CAMIL P.
Secretul fericirii literare trainice este sã nu ĩl iei pe MacLean drept Flaubert—sã nu—i ceri aceleaşi lucruri—sau aceleaşi merite.
La o primã vedere, şi ĩnlocuind geniul corespondenţei cu cel al gazetãriei, Camil P. pare a fi autorul nostru cel mai flaubertian—ca diversitate a reuşitelor, ca relativ restrânse proporţii ale operei ;de fapt, opera românului apare ca deopotrivã mai inegalã calitativ, mai variatã şi mai vastã.
La ambii existã câteva romane şi câteva nuvele; gazetãrie la unul, corespondenţã la celãlalt (geniul românului fiind simultan mai aulic, public, şi mai subiectiv—pe când al francezului: mai privat, şi mai obiectiv); scrieri de o formã şi concepţie absolut originalã, la francez—versuri şi mult teatru, la român.
Un ĩntre continent este filozofia lui Camil P., dublatã de scrierile estetice şi de eseistica lui (ca distinctã de ziaristicã).
Principala diferenţã ĩnsã este funciara inegalitate a românului—la antipodul desãvârşirii constante a francezului.
۞
Pentru cititorul hedonist, chiar şi autorii care au reputaţia de a fi scris puţin, au scris mult (Flaubert, Stendhal). Cu adevãrat puţin au scris unii ca Wilde sau Borges.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu