De natura rerum diversarum

‘Fizicianul grec Galen’, spune o idioatã, la TV.
۞
Istorie compactã, voltatã, cagneyianã.
۞
O versiune SF a lui IVANHOE—sau, mai degrabã, o variaţie.
Dupã Martin, ar merge Scott. A compara.
[Trebuie citit Martin, apoi IVANHOE, şi comparat.]
۞
Cavalerescul. Ed.. Epopeicul. Eposul cavaleresc. ‚Mauléon’.
۞
Dna. Antonelli—rolul de cocotã; Dna. Sandrelli—o gospodinã; Dna. Grandi—femeia din popor. Vampa.
Feţe destul de comune, oarecare, mediocre.
[Chipul Dnei. Sandrelli nu este deloc de o frumuseţe remarcabilã, ca al Dnei. Bellucci; e o faţã frumoasã şi atractivã, ĩnsã de linii banale, comune.]
Frumuseţea femininã italianã este o frumuseţe prin excelenţã nesportivã, sedentarã (Sandrelli ;Antonelli; Bellucci). Asta nici n—are de—a face cu ...supleţea; Deneuve era suplã, şi deasemeni nesportivã. Dna. Sandrelli singurã este genul mãlãieţ, oaziv, placid.
Moreau; Deneuve; Novak; Dunaway; boarduri; actriţele ‚lui’ IJ—board;
Dna. Sandrelli nici nu este un gen de baiaderã, ci de gospodinã. Intuiţia magistrului Brass a fost idealã. A identificat—o perfect, o alegere fãrã cusur. Chiar mai precis decât rolul de lolitã cu care a avut ea ĩntâiul succes.
Galeria actriţelor italience, ĩn anii ‚60—‚80 (ĩnaintea colapsului cinemaului italian de consum popular, neelitist). Orientare ‚popularã’, fãrã GLAMOR—ul ‚Grace de Monaco’, glamorul hitchcockian, ca sã alegem un mare portretist neitalian al femeii, al blondei. Poate Virna Lisi? Ĩn aceeaşi perioadã, unele franţuzoaice—mult glamor.
۞
Stahl despre romane poliţiste, Doyle, Wilson şi romanul chilean. A adânci triada lui Stahl.
۞
Ĩn ce cred? Ĩn simţirea, gustarea, testarea valorii artistice, ĩn apreciere, ĩn ĩncântarea vie.
۞
Se scrie despre Bolaño cã citea cu nesaţ.
۞
Pãr. Jaki se apropria de 40 de ani când exista lumea hedonistã burghezã despre care scrie undeva Stahl. Este şi lumea UNORA dintre comediile lui Lemmon. Univers decadent, explicit egoist, rapace,a fost destrãmat de mişcarea contraculturalã de la mijlocul anilor ‚60. Adicã a fost ĩnlocuit de cãtre un alt fel de decadenţã.
۞
Şi secularii sunt de acord cã exista la el ceva mult mai ĩnalt decât documentarea enciclopedicã, râvna savantã—geniul, ĩnzestrarea genialã.
Unii ĩl considerã unul dintre cei câţiva cei mai mari istorici ai tuturor vremurilor—dintre foarte puţinii autentic ĩnzestraţi. Este onorat ca o minte genialã, mult mai mult decât numai un erudit, un cititor compulsiv, etc..
Era un gigant mai ĩntâi prin mintea, cu mintea lui, cu fineţea lui intelectualã.
۞
Semnificaţia confundãrii ĩntre ele a Misterelor. Hal.
۞
Ceea ce afirma Wilson este cã fronda de tip imatur, adolescentin, este neintelectualizabilã. Nimeni nu dogmatizeazã consecvent rãul, chiar dacã, ĩn toane turbide, i se ĩnchinã. Dar este o pozã, un curent de aer, ceva lipsit de ĩnţeles, nelogic.
۞
Stahl scrie tablete, proposuri, note mai interesante decât Manolescu.
Deşi este indubitabil mai puţin fin decât Kurp, şi chiar decât Teachout.
۞
Unele din obiecţiile tãioase ale lui Wilson au un sunet ciudat de lovinescian—chiar o cadenţã lovinescianã. Şi ĩntr—o logicã esteticã consecvent lovinescianã—refuzul naturalismului pedestru, prozaic, revendicarea plãcerii estetice necesare.
۞
Artã, EL; credo. Crez. Creaţie. Emoţie; cr.. Evreul (interb.).
۞
Acest om ar fi antipatic chiar şi dacã ar avea dreptate. Celãlalt ar fi simpatic chiar şi când ar greşi.
۞
La 12—13 ani am avut un gust uriaş pentru desene animate (şi comicsuri). Cred cã ‚Alice’, la aproape 14 ani, a fost ultimul serial gustat. ‚Sandy’ a fost cel mai simpatizat. Ĩnsã, dragã Parmenide, dupã ‚Mata Hari’ nu prea mai mergea ‚Michel Vaillant’, nu se prea mai potrivea.
۞
‚cum granUM salis’, zice Voinescu.
۞
Thrilleruri nepolitice, ezoteriste (conspiraţioniste sunt, de fapt, toate).
Nu este thrillerul politico—militar, fad, hollywoodian, colţuros.
‚Conspiraţii’ ezoterice, fabuloase, nu politice.
Scara este tot mare, cuprinzãtoare—ĩnsã e una ‚ezotericã’, de elucubraţii ezoterice, nu politicã.
Tot aici, probabil, thrillerul istoric (şi, conex, policierul lui Eco).

TESTUL LUI WILSON

TESTUL LUI WILSON



Wilson,ĩntr—o scriere metodologicã citatã de Teachout,precizeazã franc testul preliminar sau sine qua non al recenzentului de calitate—aptitudinea realã de a rezuma cartea despre cari vorbeşte.Pe de altã parte, Edmund Wilson mai scrie şi despre ALTCEVA,deşi are aerul cã ar vorbi cam despre acelaşi lucru:el cere ca recenzentul sã „exprime esenţa cãrţii ĩn propriile lui cuvinte".Esenţa cãrţii e patent altceva decât e rezumatul sau rezumabilul ei.Aici Wilson patineazã peste o distincţie elementarã (şi remarcatã,ĩn altã parte,chiar de cãtre Teachout,când recenza filme ...):existã nu puţine opere ale cãror rezumate,oricât de vioi scrise,sunt inepte şi inutile—„esenţa" cerutã de cãtre Wilson e ĩn altã parte,e altceva decât rezumabilul,e altundeva.Dacã rezumi onest,aplicat,nu rãmâne nimic, esenţialul se pierde,"scheletul" narativ sunã stupid şi banal,etc..S—a fãcut de nenumãrate ori observaţia,despre filmele unor mari regizori,cã rezumate,"pe hârtie",ele par banale,stupide,etc..[Cine nu s—a confruntat cu eşecul ĩncercãrii de a molipsi pe altcineva fãcând oficiile cutãrei opere,când ĩi e mai ĩntâi lui ĩnsuşi evident cã, rezumatã,"povestitã",opera ĩn cauzã e complet ineptã şi banalã,cu toate cã rezumarea e competentã?]
A rezuma o carte nu e totuna cu a—i exprima „esenţa";ba chiar dimpotrivã.Ĩnsã sã nu—l şicanãm pe Wilson:eu cred cã el se referea aici mai degrabã la acele opere eminamente rezumabile,la MAJORITATEA cãrţilor,la rutina criticului,şi nu la acele puţine produse de excepţie cari se refuzã tranşãrii sau ciopârţirii metodice.E un fapt cã majoritatea cãrţilor sunt,de fapt,rezumabile cu succes. Cred cã testul propus de Wilson rãmâne ĩn picioare:nu de puţine ori,el chiar dã ĩn vileag inepţia recenzentului cari se aratã incapabil sã arate cari e conţinutul efectiv al cãrţii despre cari scrie.Ca regulã practicã,procedeul lui Wilson e de mare importanţã,şi aduce mintea ĩn scalã.