CUVINTELE UNUI CINEFIL

CUVINTELE UNUI CINEFIL

1—HORROR OF THE ZOMBIES—cel mai prost horror vãzut pânã acum.Este un film spaniol de prin ‚73.
Sunt multe horroruri care nu reuşesc sã te sperie;numai cã acesta dã mereu impresia cã nici nu—şi propune aşa ceva.Ĩn plus,are un minim de conţinut—zero inventivitate.Nici nu ştii cât este comedie,cât prostie,cât dezabuzare (virajul cãtre parodie ţine loc de competenţã:când nu eşti ĩn stare sã faci un film de gen,rãmâne recursul la parodie).
Ca sã spun drept,este un apogeu al nesimţirii din partea echipei filmului—ca şi cum ar fi crezut cã nimeni nu va vrea sã vadã filmul lor.
Ca restul horrorurilor spaniole din perioada—cult (anii ‚70),şi acesta are nota comicã, bufã, parodicã.Numai cã la acesta nota bufã este asezonatã numai cu defecte.
Aşa cã m—am dres cu nişte raritãţi—o ĩnregistrare cu Shatner (cântând YOU’LL HAVE TIME) ,mai multe imnuri şi cântece,şi o conferinţã a lui moş Kreeft despre „Stãpânul inelelor" (sau cum altfel se cheamã cartea lui Tolkien;poate „Frãţia inelelor"?—sunt refractar la a reţine numele fie al cãrţilor, fie al ecranizãrilor).
2—MESSIAH OF EVIL—titlul sunã ca numele unei formaţii de black/gothic.Un horror cu zombi; cârpãcealã, fãcut de mântuialã,dar notabil,şi decadent ĩn mod autentic.Un cântec remarcabil: HOLD ON TO LOVE [sic!!],al lui Tortel,cântat de Raun MacKinnon.
Cele câteva filme cu zombi din anii ‚70 pe care le ştiu nu sunt la ĩnãlţimea celor din deceniul precedent.
3—STIGMATUL RÃULUI,revãzut a doua oarã,dupã doi ani,m—a readus la altarul lui Welles. Superioritatea cinemaului lui Welles nu trebuie argumentatã, pledatã, ‚ajutatã’;numai ceea ce este deficient are nevoie de complicitate, pledoarii şi concesii.
Ca regizor,ĩi face pe toţi sã parã nişte cârpaci.
La Welles,arta lui este ĩntotdeauna mai adâncã decât joaca.Când se joacã,arta preexistã,arta existã deja acolo,licãreşte.
De asta, Quinlan al lui nu este o joacã,o demonstraţie de virtuozitate vanã,ci o creaţie;fiindcã nimic la Welles nu pare mãsluit, autoavantajos, etc.,ci este dinainte preordonat şi subordonat artei, gândirii.
Puţini regizori,sau artişti mai ambiţioşi decât Welles;se tot vorbeşte despre farsele lui,cum era un farsor,etc.. Ĩnsã eu constat cã fiecare creaţie a lui iese dintr—o gândire fabulos de coerentã şi de probã;aici nu e pirotehnie, ingeniozitate abuzivã, invenitivitate ‚ĩn aer’,ci gândire. Era un regizor cât se poate de intelectual,un om de gândire—şi mã refer la gândire artisticã probã, viguroasã,nu la inventivitate juvenilã. La el, imaginativitatea mascheazã, face neevidentã gândirea—care este fundamentalã şi excelentã.
Welles este un mare arhitect, un mare constructor—ceea ce nu ĩntâmplãtor este corelat cu instinctul şi priceperea lui pentru scenografie, tehnici de filmare,etc..
Filmele lui, impozante,sunt edificii, arhitecturi, structuri dinamice organizate de o gândire pãtrunzãtoare şi precisã.
Nu existã nimic boem sau improvizat ĩn geniul lui Welles; dimpotrivã, impresia este de coerenţã şi raţionalitate arhitectonice—un mare maestru baroc ĩntr—o epocã puritanã.

