Din viaţã: Epurarea reprezentãrii emotive a femininului

marți, 4 ianuarie 2011

Epurarea reprezentãrii emotive a femininului

Epurarea reprezentãrii emotive a femininului

Femeile normale au simţul esenţialismului; însã asta nu le face defel austere—ele sunt esenţialiste fãrã a fi austere—sau crispate. Femeile sunt fiinţele umane mai generoase, mai gata sã dãruiascã. În toate, ele sunt mai bune decât bãrbaţii. Creştinismul demitologizat al femeilor nu devine, prin aceasta, câtuşi de puţin o eticã. Creştinismul demitologizat, în accepţia curentã, e o teorie—pe când acela al femeilor e o misticã realistã, neevazionistã.
Demitologizãrile propuse de bãrbaţi sunt simplificãri arbitrare şi aproximãri stângace a ceea ce simt, ghicesc, intuiesc femeile—a ceea ce ele ştiau cu certitudine dinainte. Credulitatea e marea farsã pe care femeile normale o joacã bãrbaţilor şi imperialismului masculin, imposturii spirituale masculine. De aici, darea în vileag a penibilului mult—lãudatei credinţe literale a bãrbaţilor.
Religia femeilor face ca demitologizarea şi teoriile creştinismului adogmatic sã aparã puerile.
Femeile sunt fiinţele cel mai puţin credule care existã. Nimic nu le amãgeşte, înafara propriei lor nevoi de a fi iubite, apreciate, ocrotite—şi aceasta, pânã când sunt decepţionate.
Ceea ce alde Loisy şi Turmel abia îndrãzneau, cu probitate savantã, sã descopere, femeile normale simţeau demult.
Accesul la feminin e o simţire, nu o teorie sau o explicaţie, ci o sorbire a afectivitãţii lor; ceea ce e o pace, nu un leşin libidinos, nici afectarea umilitoare, complicitatea falsã.

Femeile te învaţã sã deteşti afectarea.

Feminismului ostentativ, adesea de proastã facturã intelectualã, eu le prefer feminitatea şi femininul. Teoriile feministe sunt ideologii sau peroraţii. Simţirea superioritãţii—nu numai afective sau sentimentale—a femininului e altceva. Nu cred în feminismul libertinilor, cum nu cred nici în acela al estropiaţilor. Femininul e mai interesant decât declamaţia feministã—adesea, alibi al ratãrii—sau, din partea bãrbaţilor, al libertinajului—emanciparea, pentru a folosi şi umili.
Ceea ce pentru Loisy, Turmel sau Bultmann era o îndrãznealã, o formulare temerarã, pentru femei e o certitudine intuitivã şi cognitivã.

Femeile te mai învaţã şi cã esenţialism nu înseamnã austeritate—sau strepezire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

marți, 4 ianuarie 2011

Epurarea reprezentãrii emotive a femininului

Niciun comentariu:

Despre mine

Arhivă blog