DESPRE TEACHOUT

DESPRE TEACHOUT

Teachout, UNUL DIN MARII CRITICI DE CINEMA PE CARE MI—A FOST VREODATĂ DAT SĂ—I CITESC, recomandã Doc Hollywood (de Caton-Jones), Election (de Alexander Payne, şi cu Reese Witherspoon), Barbershop; dacã e nevoie, Teachout alimenteazã pofta de filme. Pe moş Ebert ĩl numeşte ‚that infallible guide to conventional cinematic wisdom’ (precizez din capul locului cã eu am pentru moş Ebert simpatie, o simpatie criticã, dar vie şi realã; nu—l mai citesc de ceva vreme, e adevãrat, ĩnsã—ntr—un timp ĩl citeam pe Ebert cu nesaţ). Teachout e un critic neaprioric, de teren, nu de cabinet.
Teachout mai recomandã şi One Hour Photo (de Mark Romanek), Panic (de Henry Bromell), Lone Star (de Sayles), Sunshine State.
Ceea ce admir la Teachout este antiliberalismul, limpezimea, discernãmântul estetic, originalitatea, neoportunismul, deschiderea cãtre toate aspectele culturii populare, refuzul de a flata modele, stilul, inteligenţa. Ĩn critica de azi, el e cineva.
Filmul, dealtfel, este deja parte a ansamblului cultural; cititorul lui Suchianu, Cosaşu, Chimet, Sava, al Dnei. Mihãilescu, al lui Bazin, al marilor francezi, ştie cã filmul ţine deja de sursele de plãcere care alimenteazã literatura şi electrizeazã scriitura. El e deja sursã de literaturã—de criticã de prim rang.
Filmul a devenit, este de peste trei sferturi de veac una din sursele literaturii—ca şi jazzul, automobilismul, sporturile.

Lista de muzicaluri americane a bunului Teachout e foarte instructivã şi cuprinde lucruri de soi ca Show Boat (1927), Pal Joey (1940), Oklahoma! (1943), On the Town (1944), Annie Get Your Gun (1946), Kiss Me, Kate (1948), Guys and Dolls (1950), My Fair Lady (1956), West Side Story (1957), The Music Man (1957), The Fantasticks (1960), Gypsy (1959), How to Succeed in Business Without Really Trying (1961), She Loves Me (1963), Fiddler on the Roof (1964)—un venerabil compendiu de vechi muzicaluri americane …; dacã iubiţi deja muzicalul—altceva decât surogatul servit sleit de cãtre Woody Allen …--lista lui moş Teachout vã va ĩncânta.

TEACHOUT DESPRE WOLFE

TEACHOUT DESPRE WOLFE



Blogul lui Teachout conţine mult lest, zaţ [recomandãri de spectacole; fragmente de cronici; jurnale; reclame; necroloage; texte ocazionale; note de drum, etc.], ĩnsã, când şi când, câte un scânteietor microeseu—cum este cel despre arta lui Stout. Dacã uneori face impresia de literaturã ancilarã, anexã a altor activitãţi culturale ale lui Teachout, blogul sãu scoate ĩnsã la ivealã, cu o frecvenţã rezonabilã, asemenea microeseuri.
Eseuri ca acesta despre ‚Wolfe’ (‚Patruzeci de ani cu Nero Wolfe’) nu pot fi ‚stoarse’, silite, fãcute la comandã; pentru a le scrie, pentru a fi la ĩnãlţime, sunt necesare experienţa, viaţa de cititor.

TESTUL LUI WILSON

TESTUL LUI WILSON



Wilson,ĩntr—o scriere metodologicã citatã de Teachout,precizeazã franc testul preliminar sau sine qua non al recenzentului de calitate—aptitudinea realã de a rezuma cartea despre cari vorbeşte.Pe de altã parte, Edmund Wilson mai scrie şi despre ALTCEVA,deşi are aerul cã ar vorbi cam despre acelaşi lucru:el cere ca recenzentul sã „exprime esenţa cãrţii ĩn propriile lui cuvinte".Esenţa cãrţii e patent altceva decât e rezumatul sau rezumabilul ei.Aici Wilson patineazã peste o distincţie elementarã (şi remarcatã,ĩn altã parte,chiar de cãtre Teachout,când recenza filme ...):existã nu puţine opere ale cãror rezumate,oricât de vioi scrise,sunt inepte şi inutile—„esenţa" cerutã de cãtre Wilson e ĩn altã parte,e altceva decât rezumabilul,e altundeva.Dacã rezumi onest,aplicat,nu rãmâne nimic, esenţialul se pierde,"scheletul" narativ sunã stupid şi banal,etc..S—a fãcut de nenumãrate ori observaţia,despre filmele unor mari regizori,cã rezumate,"pe hârtie",ele par banale,stupide,etc..[Cine nu s—a confruntat cu eşecul ĩncercãrii de a molipsi pe altcineva fãcând oficiile cutãrei opere,când ĩi e mai ĩntâi lui ĩnsuşi evident cã, rezumatã,"povestitã",opera ĩn cauzã e complet ineptã şi banalã,cu toate cã rezumarea e competentã?]
A rezuma o carte nu e totuna cu a—i exprima „esenţa";ba chiar dimpotrivã.Ĩnsã sã nu—l şicanãm pe Wilson:eu cred cã el se referea aici mai degrabã la acele opere eminamente rezumabile,la MAJORITATEA cãrţilor,la rutina criticului,şi nu la acele puţine produse de excepţie cari se refuzã tranşãrii sau ciopârţirii metodice.E un fapt cã majoritatea cãrţilor sunt,de fapt,rezumabile cu succes. Cred cã testul propus de Wilson rãmâne ĩn picioare:nu de puţine ori,el chiar dã ĩn vileag inepţia recenzentului cari se aratã incapabil sã arate cari e conţinutul efectiv al cãrţii despre cari scrie.Ca regulã practicã,procedeul lui Wilson e de mare importanţã,şi aduce mintea ĩn scalã.