UN REGAL DE SF ROMÂNESC MAI VECHI
O ANTOLOGIE A LITERATURII DE ANTICIPAŢIE ROMÂNEŞTI (de Mironov, Iosif şi Honga ) va fi ĩn mod firesc şi ferm apreciatã de cãtre un cognoscente al SF—ului autohton vechi; un paradox notabil al ei ar fi acela cã antologatorul Mironov enumerã ĩn prefaţã nuvelele SF româneşti care i se pãreau la data redactãrii textului introductiv respectiv a fi cele mai izbutite—ca, apoi, ĩn cuprinsul antologiei sã nu regãsim nici toate nuvelele—şi NICI CHIAR TOŢI AUTORII—selectaţi chiar de cãtre Mironov [el dã şi o destul de instructivã listã a romanelor SF româneşti reuşite—meritã ştiutã!]. Vreau sã spun cã lista datã de Mironov nu este reprezentatã integral ĩn cuprinsul cãrţii. [Eu mã voi referi la textele antologate mai ales ca la nişte ‚nuvele’, deşi bineĩnţeles a fost favorizatã ĩndeosebi forma foarte scurtã—adesea preferabilã la fuste, şi uneori şi ĩn proza SF—aşa ĩncât majoritatea prozelor sunt de fapt schiţe, povestiri scurte, nu ‚nuvele’.]
Antologia a fost publicatã acum mai mult de—un sfert de veac.
Sã ĩncercãm sã dãm o vedere de ansamblu asupra prozei româneşti SF aşa cum apare ea ilustratã ĩn cartea alcãtuitã de Mironov şi colaboratorii lui. Fãrã a divulga din capul locului prea multe, putem afirma cã proza noastrã SF ceva mai veche se ĩnfãţişeazã ca fiind adesea credibilã literar, bine scrisã, cu merite estetice reale şi indicabile, excitantã şi la nevoie ĩndrãzneaţã. Sunt reprezentate diverse tendinţe literare, cu avantajele lor respective. Mai mult, câteva povestiri par sã deschidã perspective cãtre nişte gândiri literare mature şi ĩnalt diferenţiate. Se constatã cã unii dintre prozatori chiar ĩşi propuneau ceva cu povestirile lor, ĩn spatele cãrora se aflã o gândire şi o disciplinã literarã adevãrate. Existã ceva cârpãcealã, dar vom gãsi şi povestiri de o mãiestrie realã.
Vom ĩncepe prin a da o apreciere ‚ca la prima vedere’ a cuprinsului antologiei—scriitorii legendari sunt reprezentaţi cuvenit: tandemul Anania—Bãrbulescu, Colin, Hobana, Jurist, Kernbach, Omescu, Dna. Petrescu, H. Aramã, Cubleşan, Sãsãrman, Grãmescu, Rogoz, Florea, Crohmãlniceanu, Bugariu, Ceauşu, Culcer, Honga, Ionescu, Merişca, Opriţã, D. Pruteanu şi Ungureanu. Alte nume ne vor ĩnãlţa, iniţial, sprâncele. Cine—s, frate?
Aşa, scrutând acest sumar (util plasat şi pe ultima copertã—ca listã a autorilor), constat cã am ĩn bibliotecã nişte cãrţi de Arcaşu, M. Şerbãnescu, ĩn ambele cazuri fiind de fapt vorba despre fascicole ale CPSF.
Mironov şi colab. sãi au ĩncercat sã dea cu aceastã antologie tot ceea ce s—a scris mai bun ca nuvelã SF româneascã pânã la—nceputul anilor ‚80.
Avantajul adevãratei antologii (cum este cea a triumviratului amintit) faţã de simplul volum colectiv este cã prima se ĩntemeiazã pe criteriul valoric. Antologia de faţã oferã ocazia de a parcurge mai multe reuşite ale vechiului nostru SF. Recomandatã tuturor celor care vor sã dea, sau mãcar sã redea, de gustul erudiţiei SF de anvergurã sadoulianã.
Ansamblul poate fi la fel de just desemnat ca ‚diversitate’ şi ca ‚eterogenitate’. Conţinutul este vast, şi reprezentativ. Cum e şi firesc, diversitatea va ĩncânta; iar eterogenitatea va exceda şi va exaspera. Când ni se oferã omogenitate, protestãm ĩmpotriva monotoniei; iar când ni se dã ceva diversitate, protestãm de zor ĩmpotriva eterogenitãţii. Unde existã imperfecţiune, se va vorbi despre ‚inegalitate’; iar ĩn cazul calitãţii constante, despre ‚plictisul perfecţiunii’.
Unele povestiri lucreazã fãrã niciun fel de recuzitã SF sau mãcar vag futuristicã, fiind pure piese fantastice (mai ales Colin, Sãsãrman, Aramã, Grãmescu, Bugariu ...). Altele recupereazã SF—ul din cele mai insolite unghiuri (Sighişanu). Şi eu sunt, instinctiv şi din principiu, nu pentru amalgamarea, ci pentru considerarea ĩn ansamblu a subgenurilor. Ideea ‚supraspecializãrii’ este şi repugnantã, şi stupidã .Cred ĩntr—un continuum al genului ‚fantaziei’, sau al insolitului, fie acestea de recuzitã maşinistã sau cãrţi OZ—departe de abstractul intolerabil al diviziunilor stricte şi al etichetãrilor de sorginte mercantilã—literatura nu este hala de lactate. N—aş vorbi de ‚reunire’, ci de flexibilizarea criteriilor, şi, cum deja am spus, despre considerarea ĩn ansamblu, globalã, a subgenurilor ‚fantasticului’. De la gotic la basmele culte şi la cyberpunk trecerea apare ca discontinuã numai din artificiale raţiuni de etichetare. O buclã, o curbã face ca cererea sã determine/ stimuleze oferta. Cât despre puriştii fanatici ai subgenurilor, aceştia dau ĩn vileag ĩngustimea lor şi percepţia literarã abstractã.
Mironov refuzã, pe bunã dreptate, sã ĩncerce o criticã de antologator (aşa este cel mai bine, nu e treaba antologiei sã ofere ‚justificãri’ estetice ale selecţiei, ci pur şi simplu sã lase povestirile sã vorbeascã pentru ele ĩnsele, pentru autorii lor—ca şi pentru perspicacitatea şi norocul celor care le—au ales); sã ĩncercãm una din unghiul cititorului, al beneficiarului antologiei.
Ĩn cele care urmeazã, mai ĩntâi vom da, analitic, câteva caracterizãri ale pieselor antologate:
--scurta nuvelã a lui Colin meritã locul cinstei, fiind poate cea mai bunã din volum; surprinzãtor de bunã; mai ĩntâi, vreau sã spun cã aprob procedeul unor autori ‚de gen’ de a folosi personaje ‚strãine’, adicã din alte ţãri, fãrã convenţia vernianã a ‚turistului—ĩn cazul nostru, român, care ...’ [dar şi Verne a scris naraţiuni cu personaje ‚strãine’, nu numai cu cãlãtori francezi ‚pe alte meleaguri’ ...]. O nuvelã de fantastic african amintind, prin colori, siguranţa facturii şi energie, de bucãţi clasice antologate ĩn volumele de SF angloamerican. Maniera, deliberatã, este desãvârşit ĩnsuşitã, situând LNAGA dincolo de pastişã; nu ĩntâmplãtor Colin este prozatorul citat cu cele mai multe nuvele reuşite de cãtre Mironov ĩn textul introductiv;
--de la Pruteanu şi Merişca avem o schiţã FOARTE impresionantã, ‚Omul cel tãcut, inelul şi fata blondã’—cu adevãrat ceva antologic, ficţiune postapocalipticã de prim rang; dacã n—ar fi de o frumuseţe aşa de cu adevãrat inefabilã, ar merita glosatã—scurtã povestire cu roboţi care, mutatis mutandis, seamãnã cu un episod foarte bun al DR. WHO sau al ZONEI ...;
--din ceea ce este disponibil ĩn acest vol., proza lui Sighişanu este poate cea mai finã şi inteligentã, ceva foarte interesant stilistic; ba chiar ĩi face şi pe unii dintre cei mai rãsãriţi sã aparã, prin comparaţie, ca nişte cârpaci; abia acesta este SF, veritabil SF—SF superior;
--Ungureanu este cineva, desigur, iar SF—ul sãu e volubil şi ambiţios; ĩşi ştie meseria, şi ĩndemânarea lui place; n—o fi chiar un SF de bronz, dar, aşa guraliv şi dezinvolt, amuzã;
--Anania şi Bãrbulescu sunt reprezentaţi cu o nuvelã nu fãrã merite, despre un Robinson cosmic, prizonier al unui planetoid; şi nu este nici rãu scrisã; deşi, desigur, cu sechelele dejismului intrinsec, şi dezavantajatã de eventuala comparaţie cu scrierile altor prozatori mai târzii;
--Antin a dat douã scheciuri amuzante, cu poantã, nimic ieşit din comun, glume ĩn cheie sheckleyanã;
--nuvela lui Aramã este bizarã, declarat fantasticã, ‚cu final deconcertant’, ĩnsã ĩntr—un stil barbar;
--Jurist, Kernbach, Crohmãlniceanu contribuie cu piese amuzante, convenţionale, ca pentru pagina de divertisment a vreunui ziar—un congres al plantelor; substanţa imponderabilitãţii; mãrturisesc cã mai ales de la al doilea autor era mai mult de aşteptat ...; sunt lucruri simpatice, dar nimic cu adevãrat de antologat, ci snoave futuriste; aceleaşi remarci reticente sunt valabile şi pentru Rĩureanu—prozã de SUPLIMENT VESEL DUMINICAL, sau pentru secţiunea futuristã a URZICII;
--Luca—un fantazist vioi, sprinţar—sigur cã schiţele lui sunt tot o gazetãrie ceva mai rãsãritã, dar existã nişte idei, o inventivitate notabilã cu toate cã minorã;
--povestirea lui Hobana are un fel de rezonanţã specialã, ceva care sugereazã cã simplitatea ei este ĩnşelãtoare; admiraţia mea pentru Hobana m—ar face oricum sã bravez o eventualã dezamãgire literarã postulând o calitate imaginarã, ĩnsã cred cã de fapt aici chiar existã ceva, care dã textului un interes special; patriarhul erudiţiei SF nu ne dezamãgeşte; iar primul meu contact cu scrisul lui Hobana a fost chiar cu o povestire, OAMENI ŞI STELE cred cã se numea;
--Honga nu este numai un satiric, ci şi o figurã; ca şi la Ionescu—deşi ĩn celãlalt registru—existã aluzii foarte strãvezii la ordinea concentraţionarã, la ‚prelucrarea’ ĩn instituţiile ceauşiste; ‚slujbaşul’ lui Ionescu reprezintã acelaşi sistem; Honga ar fi trebuit sã aibã succes şi sã ‚industrializeze’ aceastã manierã şãgalnicã—ĩn felul lui Dard şi al altor mari autori ‚de gen’: sã fi scris vrafuri, stive, teancuri de astfel de cãrţi, cãci, nemallarméene, ele sunt de o tehnicã pretabilã la exploatarea pe scarã ceva mai largã;
--Florea ne trateazã cu scovergile manierismului ‚fluxului conştienţei’; maniera aceasta, care nu este ‚a lui’, va avea mare succes la veleitarii scrisului SF;
--Gãnescu ne ĩncântã cu aventura lui ‚verzinã’, cu tehnologii biologice şi prizonieratul la verzini, nu e deloc ceva rãu;
--Grãmescu este un autor interesant, bineĩnţeles cã prozele lui nici nu—s sefeuri, ci schiţe goyeşti, de un absurdism tenebros, existã ĩn ele mai mult decât fantezia convenţional—ziaristicã a contribuţiilor multor alţi prozatori antologaţi de Mironov; Grãmescu vrea şi poate mai mult decât aiurelile galante cu poantã finalã pe care ni le adreseazã Jurist, Kernbach & co. ĩn acest volum; Grãmescu se ocupã de atmosferã, şi de ‚efecte psihice’; prezent cu mai multe schiţe, acestea sunt ĩn grade diferite de prelucrare—unele, mai brute, altele, mai savante;
--povestirea lui Bugariu pare printre cele mai prost scrise—de un stil vulgar, grosier ,afectat, teribilist şi grunjos; fantasticã ĩn intenţie, ea atrage atenţia cui mai avea nevoie cã nu toatã lumea este Eliade, etc. ;
--de la Rogoz avem o povestire ‚parabolã’ ĩn stilul aşteptat; Dna. Petrescu este autoarea unei schiţe de vechi SF tehnofil care—ar fi fãcut cinste CPSF prin ‚59;
--pe Sãsãrman ĩl reprezintã nişte parabole, concepute cu oarecare supleţe; pãrând mai degrabã fantezii calviniene, decât borgesiene—ceea ce nu este un defect, cãci dealtfel cu Calvino m—am educat şi eu, dupã terminarea liceului; tehnica aminteşte ĩntr—adevãr ĩntrucâtva de onirismul impasibil al unora dintre scrierile de cãpetenie calviniene; schiţele respective ale lui Sãsãrman sunt ingenioase şi foarte reuşite;
--FLOAREA ALBASTRÃ de Dna. Zãvoianu—ceva minor, dar bine scris şi liric;
--PAZNICUL lui Stãtescu este ceva destul de bizar, şi ĩntr—un stil afectat—stupid; literar, nu e decât la nivelul MEDIOCRITÃŢII DE CENACLU; dar misterul paznicului Bertescu de la deşertul azuriu are ceva lovecraftian; se poate face SF interesant cu mijloace literare cam rudimentare; iar stilul pare mai degrabã nedumeritor—nu prost ca cel al lui Bugariu;
--Şerbãnescu, Teibrich, indiscutabil priceputul II Iosif, Omescu livreazã divertismente, lucruri amuzante, pe care filistinii le—ar califica drept aiureli;
Diferenţele de ligã literarã şi de calitate ĩntre scriitorii cu generozitate antologaţi de Mironov şi colaboratorii lui sunt imense; de la Jurist la Grãmescu, existã o distanţã imensã.
Ĩn postfaţã, Rogoz confundã grosier profesionalismul cu profesionalizarea/ rutina, vorbind, cu certã nuanţã peiorativ/ depreciativã, despre ‚amatorismul’ lui Tolstoi, l’Isle—Adam, Buzzati şi Huxley—prin comparaţie cu ‚prefesionalismul’ lui Bĩrlãdeanu şi Jurist. Dihotomia este proastã, câtã vreme atâţia ‚amatori’ au fãcut istorie SF, şi vor şi rãmâne ĩn istoria SF—ĩn timp ce atâţia ‚profesionişti’, nu. Mai mãrturisesc aici şi cã eu nu ştiam ca Gamow şi Wiener sã fi scris SF; dar dacã aşa zice Rogoz .... Delimitarea pe generaţii—pionierii, cepesefiştii, etc., este elementarã ĩnsã utilã. Dar sã nu—i cerem lui Rogoz ceea ce nici nu credeam cã putea; textul sãu este instructiv şi informativ ĩn ceea ce priveşte istoria cenaclurilor, a grupurilor, chiar a bibliofiliei (v. detaliul despre cãrţile lui Ionescu, pantagruelica sa bibliotecã).
Cititorii care ştiu sã aprecieze un lucru de calitate vor remarca:--ĩn primul rând importanta nuvelã a lui Colin: LNAGA, despre o ciupercã halucinogenã africanã;--schiţa menţionatã a lui Pruteanu şi D. Merişca;--Sighişanu, despre care mãrturisesc cã nu ştiam, se aratã a fi un scriitor original, inspirat şi interesant;-- caligrafiile lui Sãsãrman, mult mai bune decât ceea ce se poate citi ori culege de obicei din revistele de SF;—poantele lui Honga; schiţa destul de intensã şi de originalã a lui Ionescu; textele lui Grãmescu; scheciul volubil, guraliv şi amuzant al lui Ungureanu;
A apãrut, la un moment dat, o tendinţã de a ieşi din sfera aventurii, a ficţiunii pentru bãieţi, ca sã zic aşa, de a trece ĩn digresiuni lirice, crâmpoţeli gângãvite, parabole, edificii şubrede de simboluri, sentenţiozitate şi aere profetic—lirice. Ĩn parte erau ambiţii, ĩn parte veleitãţi. Unii erau farsori, alţii, ‚poeţi’ lirico—ideologici refuzaţi, alţii scriitori respectabili şi ĩnzestraţi. Dintr—o formã de literaturã purã şi rãspicatã, unii vroiau sã facã un hibrid, o formã semidoctã şi veleitarã—aiureli sincopate cu ifose de lirism, un surogat, o bagatelã literarã. Ea dispensa de inventivitate, ingeniozitate, idei, ĩn favoarea ‚simţirii’, ĩn registru infravãcãrescian de obicei.
Ĩndeosebi pentru mai tânãra generaţie, ‚optzecistã’ sau aproape, sefeul funcţiona, cum ştim, ca un debuşeu satiric—fantezist—absurdist. Aceştia sunt sefiştii oportunişti, de circumstanţã, ocazionali; textele lor chiar sunt un fel de compoziţii ocazionale—dar raita nu le—a stricat—nici prozatorilor respectivi, nici SF—ului. Totodatã, o nouã generaţie, mai ambiţioasã, uneori zburlitã, morocãnoasã, alteori ludic—satiric—ironicã, cu tifle neechivoce, de un hedonism mult mai literar, mai estetic decât hedonismul intrinsec—diletant al auguştilor predecesori. Ca sã luãm douã exemple:-- Honga ilustreazã aspectul satiric—ludic, de divertisment şi evaziune; Grãmescu plaseazã nota de gotic sui generis.
Cartea lui Mironov poate servi ca introducere ĩn arta unora dintre principalii prozatori SF români.
O obiecţie ar fi aceea cã, aşa cum sunt concepute, antologiile pretind sã fie echitabile şi de aceea reprezintã selecţii ‚indirecte’:--selecţii de AUTORI CARE AU DAT LUCRURI REUŞITE, nu selecţii directe, de nuvele reuşite pur şi simplu—ceea ce ar duce la o reprezentare incongruentã a autorilor—unii cu multe texte, alţii numai cu o paginã! Drept egal la reprezentare ar trebui sã aibã numai nuvelele reuşite—nu autorii lor! ‚Echitatea’ se manifestã faţã de ‚autorii de SF bun’, când ea ar trebui sã se adreseze numai ‚SF—ului bun’ ĩnsuşi, fãrã considerente de reprezentare egalã a autorilor. Cine a scris o sutã de schiţe reuşite, sã fie antologat cu toate; cine numai una—cu aceea unicã.
Aceastã antologie este panoul veteranilor SF—ului românesc; existã la mulţi sefişti proasta deprindere de a—i privi cu sarcasm şi desconsiderare. Eu mi—am fãcut un crez din a—i considera ĩn mod afectuos şi cu stimã; pe cei mai mulţi dintre ei, oricum. Aceastã simpatie fundamentalã şi ‚transcriticã’ este ceea ce probabil cã ĩl caracterizeazã pe consumatorul literaturii de gen. Cum ajungi la nişte standarde ‚specifice’ ale frumuseţii? Existã aşa ceva? Cred cã da. La ele se ajunge prin lecturi, reflecţie, experienţã, precocea cunoaştere a capodoperelor genuri—şi pur şi simplu prin simţul acestor lucruri literare, simţ educat prin lecturi şi gândire. Neţinând seama de canoanele şi standardele estetice ‚zonale’, ar fi vreo povestire antologatã de Mironov vrednicã şi de o antologie a literaturii principale? –Mãcar una din schiţele lui Grãmescu; cea a lui Pruteanu şi Merişca; vreunul dintre divertismentele calviniene ale lui Sãsãrman;
ĨN CURÂND!!!
Celor care au consumat, fie şi cu obiecţii şi proteste, acest articol, le anunţ apariţia ĨN CURÂND de articole similare referitoare la mari nume ale vechii anticipaţii româneşti:-- V Bĩrlãdeanu; Negoiţã; etc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu