UNELE REFLECŢII DESPRE GHIORLĂNIA LUI D. TOMA

UNELE REFLECŢII DESPRE GHIORLĂNIA LUI D. TOMA
[--lecţia unei convorbiri telefonice din a doua zi de facultate--]

Reducţionism [tendinţa lui e de a reduce totul la ceea ce ar vrea să poată el], obiectivitate, adulmecare, superstiţii. Impresia de om necurat. Că nu prea ‚sun’ ca Charles? El nici atât. Discreţia [nu le spunea altora despre cum ar trebui să fie]. N—am nimic de demonstrat. Ton insultător. Ceva mai bun tot am ĩntâlnit. Patologic—din unghiul cel mai defavorabil.
Gratitudinea; Biblia; confidenţe; intelectualitate, acces; lucrare şi vorbe (tel., scrisori, etc.). Reflecţia; ‚investiţii’; dublu termen—ieri, azi. O potaie şi o lichea.
Agresiv. Calificative duhovniceşti. Insinuări de ţoapă. Un fecior de ţoapă.
Cu ce psihopaţi am putut avea de—a face.
Lipsa culturii nu echivalează cu absenţa Spiritului.
Sofisme, retorică.
۞
Necurăţia de a susţine că tot ce nu e scremut e ‚cultură’, e extrinsec—de fapt, e reflecţie, gândire, folosire a culturii, utilizare a ei—aşa cum lui nu—i e la—ndemână.
Cu neobrăzarea ghiorlanului, a mahalagiului.
۞
Cei trei interlocutori—patrologul, Ep., evreica.
۞
Esenţialul.
۞
Caricatura a ceea ce ar vrea să reprezinte.
۞
Formă de urbanitate.
۞
Plugar; simultan, ‚excesul de cultură’ şi cel de intuiţie, de indemonstrabil.
۞
Nu ca tolerat, ci ca valid.
۞
Redundanţa apofatismului.
Ca fire, sau ca tip uman.
۞
De fapt, mă ceartă; mă muştruluieşte, mă moralizează. Luat la rost; luat la refec.
۞
Tipar neoprotestant ĩmpuţit:’—te simţi mântuit?’—etc..
Prea mult egoism, multă mărginire adusă de egoism; pe de altă parte, un practicist ‚din vorbe’.
۞
Şuvoi de insulte—reflecţia.
۞
Lumina, scrieri metafizice.
Extrinsec.
۞
Accent intelectualist. Expresia concretă a şi survenit—ĩntreruperea relaţiilor. Ca urmare, nici n—am mai ţinut legătura.
Simpatic accent intelectualist.
۞
Eu nu iau mai ĩn serios neoprotestantismul tău flasc, decât iei tu atitudinea mea. Ifose, practicism verbal.
۞
Nici tu nu eşti ceea ce pretinzi că ai fi.
۞
Alogic, rudimentar—sinele, şi luarea la rost. Sofism.
۞
Nu eşti tu omul să dai verdicte duhovniceşti.
Simplism.
‚Da, impresia mea e că ambilor ne lipseşte această ĩnălţare’.
‚Dacă ceea ce vrei să spui este că ai o impresie proastă despre spiritualitatea mea, şi o impresie bună despre spiritualitatea ta, precizarea e futilă.’
Cârcotaş şi trândav.
Energia.
۞
Ghiorlan antrenat ĩn rele.
۞
Formulări stupide, artificiale, pedante, cu sunet neoprotestant.
۞
Bucuria de a face, prompt, ceea ce Domnul aşteaptă de la mine.
۞
Tupeu năucitor, aroganţă.
۞
Despre PSALTIRE, ed., catisme, Charles, BIBLIE.
Latura indecentă de exhibiţionism neoprotestant, sau neoprotestant—personalist—existenţialist, latura libidinoasă, de ‚adulmecare a experienţelor’, restrictivitatea şi selectivitatea, superstiţia experienţei.
۞
‚Religie şi credinţă’.
۞
Intenţia rea, de a otrăvi, de a strica, de a sminti. [--Din frustrare, din furie, din cocleală, din negativitate.--]
۞
Foarte ofensiv şi arogant şi ca un procuror.
۞
O nouă cruciadă raţionalistă.
Iritat de iraţionalismul religios, secular sau deghizat (--ca scientism--).
۞
Reformulări necesare. Şabloane. Premise false—uneori secrete sau mute.
