Papa Benedict despre Fer. Ioan Duns Scotus, dogmele mariane şi credinţã

Papa Benedict despre Fer. Ioan Duns Scotus, dogmele mariane şi credinţã








În cateheza sa din 7 iulie a.c., Papa Benedict are lucruri importante de spus despre dogmele mariane şi credinţã:

‘Teologi însemnaţi, aşa ca Duns Scotus cu doctrina Zãmislirii Neprihãnite, au îmbogãţit cu gândirea lor specificã ceea ce Poporul Lui Dumnezeu deja credea în mod spontan despre Sfânta Fecioarã, arãtând—o în acte de evlavie, în expresii de artã şi, în general, în viaţa creştinã. Astfel, credinţa în Zãmislirea Neprihãnitã sau în Înãlţarea cu trupul a Fecioarei era deja prezentã în Poporul Lui Dumnezeu, pe când teologia încã nu gãsise cheia pentru a o interpreta în totalitatea învãţãturii de credinţã. Astfel Poporul Lui Dumnezeu îi precede pe teologi şi toate acestea mulţumitã acelui supranatural sensus fidei, adicã acea capacitate infuzatã de Sf. Spirit, care ne calificã sã cuprindem realitatea credinţei, cu smerenia inimii şi a minţii.
În acest sens, Poporul Lui Dumnezeu este ‘magisteriul care precede’, şi care mai târziu trebuie adâncit şi acceptat intelectual de cãtre teologie. Fie ca teologii sã fie mereu capabili sã dea ascultare acestui izvor al credinţei şi sã aibã smerenia şi simplitatea celor mici!’

Mai departe, Papa îl desemneazã din nou pe Fer. Ioan drept iniţiatorul unei ‘tendinţe voluntariste’, prin ‘ideea libertãţii înnãscute şi absolute situate în voinţã şi precedând intelectul’. Papa considerã cã aceastã tezã provine din dorinţa de ‘a salva transcendenţa absolutã a Lui Dumnezeu’.
Critica ‘ideii de libertate absolutã, situatã în voinţã’ e desfãşuratã pe patru paragrafe.

Discutând cristologia Fer. Ioan, Papa aratã cã pentru teologul franciscan Întruparea, ca intenţie iniţialã a Lui Dumnezeu, necondiţionatã de ceva contingent, este piscul Istoriei mântuirii; Întruparea întrece în demnitate Pãtimirea.

În prezentarea sa, Papa subliniazã trãsãturile Fer. Ioan care sunt şi atractive, şi cele mai populare sau faimoase: cristologia orientatã cãtre Întrupare, teologia Zãmislirii Neprihãnite şi papismul franciscanului.

O cateheză papală remarcabilă este aceea despre Sf. Ioan Leonardi, despre care Papa, căruia ĩi plac astfel de figuri de preoţi reformişti, vorbeşte aşa de afectuos. Mai ales, Papa spune că viaţa sfântului acestuia a fost ‘luminată ĩn ĩntregime de splendoarea Sf. Chip al Lui Iisus, venerat ĩn catedrala din Lucca’—elementul intuitiv şi afectiv.
Hristos ĩn centrul inimii, al istoriei şi al Cosmosului, spune Papa.
De la Sf. Odo, Papa alege cuvintele ‘răsăritene’--amator hominum Christus. Hristos ‘Cel iubitor de oameni’.

De natura rerum diversarum

Credinţa teologului nu poate fi separatã de teologia lui,şi aceastã teologie ĩnsãşi provine din şi se menţine ĩn credinţa comunitãţii creştine. Or, efortul ĩmpotriva devierii provine din preocuparea ca aceastã comunitate sã nu devinã una NOMINAL creştinã, sau arbitrar ‚creştinã’.
Ĩn audienţa sa despre Ĩnviere ĩn teologia Ap. Pavel, Papa vorbeşte despre subordonarea sintezei paulinice faţã de ceea ce o precede—proclamaţia Bisericii primare. Deasemeni, Papa subliniazã ca la Sf. Pavel faptul Ĩnvierii este ĩntemeiat ĩn istorie, cã la istorie se referã Apostolul.
Succintã dar importantã este menţiunea pe care Papa o face despre semnificaţia concretã a Ĩnvierii—instaurarea lui Iisus ca Fiu dumnezeisc ĩn putere—şi dezvãluirea plenarã a identitãţii divine a lui Iisus. (Implicit, Papa polemizeazã aici şi cu diverse ipoteze adopţioniste.)

ECLEZIOLOGIE PAULINÃ

ECLEZIOLOGIE PAULINÃ


Una dintre cele mai remarcabile cateheze ale Sf. Pãrinte Benedict este aceea despre ecleziologia Sf. Ap. Pavel. Miezul doctrinei ecleziologice are o semnificaţie foarte tranşantã,cu avertismentul explicit al Papei ĩmpotriva ‚confiscãrii’ Bisericii de cãtre umanitatea veche—‚Biserica nu este a noastrã’, spune Papa.
Biserica este BISERICA LUI DUMNEZEU; o ĩntreagã teologie se aflã ĩn aceste trei cuvinte.
[Nu mai puţin remarcabilã fusese şi cateheza papalã precedentã, referitor la ceea ce ştia Sf. Pavel despre ‚Iisus Cel pãmântesc’.]
Aş risca aprecierea cã aceste cateheze papale pauline par net superioare celor precedente, despre Pãrinţi, care adeseau se situau, deliberat desigur, la nivelul unor generalitãţi vagi şi al unor etichetãri convenţionale.