PSIHOLOGUL,REGIZORUL

PSIHOLOGUL,REGIZORUL

Ĩntr—o precedentã ĩnsemnare despre Welles,aprecierea mea a fost totuşi unilateralã şi parţialã.Fiindcã, existã atâta concreteţe la Welles,ĩn filmele lui—de ordin psihologic;--de ordinul purei artisticitãţi desãvârşite.
Creaţia, emoţia, viaţa, experienţa—criteriile artei autentice definesc operele lui Welles.
Welles atrage atenţia asupra insuficienţei cunoaşterii de care suntem capabili—ĩnsã cât de vastã este cunoaşterea pe care ne—o oferã chiar el!
Denunţând paucitatea cunoaşterii, inadecvarea grilelor, contrastul dintre real şi reconstruit, Welles merge totuşi mai departe decât oricine pe acest traseu.
Existã o supraplenitudine de cunoaştere psihologicã,de creaţie artisticã ĩn creaţiile lui.
Apetitul, instinctul, verva investigaţiei psihologice rãmân la el intacte, vii, nevestejite de concluziile epistemologice sceptice.
Scepticismul acesta nu l—a ĩnnãmolit şi redus la tãcere sau la vagi consideraţii.
Ca psiholog şi creator de personaje, scene, etc., Welles este egalul şi adesea superiorul inegalat al celor mai mari.

WELLES,PSIHOLOGUL

WELLES,PSIHOLOGUL


„Kane" aparţine filmelor epistemologice şi paradoxale,ca şi „Shanghai" şi,parţial, „Stigmatul ..." ,nu celor psihologice,ca „Ambersonii" şi ecranizãrile shakespeariene.
„Kane" este o reuşitã,o realizare epistemologicã.Bineĩnţeles cã existã multã observaţie moralã ĩn „Kane",ba chiar o laturã moralã,psihologicã.Dar miza este gnoseologicã:ce,cât se poate afla,cunoaşte despre un om,cât poate fi el ĩnţeles?
Ĩn aceastã perspectivã,nu este greu de vãzut ceea ce ĩi asociazã pe cei trei regizori „ai" lui Averty (dincolo de creativitatea, inventivitatea admirate de cãtre el)—chestiunea cunoaşterii şi a identitãţii.
Aşa cum am spus,ĩn alte filme ale lui,Welles este psiholog—ĩn „Ambersonii",ĩn „Stigmatul ...",ĩn ecranizãrile shakespeariene.
Nu existã şi un interes psihologic al lui „Kane"?Ba da,existã ŞI un interes de aceastã naturã. Dar nu aceasta este „ideea" lui „Kane";scopul scenariului este de a deconcerta,nu de a edifica sau emoţiona.Ideea finalã,concluzia nu trebuie sã fie cã l—ai „ghicit",priceput pe „Kane"—ci cã identitatea lui ne scapã."Kane" nu este o lecţie despre magnatul alienat,a cãrui poftã de a domina ...,etc..
Poate cã de aceea marilor psihologi modernişti (Bergman, Tarkovski) nu le place Welles.

"Kane"

"Teza" lui "Kane",ideea lui "Kane" este cã din fragmente nu se poate compune imaginea unui om,a unei vieţi;cã mãrturiile sunt fragmentare şi inerent deficiente.Cã nu servesc de fapt la nimic pentru a cunoaşte un om.Cã raporturile vieţii noastre,toate,rãmân accidentale şi extrinseci;nu mi se pare cã Welles ar fi vrut sã arate cã ĩn aceastã privinţã Charles Kane este un caz atipic,izolat,ci cã situaţia lui Kane este caracteristicã.
Asamblarea mãrturiilor despre Kane nu configureazã portretul unui Kane contradictoriu,aşa cum crezusem eu despre film,care mi se pãruse a fi o capodoperã a portretisticii.Ci configureazã contrariul—un portret contradictoriu al lui Kane,un portret inerent contradictoriu,intrinsec fals.Nu Kane este contradictoriu;ci portretul lui.
Despre Kane nu ştim nimic;nu aflãm deloc cum era.
"Kane" este un film epistemologic,nu psihologic.Şi dacã este o capodoperã,atunci este o capodoperã de epistemologie,nu una de psihologie."Kane" vorbeşte despre cogniţie şi eşecul ei,nu despre magnatul Kane (al cãrui eşec,deasemeni,se poate ĩntrezãri).
Este un film despre echivocul cunoaşterii morale.Ce se poate afla,cunoaşte despre un om? Nimic.
Obiectul filmului nu este eşecul lui Kane,ca om (eşec dealtfel sugerat);ci eşecul tentativei de a-l cunoaşte,afla,descifra pe Kane.

CUVINTELE UNUI CINEFIL

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.