Dupã gerul Bobotezei, cãrţi şi muzicã

Dupã gerul Bobotezei, cãrţi şi muzicã




Iubirea însãşi este o umilinţã şi o înjosire, fiindcã ştiu cã ea nu mã iubeşte şi nu mã vrea, cã nici nu sunt genul ei.
Cele trei atitudini (încurajarea; implorarea înlãcrimatã; râsul).
De fiecare datã, totul a eşuat, a ieşit rãu, a dat greş, nu a izbutit. Pânã şi ieri—când m—am speriat, m—am pierdut, m—am crispat şi nu am recunoscut râsul.
Tripla sistare; rugãc.. Sistarea alim.: azi; sistarea fumatului: marţi; sistarea i.: ieri.
Ucis lãuntric; mort pe dinãuntru. Viaţa mea distrusã.
A da numai accepţiuni abstracte. Însãşi umanitatea mea e una abstractã şi neexersatã.
Vin., încã mai am cârnaţi, pâine, vin şi cola; azi, provizii de ţigãri. În baie, înţeleg jocul, strategia: ‘peste vreun an’ şi condiţia/ avertismentul, care sã mã pregãteascã pentru sistarea bruscã, ‘fãrã explicaţii’—cinismul şi egoismul cu care s—a folosit de viaţa mea, ştiind cã eu, dacã voi aştepta altfel decât stressat, nu va fi cum vrea ea. Purtarea mea cu vorba vreme de un an, fãgãduinţele care sã n—o oblige.
Ieri: totodatã surprins (de prezenţa ei), şi înfricoşat, terorizat, blocat, paralizat şi crispat.

Reformularea sintaxei afective.
Ieri, câteva pag. din Damaschin Grigoriatul.
Certitudinea femeilor. Discreţia. Înţelegerea. Douã dintre virtuţi. Dacã am mai iubit.
Lecţionarul celebrãrii Botezului Domnului are un caracter pronunţat ‘adopţionist’, în tonul unei cristologii ascendente: profeţia mesianicã a lui Isaia—predica din ‘Fapte …’, unde natura de uns a Lui Hristos e probatã cu binefacerile şi exorcismele Sale—întâmplarea evanghelicã (analizatã de mine odatã). Aluzia e la o cristologie foarte ‘de jos în sus’—Iisus primeşte ungerea, deşi scurtul dialog cu Botezãtorul denotã caracterul simbolic al botezului. Botezul Lui Iisus: vãdire, ‘epifanie’, sau ungere, înfiere?
Scrierile scurte ale lui Ralea: reuşite scânteietoare ale eseisticii noastre; existã atâtea eseistici, câţi mari eseişti—fiecare îşi configureazã domeniul în felul sãu, irepetabil, inimitabil: de ex., fiecare dintre englezi.
Tripla sistare. Şale. Blocarea în tiparul lui ‘peste vreun an’. Nu mai era plânsã—nici surprinsã. ‘Rãbdarea’—rugãc.—activ. Înţelegerea—maicile—iubirea, C.. Ciudã—fete.

Gândul la eseistica lui Ralea.
Dumnezeu a revãrsat neîncetat în inima mea harul iubirii.
Lauda liturgicã pe care Biserica ortodoxã o aduce sfinţilor ei.
La cinã, salatã ţigãneascã de peşte, cremwurşti, pâine, langoşi cu mere şi cola; fumat. La Missã, am reascultat predica lui Simon Petru la Cezareea—cu mesajul ei sobru de mântuire deschisã tuturor—predicã într—adevãr notabilã; secvenţa Botezului Lui Iisus e rãstãlmãcitã: Iisus nu—l aprobã pe Sf. Ioan, ci îl corecteazã, şi vorbind despre necesitatea de ‘a face ceea ce e drept’, dã dreptãţii o accepţie organicã, biblicã—de necesitate religioasã, nu formalã. Iisus nu îl încuviinţeazã pe Ioan, ci îi taie vorba, arãtându—i cã nu a priceput, cã altceva se petrece, cã e primitã o ungere mai înaltã, nu o scufundare a pocãinţei—nu e moartea omului vechi, ci consacrarea omului nou. Ascult muzica bisericeascã de la Miledy—mai ales ceva din ‘Paraclisul …’ cântat de aghioriţii români.

Calmarea, liniştirea şi înviorarea prin rugãc..
‘Pentru cã într—adevãr nici nu suntem’.

Reabilitatea trupului şi a sacralitãţii lui inerente, intrinseci. Ce înseamnã, pentru trup, ‘intrinsec’?