DESPRE SF. DAMASUS ŞI DESPRE PAPI
Dacã mi s—ar cere sã numesc zece Papi pe care ĩi admir cel mai mult, Sf. Damasus ar fi unul dintre ei. Ceilalţi ar fi Sf. Ap. Petru, Sf. Leon cel Mare, Sf. Grigore Dialogul, Sf. Martin I, Sf. Agato, Sf. Nicolae cel Mare, Sf. Grigore al VII—lea, Fer. Pius al IX—lea şi Benedict al XV—lea. Cum se vede, mai ales Papi ‚sinodali’ (adicã din vârtejul Conciliilor ecumenice) şi ‚autoritari’, ‚papişti’ ei ĩnşişi. Repet şi cã aceştia sunt numai ‚vârful’, adicã numai cei mai admiraţi—nu singurii admiraţi.
Recitirea unor pagini de dogmaticã ale lui Tresmontant mi—a retrezit interesul pentru Sf. Damasus—ocazie cu care am descoperit cã ştiam despre el mult mai puţine decât aş fi crezut—mai mult ,ezitam ĩn privinţa statutului sãu—este sau nu canonizat? Mi—am amintit apoi de Litania tuturor sfinţilor, unde una dintre invocaţii i se adreseazã.
Pentru omul care identificã teologia cu doctrina, şi nu cu speculaţia teologicã, Damasus apare ca unul dintre marii teologi ai Bisericii Romei.
Ĩn vremurile noastre, Sf. Damasus este un Papã demodat—ca şi Sf. Nicolae cel Mare (--ĩn privinţa gustului la Papi, eu semãn mult cu Bloy, avem aceleaşi alegeri--).
Modernii n—au mai ştiut sã vadã cu simplitate sfinţenia; este o remarcã obişnuitã aceea cã tot mai puţini Papi sunt canonizaţi ĩn perioada modernã; dar este probabil cã nici mulţi dintre cei canonizaţi ‚ĩnainte’ n—ar mai fi fost priviţi ca sfinţi ĩn aceastã erã astringentã, rezervatã şi criticistã.
۞
Sf. Grigore Dialogul scria cã latinii sunt mai puţin subtili şi mai puţin perfizi. Dispreţul bizantin faţã de latini nu este ceva descoperit de noi azi, o constatare retrospectivã; ‚beneficiarii’ acestui dispreţ, la vremea respectivã, ĩl conştientizau pe deplin, ştiau de el mai bine ca noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu