View My Stats

marți, 6 ianuarie 2009

DESPRE ECKHART

DESPRE ECKHART


Eckhart şi viaţa dominicanã: marii sfinţi ai Ordinului, etc..
Ca şi cei mai mari, el lucreazã desãvârşit, fãrã a blufa, cu materiale puţine, fãrã a azvârli cu referinţe; dimpotrivã, este el ĩnsuşi şi autentic original.
Când i—am citit minunatele predici, am avut trei gânduri:--doream, nãdãjduiam reabilitarea lui; --i—am identificat prompt ĩnvãţãtura ca budistã, fundamental necreştinã, ceea ce a avut ca urmare o reticenţã imediatã;--am fost cucerit de comportarea şi demnitatea lui, de lealitatea lui filialã faţã de Bisericã.
La marii mistici, sfinţii sunt exemple, modele de meditat, pilde de urmat, ilustrative, obiectul lecturii meditative, şi nu adresa vreunei veneraţii, a evlaviei personale, intense.
۞
La catedra de la Paris, a fost urmaşul Sf. Toma.
Ĩn plan privat, pentru sfinţenia lui dã mãrturie o persoanã canonizatã, un mistic ortodox al Bisericii.
DISCURSURILE, OPUSUL TRIPARTIT (din care au rãmas proloagele), exegeza biblicã, CARTEA MÂNGÂIERII DUMNEZEIEŞTI, predicile vernaculare ĩn germana mijlocie (114),
۞
Pot ĩnţelege rezerva faţã de unele ĩnvãţãturi ale lui, discutabile şi exaltate; dar nu pot ĩnţelege antipatia şi dispreţul faţã de persoana lui, chiar şi vãzând ĩn el un neĩntrecut maestru budist.
Când vrei sã apreciezi valoarea unei opere teologice, ĩntreabã—te:’mi—ar place ca doctrina Bisericii sã fi continuat pe aceste linii?’. Ĩn cazul Maestrului, rãspunsul meu este ‚nu’.
۞
Desigur, nu poate fi citit comparând cu datele noastre private banale.
Impresia este cã o parte din ceea ce a scris Eckhart este bun; oare din cauzã cã şi el este un caz de greşitã interpretare, de falsã ĩnţelegere a propriilor experienţe?

Niciun comentariu: