Ceea ce nu au reuşit protestanţii, au izbutit dominicanii olandezi protestantizanţi—decatolicizarea ţãrii. Acolo unde ereticii protestanţi au dat greş, unde au eşuat duşmanii Bisericii, au izbutit, patru veacuri mai târziu, dominicanii olandezi—şi clerul olandez filoprotestant.
§
Douã surse îl prezintã pe belgian drept un tomist (şi interviul, şi un articol); altele douã (adicã Taft şi belgianul însuşi) îl prezintã ca pe un patristic.
§
O dobitoacã îngaimã, condescendent: ‘Lossky’s is an introductory, descriptive book’. Exemplarã modestie cu meritele altuia!
§
Represia nu constituie o tãmãduire , o terapie adecvatã.
§
‘Dumnezeu ca Judecãtor’ vrea sã spunã cã transformarea propusã are un criteriu, se cuvine sã fie obiectivã, evaluabilã, neiluzorie.
§
Vãd caricaturi, nu oameni. Distorsiuni bidimensionale.
§
Nu mi se pare cã o noţiune ca aceea de ‘profet eshatologic’ ar servi mai bine explorarea ‘misterului nepãtruns’. Nu cred. Nu cred cã progresiştii se comportã aşa cum o fac, din apofatism şi din raţiuni de cucernicie.
§
Nu—mi plac încercãrile de a fi manipulate, ‘dus’, amãgit.
§
Belgianul ‘meu’ ca eseist şi omilist.
§
Gazetãria.
§
Caricaturizãri—involuntare sau nu.
§
Cãrţile teologice indicate de Pãr. Freeman.
§
Scleroza nu e o eventualitate abstractã; scleroza eclezialã, vreau sã spun.
§
Catolicismul olandez postconciliar este imaginea unui eşec, a ceva derizoriu.
§
Iau (numai) ceea ce Dumnezeu îmi întinde.
§
Izbãvirea de vag, de ‘ghicit’, de lãutãrie.
§
Repararea înceatã.
§
Ideea nu e sã aprobi, ci sã reflectezi la acele teze patristice.
§
Ce sunt postul, sau ‘ocazia’, fãrã rugãciune? Ce sunt ele fãrã Hristos, fãrã tovãrãşia şi (fãrã sã fie în) direcţia Lui? Ce mai e postul care nu e—n direcţia Lui Iisus?
§
E important ‘cu ce se începe’, însã şi ‘cu ce se continuã’.
§
A alterna personalul cu doctrinalul, creatorii cu temele.
§
Lista Pãr. Freeman: Sf. Atanasie; Zizioulas, Meyendorff, Lossky, Schmemann, Stãniloae, Uspensky, Hauerwas; Sofronie şi Zaharia.
§
Freeman e reticent în privinţa lui Rose (pe când Sigrist era critic în mod deschis).
Fanatismul de convertit, de neofit.
§
‘I learned something from that. Orthodoxy is the real thing, and because it’s real, I have to be honest with myself and start slow (I’m still starting). It’s why I write only about what I know to some degree, and also what I’m interested in (or else the writing becomes rigid and boring). I’ve discovered in the process of producing the blog, that it has made me far more focused in my reading, in my thinking, in my prayer, in my preaching, etc. And, I think, simpler as well. It’s far better to actually know a very few things (in the context of the fullness) than it is to overreach and read things that have nothing to do with where you are. Thus I admit as I write that I am an ignorant man. I have met very few people who do not belong to that category. I have a deep reverence for them’. (Freeman)
‘I obey my Archbishop and do not think too much about things I can do nothing about. My writing rule, to a degree, is to write mostly about what I know and what holds my interests – so as to be of as much use in writing as possible’ (Freeman, pornind de la disputa calendariştilor).
A nu lua umanul drept altceva.
§
Pe cât de instructive sunt eseurile exanglicanului Freeman (care e pozeur, cochet şi ipocrit ca un anglican, aceasta fiind pecetea indelebilã a fostei lui confesiuni; un pic grandilocvent, un pic alintat, şi deprins cu duplicitatea, cu ‘idealitatea’, cu modelele ideale, abstracte), pe atât de stupide, false şi pedant—snoabe sunt comentariile veleitarilor.
Setea cu care anglosaxoni degeneraţi, fleşcãiţi, becisnici, complexaţi şi tracasaţi, vorbesc despre ‘erezie’.
§
A se adresa Pãrinţilor dintr—un gust pentru autenticitatea umanã, intelectualã şi religioasã, din scârba faţã de inautenticitate, mofturi, artificialitate.
§
Cine nu vede cã H. Küng este o pramatie arogantã şi obraznicã? Cã atuurile lui sunt tupeul sfruntat şi insolenţa? Cã e un manipulator arogant şi parşiv?
§
Chiar şi catolicii germanici sunt protestantizanţi.
§
Când mergeam dupã cãrţi de Ralea, Eliade, Paleologu, Zarifopol, al doilea Gherea, etc..
§
Dupã doi istorici, apare un popã, Benga, şi din primele cuvinte toarnã o înfierare a teutonilor, a ‘abdicãrii’ lor—iritanta notã de strepezit polemism confesionalist şi de moralizare ipocritã, de certare a altora, de candidã superioritate şi exasperantã prezumpţie. Teutonii erau agresivi şi necreştini—spre deosebire de … greci, ruşi, sârbi, bulgari—care, ca state creştine, nu … ‘abdicaserã’ de la idealul religios.
Informaţiile despre teutoni îmi amintesc cã aceştia nu le—au fost duşmani numai ruşilor, ci şi polonezilor.
§
Tradiţia şi raţiunea nu sunt nimic una fãrã cealaltã. Tradiţia nu e prescripţie, legalism, literã moartã.
§
Ghidarea: Bunge, Habra, Teilhard la mine—ca Sofronie, Zaharia şi Stãniloae la Pãr. Freeman. Deasemeni, apusenii (listate).
§
Tocmai—cã nu—mi pot permite ca ceea ce scriu aici sã reflecte (lipsa mea de) lecturi, irosirea.
§
Bucuria datã de ceea ce e creaţie, nu înregistrare. Activitatea literarã inteligentã, de ajustare, de rafinare—nu aceea mecanicã.
§
Pãr. Freeman are dreptate în refuzul asumãrii abstracte a întregului, în refuzul falsului holism, al artificialului.
§
A nu falsifica constatarea. A n—o mãslui. A vedea ce rezultã abia apoi.
§
Cãlinescu, Stancu, Sadoveanu, Arghezi, Ralea, Eliade—ca idee de astfel de proze slobode; şi cei doi americani (preotul exanglican şi fostul boem, pocãit).
§
Rahner, Schillebeeckx, Martini, Ratzinger, Kasper. Marii dogmaticieni apuseni. Ceea ce chiar rãmâne din creativitatea dogmaticã apuseanã postbelicã—trei nemţi, un batav, un italian ….
§
Myers glumeşte despre un sistem notaţional pentru intriga romanelor; însã aşa ceva s—a fãcut—în cazul basmelor, ale cãror intrigi sunt ‘codificate’.
Cel mai bun lucru publicat mai nou de Myers este INGENIOZITATE ÎN CONSTRUIREA INTRIGII LITERARE.
§
Hogaş, Ghica, Neculce, Creangã, ‘Fracasse’.
Romane analizabile.
§
‘Indeed, it is in the ordering of events that novelists often display their greatest ingenuity. The most intelligent novels, I am almost tempted to claim, are those that are the most brilliantly plotted, in which every piece locks into place with an audible and satisfying click, and you are persuaded that no other ending is even possible. And that fewer and fewer novelists waste much thought on plot may explain the decline of intelligence in contemporary fiction.’ (Myers)
Myers are douã texte despre intriga literarã—unul, pornind de la ceea ce spun un oarecare Vallicella şi Dna. Goldstein, eseul în care chestiunea gândirii, a inteligenţei în ficţiune, îl duce la virtuozitatea intrigii literare; al doilea, despre VÂRSTA INOCENŢEI—şi unde aratã cum trebuie cuprinsã intriga unui mare roman.
§
‘Fiind purtat Chivotul în car …’.
§
Scriitori care nici nu au noţiunea de frumos literar. Prin contrast, Agopian, Stancu, etc.. Noţiunea de frumos literar, de frumuseţe literarã, ceea ce farmecã.
§
Teilhard, Gillet, Bunge, Habra; KR, WK, Schillebeeckx, Ratzinger, Martini; listate; Pãrinţii apuseni; apusenii. Izvoare.
§
Abstract vs. enipostaziat.
§
Gust subtilitatea, fineţea, inteligenţa, farmecul. A comunica experienţe literare.

Sunt trei luni de când a trecut la Domnul teologul flamand Schillebeeckx. Dumnezeu sã—l odihneascã şi sã—l primeascã în Împãrãţia Sa. Lumina fãrã de sfârşit sã îi strãluceascã.
Devenit dominican la 20 de ani şi hirotonit la 27, a aparţinut grupului de teologi germanici cu nume pitoreşti influenţi în anii ’60. Intelectual şi cultural, era un produs al Louvainului; cursurile de fenomenologie de la Ghent l—au orientat, probabil. La 31 de ani a învãţat la Le Saulchoir; la 38 de ani a luat doctoratul cu teza ECONOMIA SACRAMENTELOR. Gândirea despre Sacramente îi caracterizeazã aceastã fazã timpurie:--cãrţile se numesc De sacramentele heilseconomie; Christus, sacrament van de Godsontmoeting (ambele, din anii ’50).
În anii ’60, numele lui se leagã de CATEHISMUL OLANDEZ, de ‘experimente pastorale’, de atacurile împotriva dogmei transsubstanţierii; aveau sã urmeze alte devieri teologice în cam toate principalele privinţe.


Jaki îl detestã—ca şi pe Küng şi Kuhn; Taft îi admirã teologia Sacramentelor.
Cei cãrora le plac autori ca McBrien, Gumbleton şi Chittister vedeau şi în Schillebeeckx o efigie a progresismului radical. E probabil ca reprezentarea despre el sã difere de realitatea operei şi a gândirii lui. Ce se crede sau ce se spune e adesea atât de diferit de realitate.
Spre deosebire de (probabil mai) marele Rahner, Schillebeeckx nu s—a dezis de tovãrãşia lui Küng; au rãmas colaboratori.
Cineva care semneazã Dewar scrie ceva de bun simţ:
‘Unlike Hans Kung, whom I would class as clever and articulate, Edward Schillebeeckx was definitely in the same class as Rahner, de Lubac, Congar, von Balthasar and Ratzinger - that is - profound. However, like Rahner, there are elements of his theology which are profoundly wrong. No doubt he meant well, but the Dutch Church, which is now on life support, was profoundly influenced by his theology. I wonder how Fr Edward explained to himself the slow spiritual suicide of the Church in the Netherlands?’

M—am întrebat şi eu câteodatã cum îşi explica dezastrul pastoral olandez, golirea mãnãstirilor, faptul cã aşezãmintele cãlugãreşti se închideau …. Parcursul lui intelectual şi public ilustreazã deriva unuia din principalele Ordine ‘intelectuale’ (dominicanii şi iezuiţii). Teologia lui sacramentalã e (încã) recomandatã de cãtre un iezuit (Pãr. Taft); iar un alt iezuit, nedizident, Pãr. Schall, cu un parcurs intelectual—universitar mai modest, (încã) mai recomandã Ordinul Predicatorilor ca loc de formaţie teologic—intelectualã.

DESPRE ECKHART

DESPRE ECKHART


Eckhart şi viaţa dominicanã: marii sfinţi ai Ordinului, etc..
Ca şi cei mai mari, el lucreazã desãvârşit, fãrã a blufa, cu materiale puţine, fãrã a azvârli cu referinţe; dimpotrivã, este el ĩnsuşi şi autentic original.
Când i—am citit minunatele predici, am avut trei gânduri:--doream, nãdãjduiam reabilitarea lui; --i—am identificat prompt ĩnvãţãtura ca budistã, fundamental necreştinã, ceea ce a avut ca urmare o reticenţã imediatã;--am fost cucerit de comportarea şi demnitatea lui, de lealitatea lui filialã faţã de Bisericã.
La marii mistici, sfinţii sunt exemple, modele de meditat, pilde de urmat, ilustrative, obiectul lecturii meditative, şi nu adresa vreunei veneraţii, a evlaviei personale, intense.
۞
La catedra de la Paris, a fost urmaşul Sf. Toma.
Ĩn plan privat, pentru sfinţenia lui dã mãrturie o persoanã canonizatã, un mistic ortodox al Bisericii.
DISCURSURILE, OPUSUL TRIPARTIT (din care au rãmas proloagele), exegeza biblicã, CARTEA MÂNGÂIERII DUMNEZEIEŞTI, predicile vernaculare ĩn germana mijlocie (114),
۞
Pot ĩnţelege rezerva faţã de unele ĩnvãţãturi ale lui, discutabile şi exaltate; dar nu pot ĩnţelege antipatia şi dispreţul faţã de persoana lui, chiar şi vãzând ĩn el un neĩntrecut maestru budist.
Când vrei sã apreciezi valoarea unei opere teologice, ĩntreabã—te:’mi—ar place ca doctrina Bisericii sã fi continuat pe aceste linii?’. Ĩn cazul Maestrului, rãspunsul meu este ‚nu’.
۞
Desigur, nu poate fi citit comparând cu datele noastre private banale.
Impresia este cã o parte din ceea ce a scris Eckhart este bun; oare din cauzã cã şi el este un caz de greşitã interpretare, de falsã ĩnţelegere a propriilor experienţe?