SF—UL DEMITOLOGIZANT
Rescrierile ĩn cheie SF ale naraţiunilor religioase evident cã nu conferã un aşa—zis ‚farmec ştiinţific’ religiosului, ci, invers, fac ca SF—ul sã beneficieze de prestigiul şi de atmosfera şi fiorii religiosului—relaţia este inversã celei pretinse sau intenţionate—ĩn realitate, nu ‚religiosul devine SF’, ci, dimpotrivã, SF—ul beneficiazã de o fãrâmã de religios, şi ajunge sã existe din aceastã razã, din aceastã rãsfrângere a religiosului. Substratul SF—ului devine religios—nu invers; şi bineĩnţeles cã ĩn acest caz SF—ul trãieşte numai din forţa şocului, a insolitului perspectivei. Nu religiosul este refundamentat SF; ci SF—ul trãieşte din substratul religios secret, deghizat ĩn contrariul sãu. Asta se vede bine la Clarke; şi nu este ĩntâmplãtor faptul cã Eliade, cu interesul şi poate şi simţul lui pentru astfel de lucruri, ĩi admira scrierile.
Aparent, SF—ul funcţioneazã ca surogat al supranaturalului; de fapt, naturalul este dublu subminat—prin SF, şi prin supranatural. Este pus ĩntr—o dublã luminã insolitã. Ceea ce nu ĩnseamnã cã aş considera ca integrã natura acestui subgen al SF—ului; dimpotrivã, relev natura intrinsec contradictorie a lui—dar şi eficienţa. Cu alte cuvinte, confuzia inerentã nu ajunge pentru a anula eficienţa. Ĩnsã natura intimã a SF—ului demitizant, pseudoreligios sau cvasireligios, nu este una paradoxalã, ci una contradictorie, ceea ce indicã o deficienţã.
SF—ul demitologizant rezistã prin religios, nu prin ‚explicaţia ştiinţificã’: --adicã ‚mai existã ĩncã destul religios’.
Existã o distrugere a religiosului—dar incompletã.
Adoraţia instinctivã, ĩnnãscutã, naturalã—şi distrugerea, deteriorarea, profanarea a ceea ce a fost adorat.
Demitologizãrile trãiesc din religios, şi din profanare—douã tendinţe ĩn conflict, antagoniste.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu