'Omul cu o mie de chipuri', a lui I. M. Ştefan, e o nuvelă terifiantă, violentă şi dură, foarte în gustul anilor '40 (psihoza, la ale cărei cameleonism şi labilitate se referă titlul), cu câteva stângăcii care sunt indiscutabile; medicul cu mintea şubrezită, care aminteşte de inocenţii incerţi ai lui Hitchcock, e un Faust izbăvit.
Dar există un semiton de cruzime, de necruţare, un licăr.

Estetica titlurilor CLUBULUI TEMERARILOR

Estetica titlurilor CLUBULUI TEMERARILOR




În CLUBUL TEMERARILOR au apãrut atât naraţiuni cu titluri electrizante ca ‘Idolul de sticlă’, ‘Vînătorii de capete’, ‘Moarte şi portocale la Palermo’, ‘Uhm, fiul hienei’, ‘Omul cu o mie de chipuri’, ‘Comoara din peştera scheletelor’, ‘Templul otrăvii’, ‘Corsarul de fier’, ‘Simbamuenni’, cât şi altele cu titluri lamentabile, execrabile, ca ‘Miu haiducul’, ‘Ioviţă Valahul’, ‘Întoarcerea lui Miu Haiducul’, sugerând maculatura pe care o citea copilul Sadoveanu şi, în plus, duhnind a tezism şi tendenţiozitate, a propagandã patriotardã; nu ştiu de alţii copii, însã pe mine, la zece ani (când am descoperit aceastã serie), nu m—ar fi bucurat sã citesc despre eroi numiţi ‘Miu’ şi ‘Ioviţã’, şi aş fi resimţit în mod neplãcut neaoşismul îngãlat al acestor însãilãri.
Majoritatea autorilor sunt nume ştiute cititorilor de literaturã autohtonã de aventuri.
Bãjenaru a fost publicat cu douã nuvele; Anania, Bãrbulescu, Nor, Dna. Orleanu, cei doi Lecca, Roman (nimeni altul decât autorul ‘Rachetei albe’, aici despre un alt vehicol aerian—o ‘farfurie zburãtoare’) şi Corbul cu câte una, iar Ştefan, Theodoru, Tita, Radina, Mircea Popescu şi Noran fiecare cu câte douã naraţiuni.
Câţiva autori sunt cvasinecunoscuţi—Uba, Calovia, Topolog, Iliescu, Iuga, Micu, Cosmescu, Pãduraru şi Ion.
Binevenite sunt pastişele dupã literatura occidentalã de aventuri.

La o prima vedere, au existat in Romania perioadei bolsevice doua colectii de pulp authoton--CPSF si 'CLUBUL TEMERARILOR'; de fapt, insa, CPSF nu convine intrutotul unei asemenea definitii atat din cauza ca publica si multe traduceri (nu numai pulp autohton, iar cateodata cel national avea un pronuntat caracter educativ--propagandistic), iar pe de alta parte specificul ei era unul mai restrans (SF--ul).
Mi se pare ca a doua colectie, 'CLUBUL TEMERARILOR', fara sa fie propriu--zis o revista, promova mai decis amuzamentul, literatura de divertisment, in spiritul unui eclectism destul de larg cat priveste genurile de literatura populara promovate.
E adevarat ca ambele publicatii au excelat prin grafica de carte--poate cea mai uimitoare grafica de carte populara de vazut la noi in anii '60.