۞
Ia direct cel mai defavorabil ĩnţeles, răstălmăceşte, distorsionează.
Ceea ce eu nici n—am spus. Ĩmi atribuie, prompt, cele mai defavorabile ĩnţelesuri.
۞
Imensa aroganţă, tupeul sfruntat. ‚Ĩnsă ceea ce spui tu e foarte arogant’. Brutalitatea cu care diagnostichează.
۞
Smintita şi năucitoarea aroganţă a acestui strepezit.
۞
Ĩncercarea de a mă forţa, de a mă sili să accept răstălmăcirile şi denaturările lui. De a—mi impune deformările lui. De a—mi impune ceea ce vrea el să accepte.
Spiritualmente nociv.
۞
Şi eu recunosc, identific ceva—plaga, duhoarea neoprotestantismului.
۞
Ĩntreruperea legăturilor noastre a coincis cu decisa mea reconfigurare, cu aducerea mea ĩn scală, cu ‚degetul’, ‚boarea’.
Fanatizat, lipsit de supleţe, subtilitate şi realism, de tact şi moderaţie, de fineţă.
Transmite ostilitate.
۞
Azi, eu, serviabilitatea stupidă—cu basmele italianului.
Nuveliştii italieni ai Renaşterii.
۞
‚Păi, nici tu nu eşti asta.’
۞
Calitatea virilă. Firea.
۞
Afabil, hedonic, lucid, realist, net; doct.
۞
Autosugestie. Investiţii, ca medic, respect. Gândire de legumă. Clisos, oroare.
۞
A onora.
۞
Un om secret. A modula. Ca modele de profesionalitate, de obiectivitate.
۞
Retorică. Individualitatea, singularul. Cârpăceală. Aproximaţii neoprotestante. Tendenţiozitate.
۞
False dihotomii.
۞
Tendenţiozitatea dihotomiei neoprotestante.
۞
Modul lui foarte frivol, joaca, insulta, nesinceritatea, agresivitatea. Face din asta o joacă, un exerciţiu de agresivitate, se ĩmbată cu cruzime, cu agresivitate. Răutatea lui e promptă; prin asta e ĩnfricoşătoare. Promptitudinea violenţei. Antrenarea.
۞
Ca la MS ..., ed.; sejur; cafea, muzică, haine, oră, raft.
۞
‚Tu ţii să—mi dai nişte lecţii nesolicitate’. Impresia oribilă.
Debitarea de truisme pe un ton arogant—insultător.
Sentenţios, rigid, abstract, arogant—o grimasă. Chicote prosteşti, de la capra podului. Viitorul ....
Surâsul şi grimasa.
۞
‚Noii teologi francezi’; tomiştii francezi; scriitorii francezi; un biblist francez.
۞
Furia celor ca el—confruntaţi cu propria cârpăceală—deziluzionaţi de propria ĩnsăilare—asta ĩi ĩnfurie—vanitatea tacticoşilor, neingenuitatea lor.
۞
Diversiunile lui.
Un diversionist, un şicanator, un diversionist ĩn plan uman, inapt de crearea unui climat de autenticitate umană (--cum pot genera P., LA, chiar Creţu--).
۞
‚Te simt pus pe contrazis, agresiv, căutând cel mai defavorabil unghi, cea mai proastă lumină, infailibil ĩn a detecta şi folosi neplăcutul.’
۞
Nu ştiu cât e de profitabil pentru o conversaţie ocazională să subliniem aceste lucruri sau să le accentuăm.
۞
Predispus să insulţi, să muştruluieşti, să dai conotaţii negative.
۞
Clişee neoprotestante.
Neobişnuiţi cu intelectualitatea.
۞
Intelectualismul e o tendinţă—nu o expresie.
Nu o formulare.
۞
Aroganţa, tendenţiozitatea, răstălmăcirea (v. BIBLIA—NT, Proorocii).
۞
Rudimentar.
Foarte sumar şi brutal, schematic, abstract. Caricaturi.
۞
Un sunet foarte neoprotestant; deloc ‚ortodox’; veleităţi personaliste.
