Din viaţã: perspectivism

Se afișează postările cu eticheta perspectivism. Afișați toate postările

miercuri, 11 martie 2009

PERSPECTIVISM

PERSPECTIVISM

Marea criticã literarã –sau de alt fel—este cea care spune ceva despre cartea sau lucrarea discutatã, şi deopotrivã ceva şi despre cel care discutã; ea spune de fapt ceva despre o ĩntâlnire şi un dialog de minţi.
Când este reuşitã, critica investigheazã un unghi valabil, şi ĩntâlnirea unui subiect cu o creaţie artisticã. Bineĩnţeles cã, ĩn mod real, nu existã analogii pentru aceastã ĩntâlnire. Critica formuleazã coerent adevãrul acestui unghi particular.

marți, 6 ianuarie 2009

Ĩn cristologie existã mai degrabã unghiuri, tendinţe, laturi, decât o sintezã; existã unghiuri valabile ....
Dar ĩn teologie Biserica a privit mereu dincolo de afirmaţii: la om, la umanizare. De aceea se considerã cã martirul, de ex., profeseazã o teologie esenţialmente corectã—orice enunţuri discutabile ar fi fãcut el ca autor sau ca teolog.
Câtã vreme o gândire ĩl duce pe un om la a fi dispus sã—şi dea viaţa pentru Hristos, acea gândire este esenţialmente corectã.
Acel om a priceput, a prins ceea ce este dincolo de orice enunţ, dincolo de cuvinte, neverbal.
Martiriul este pecetea cunoaşterii supreme, şi abia ĩn lumina lui trebuie interpretate enunţurile teoretice.
Nu existã cristologie ‚neutrã’; ci ea are un accent. Existã un aspect privilegiat. Nu cred cã este posibilã o sintezã ‚neutrã’, echilateralã şi echidistantã. Existã numai accente, unghiuri, note privilegiate. Se vede mai degrabã umanul unit divinului, sau mai degrabã divinul care—şi uneşte umanul.
O ‚cristologie a umanului cristic’ nu trebuie neapãrat sã fie una narativã—ci poate fi şi una explicativã.
Ca revers, este inevitabil ca unii sã vadã ‚mai puţin’ divinul, iar alţii sã vadã ‚mai puţin’ umanul ĩn faptul cristic. Ĩn mediile teologice letargice cristologic, se preferã o cristologie surogat, de serviciu, care este un monofizitism flagrant fals.
۞
Nu existã o sintezã cristologicã echidistantã; ea vizeazã, ĩn fapt, divinul, umanul, sau, ideal, unirea celor douã, sinergia lor.
Iisus Nazarineanul este nu ‚cel mai original’ fapt al istoriei, ci unicul fapt istoric original.
Nu existã ‚analogii’, modele, comparaţii.
Existã perpetua noutate absolutã a evenimentului cristic.
Iisus nu poate fi vãzut simultan şi dinspre omul asumat, şi dinspre Dumnezeu.
۞
Fenomenul cristic ca parte a istoriei naturale terestre. Sinergia. Supranaturalul. Inserţia.

Mai degrabã Simmel, Rahner, Husserl, fenomenologii ....
Coerenţa abordãrii simmeliene—autor cumva solitar, fãrã urmaşi.
Gânditorii de o anume precizie, fineţe şi originalitate curajoasã—cumva solitari, piscuri solitare.

Abonați-vă la: Postări (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

miercuri, 11 martie 2009

PERSPECTIVISM

marți, 6 ianuarie 2009

Despre mine

Arhivă blog