu un minim de teologie—asta, fiindcã pe mine nu teologia lui Greene mã intereseazã, nu ea dã, sau poate da, interesul romanelor respective.
Or, la antipozi, detractorii lui Greene preferã exact combinaţia inversã:--sunt stimulaţi ĩn special de aşa—zisa gândire religioasã (absolut anostã şi mocirloasã) a lui Greene. Eu caut thrillerul bine pus la punct, o formã de ficţiune eficientã. Detractorii decişi dispreţuiesc thrillerul ĩn sine ca gen; ĩl vor numai ca pretext, ca aparenţã, ca ĩnveliş şi mascã; ei nu cred ĩn literatura de gen.
Eu prefer o formulã exersatã, şi adusã la un nivel aparte de funcţionalitate. Teologia lui Greene este redusã la minim ĩn romanele celei de—a doua perioade—nu mai este o investigaţie, ci o brumã, aşa, de aparenţã. Eu unul prefer cãrţile lui Greene CA THRILLERURI, nu ca romane conradiene, nu ca investigaţii teologice. Mi se pare cã el are ceva de spus ĩn literatura de gen, şi nu ĩn travestiurile acesteia.
Cu ultimele—i cãrţi, iatã—l pe Greene ajuns la o formã purã de thriller, iatã—l ajuns la puritatea genului.
Ĩn aceste cãrţi, el nu mai este nici ‚vizionar’, nici ‚teolog’, ci un bun autor de cãrţi de gen, care acceptã thrillerul ĩn puritatea lui şi ĩn proprietatea elementelor. Nu mai existã ‚ambiţii’, dar existã echilibrul ĩntre mijloace şi scop.
Ĩn a doua parte a carierei, Greene vrea (numai) sã scrie thrilleruri bune; reuşeşte. Savanţilor le displac fiindcã sunt ‚numai thrilleruri’ (la fel ca Simion demascând NUMELE TRANDAFIRULUI fiindcã este ‚numai un roman poliţist’).
Pentru mine, ‚teologia’ lui Greene era un balast pentru romane; pentru criticii care dispreţuiesc cãrţile din a doua perioadã, respectiva teologie dãdea cam tot interesul romanelor.