Realitatea cu care Habra se confruntase direct este aceea cã e stupid sã ĩi familiarizezi pe catolicii vestici cu tradiţii creştine complementare câtã vreme ei ĩşi ignorã—sau, mai rãu, dispreţuiesc—propria tradiţie. Educaţia prin complementaritate ar avea rost numai pentru creştini de o culturã superioarã, de o ĩnaltã cunoaştere a tradiţiei proprii.
Se pretexteazã, cu superficialitate, cã e bine ca occidentalii ‚sã cunoascã şi alte tradiţii’ .Da, dar nu ĩnainte de a o fi cunoscut pe—a lor proprie.
Catolicii vestici ĩşi ignorã propria Bisericã, dar sunt familiarizaţi de zor cu tradiţii ‚complementare’, alternative.

Cartea Pãrintelui Habra despre Schimbarea la Faţã este, ca formã literarã, o operã pedagogicã, educativã, ‚de popularizare’, ‚de catehezã’, luând forma simplitãţii şi a dichisului didactic—ĩngemãnate, aşa ca—n operele didactice; nu este, adicã, o carte ‚pentru savanţi’, sau de ‚anvergurã academicã’. Dar, ca la mai multe astfel de expuneri didactice care folosesc simplitatea şi pedagogia, se simte cã ambiţiile şi intenţiile merg la esenţial, pe care vor sã—l exprime, tocmai ĩn aceastã formã ‚nesavantã’ şi didacticã, ‚popularã’, ‚de catehezã’. Cu un cuvânt, acestea sunt catehezele Pãr. Habra despre evenimentul taboric.
۞
Mi se—ntâmplã ca, citind unele articole patrologice vestice de—acum un veac, sã—mi spun: Pãr. Habra (sau chiar Deseille) nu l—ar fi scris aşa, nu aşa ar fi apreciat şi aşezat lucrurile. Existã un fel de ‚vervã şi insolenţã’ foarte dãunãtoare la mulţi dintre acei vechi patrologi docţi, ba chiar un soi de cinism—care probabil cã nu este preferabil credulitãţii.