۞
Silvan, Haralambie, Cotârgaşi, Râşca,

M—am mai gândit la câteva din ĩntrebările tale telefonice şi cred că ele erau extrem de greşit adresate. Există ĩn ele un iz neoprotestant, nişte premise inacceptabile. Eu nu cred că e deloc vorba despre ‚ceea ce ĩţi oferă Liturghia’, ci de ceea ce ai tu de oferit. Nu cred că prima ta ĩntrebare, prioritatea ta trebuie să fie ‚ceea ce iei de la Liturghie’, ci ceea ce ĩţi oferă ea. Ĩn general ĩntrebările tale mi—au amintit, dincolo de sentenţiozitatea cu care reduceai poziţiile mele la nişte caricaturi fără ĩnţeles şi dincolo de graba ta de a mă cataloga după cum ţi se părea, de atitudinile neoprotestante de tip ‚Eşti mântuit?’, ‚Te simţi mântuit?’. Participarea la Liturghie—şi, de fapt, oferirea preacuratei Jertfe de către sinaxă—este ireductibilă la chestionări tendenţioase despre ‚autosugestie’ sau ce mă mai ĩntrebai—chestionări care rămân exterioare obiectivităţii faptului, şi participării la o ‚obiectivitate mai ĩnaltă’. Răspunsurile mele pozitive păreau să nu te mulţumească, drept care căutai să le răstălmăceşti prin sofisme AD HOMINEM şi prin concluzii care—mi atribuiau ceea ce n—am spus. Or, tu nu ĩţi poţi aroga defel dreptul de a ‚deconstrui’ afirmaţiile mele—asta, dacă vrei ca o conversaţie să se desfăşoare ĩntr—un climat civilizat, care presupune egalitate şi nu pe tine explicându—mi mie ceea ce sunt sau pot eu ‚de fapt’—dincolo de ceea ce spun.
Această aroganţă a ta, refuzul tău de a lua afirmaţiile mele la valoarea lor ‚de faţă’, răstălmăcirea lor, constituie o lipsă de respect şi o deficienţă care ţine de ceea ce precede religia sau creştinismul
Ĩn general, remarc la tine emoţionalism de tip neoprotestant. Eroarea ta mi se pare a consta exact ĩn faptul că abstractizei şi scindezi viaţa religioasă, că porneşti, fals, de la ‚cititul Bibliei’, sau de la ‚Liturghie’, către viaţă—şi nu invers. Ai să iei din ele exact atât cât vei fi capabil să aduci. Viaţa ta e interpretarea modului cum citeşti tu Biblia, nu trăirile pe care ţi se pare sau nu că le—ai avea citind—o.
De aceeaşi situare neoprotestantă a ta mai ţine şi distincţia dintre ‚religie’ şi ‚credinţă’, aşa cum mi—ai aplicat—o mie, şi care din nou pornea dintr—un mod arogant al tău de a devaloriza experienţa mea ĩn numele priceperii tale superioare. Din nou, aceastea ne situează ĩn afara oricărei ‚religii’, şi la nivelul lipsei de respect fundamentale faţă de un alt om.
Tu ĩmi vorbeai mie de caracterul ‚cultural—religios’ al poziţiei mele (--ca opus aceluia ‚de credinţă’ al poziţiei tale--); numai că din nou tu erai cel care ĩmi adresai mie aceste formulări insultătoare (--ĩn numele credinţei tale, presupun, cea superioară ‚religiei’ mele cantonate ĩn ‚cultural’-), ĩn timp ce eu nu ĩţi adresam ţie fraze insultătoare de niciun fel. Tu erai cel care mă lua pe mine la rost de la ĩnălţimea poziţiei tale superioare. Probabil că nu făcusem gestul, de simplă civilizaţie, de a te contacta, pentru a te auzi pe tine compătimindu—mă pentru irosirea de bani şi efort pentru a ajunge numai ceea ce am ajuns, concluzionând că eu nu am timp pentru reflecţii adânci (--ca ale tale, presupun--), ţintuindu—mă cu aroganţă indescriptibilă pentru naivitate, vorbindu—mi de profeţia care s—a ĩmplinit şi deducând, arbitrar, ĩn dispreţul a ceea ce tocmai ĩţi spuneam, că nu citesc Biblia aşa cum o faci tu (--şi cum, prin urmare, trebuie s—o fac şi eu--) şi permiţându—ţi să—mi dai sfaturi necerute despre cât de recunoscător să fiu. Acest comportament al tău, la telefon, provenea din ĩnţelegerea superioară, pe care o ai, a credinţei. Ei, Daniel, când cineva se comportă aşa, e stupid să mai ĩntrebăm despre Liturghie şi Biblie. Ĩnainte de religie şi credinţă sunt lucrurile acestea mici, civilizaţie şi afabilitate. Cine te crezi ca să—mi spui că mă compătimeşti că deşi am investit bani şi efort, nu sunt decât ceea ce sunt? Ţi—am spus eu aşa ceva? Ĩntre terminarea studiilor medicale şi telefonul de vineri discutasem cu tine de alte patru ori la telefon; niciodată nu ţi—am spus că studiile mele nu mi—au adus ceea ce era de aşteptat de la ele. Te crezi ĩn poziţia de a aprecia mai bine astfel de lucruri? Nu corespund standardelor tale ĩnalte de ĩmplinire profesională? Dacă ajunseseşi la această concluzie despre zădărnicia efortului meu, făceai un gest de caritate creştină atrăgându—mi şi mie atenţia? Găseşti o sordidă mângâiere ĩn eşecurile altora, ĩncât ai nevoie să le şi inventezi? De unde eşti aşa de modest cu eforturile altuia? Ţi—am spus eu oare că era de preferat să mă ţină familia, decât să fac eforturile respective? Când ţi—am spus eu ţie că studiile mele medicale nu mi—au adus ceea ce vroiam ca ele să—mi aducă? Cum ĩţi permiţi să ĩmi vorbeşti de parcă ai fi Prof. Covic de la Parhon? Chiar te crezi invulnerabil ĩn privinţa carierei? Sau că, dacă aş fi nemulţumit de viaţa mea profesională, aş vrea să schimb cu tine? Dacă eu evit să te ĩntreb ORICE despre viaţa ta personală, familială, etc., tu cum ĩţi permiţi să ĩmi scrii epitaful? Să mă fi felicitat la terminarea studiilor nu—mi amintesc; era sub nivelul tău uman şi religios. Atunci nici nu—ţi permite să concluzionezi tu jalnic despre zădărnicia a ceea ce fac eu. Nu ai nevoie, presupun, de ĩndrumător duhovnicesc pentru a—ţi reţine veninul.

Ĩn ceea ce priveşte obiecţiile tale la stilul meu intelectual, cred că ele forţează uşi deschise reiterând pur şi simplu faptul, deja ştiut de noi amândoi, că nu există un acord de natură personală sau umană ĩntre noi. Relaţiile noastre fracturate, discontinui, făcuseră deja foarte evident acest lucru, de multă vreme; până la urmă, schimburile noastre au fost doar unele strict culturale, intelectuale, iar ĩndelunga ĩntrerupere a oricărei comunicări nu arată decât tot acest lucru. De la ĩnceput a fost limpede că ceea ce putem schimba sunt titluri de cărţi, aprecieri de natură culturală—‚livrescul’. Ĩn acest sens, obiecţiile sunt tautologice, reiterând şi verbal ceea ce era deja evident intuitiv şi uman. Ele spun ĩn alt fel ceea ce ştiam deja—că suntem, gândim, credem ĩn moduri foarte diferite; tu vezi această diferenţă ca implicând antagonism, opoziţie şi descalificare mutuală sau exclusivitate. Eu le văd ca punând sub semnul ĩntrebării posibilitatea unor schimburi ‚nelivreşti’, altfel decât literar—culturale. Presupun că ai bune schimburi umane, personale; eu le am pe ale mele, şi cu vârsta au devenit tot mai importante pentru mine. Ĩn rest, ĩţi dai seama că firea, vârsta şi opiniile mele, o existenţă de reflecţie precum şi o minimă cerinţă de integritate ĩmi interzic să iau aceste obiecţii ale tale ca valide, iar tonul pe care sunt făcute nu ajută nici el. Ceea ce e acceptabil ĩn secretul comunicării spirituale consimţite—sau sacramentale, dacă vorbim de relaţia cu un confesor—e inacceptabil ĩn termenii unui schimb verbal mundan de rutină. Ceea ce dau e ceea ce pot da—‚cultura’ de care ĩmi vorbeai la telefon; suntem prea neasemănători pentru a mă ‚conforma’ unor obiecţii, iar constatări despre faptul că m—aş fi schimbat ‚prea puţin’ sunt aiuritoare prin prezumpţia că o schimbare ĩn sensul vrut de tine ar fi ceva de dorit sau vrut de mine, pentru nişte oameni care schimbă din când ĩn când scrisori pretenţia e una gogonată. Ĩn rest, tactul, tonul, discreţia sunt imperative.