UN LOVINESCIAN SINCER CITEŞTE ANTOLOGIA DATLOW
Standardele mele estetice sunt ĩnalte poate şi fiindcã primele douã antologii de literaturã fantasticã citite erau aşa de reuşite. [Desigur, acelea aveau imensul avantaj practic de a selecta nuvele din diferite epoci şi literaturi.]
Ĩn antologia Datlow de literaturã fantasticã multe sunt lucruri banale sau de umpluturã, cu câteva binemeritate excepţii—mai ĩntâi Dna. Roden, Barron, Samuels, Oliver, chiar Hirshberg; nuvela lui Sterling (autor destul de promovat ĩn fandomul românesc) este cam stângace, pana mea .... [Şi nu pot blama ĩndeajuns ideea de a ĩndesa, nu se ştie de ce, nişte ‚poezie de gen’, invenţie cu care ne obişnuise şi vechea CPSF.] Ĩn ansamblu, aceastã antologie aratã bine creativitatea şi vitalitatea literaturii zise de gen. Existã şi cârpaci—dar se şi scrie bine.
Stilul discontinuu, montajul frapant sunt de obicei cele mai sugestive. Ici şi colo, se aratã ceva—nu o imagine de ansamblu. Dar tot atâta sugestie se poate obţine şi cu o naraţiune clasicã. Dna. Roden, de ex., nu apeleazã la montaj, la un stil discontinuu, sau fragmentar, ci la naraţiunea cursivã; la ea sugestivitatea e datã de parţialitatea percepţiei, de fragmentarul percepţiei—nemimat stilistic. Barron este la polul opus—un stil sincopat, dinamic.
Nuvela lui Mark Samuels ĩntrece aşteptãrile—o micã şi savuroasã capodoperã de bizar, de insolit pur. Ĩn fapt, o piesã suprarealistã, fãrã pretenţii de ‚explicaţii’ ale misteriosului. Dar o mare reuşitã. Ĩn rest, pentru un gen care trãieşte exclusiv din atmosferã, stilul multora din nuvele este descurajant de sãrac şi de schematic. Unele sunt exerciţii rãsuflate, reciclãri ale unor subiecte care n—au fost originale nici mãcar prima datã—dacã se poate spune aşa.
۞
Prin ‚91—‚93, mulţumitã unei reviste care apãrea la noi (viratã ulterior ĩn cea mai ternã pornografie şi, cred, dispãrutã ...) citeam sãptãmânal câte o povestire de gen—SF, groazã, fantastic (sau, uneori, douã—cât ĩncãpea ĩn spaţiul acordat).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu