Din viaţã

DESPRE GUARDINI CA HERMENEUT AL SEMNELOR SACRE




Tãmâie şi cãrbuni—cartea lui Guardini discutã, ĩn note uneori geniale, sacramentalitatea vieţii, a ‚banalului’ şi a ‚rutinei’, stilizând o fenomenologie care cronologic o precede şi spiritual o ĩntrece cu mult pe aceea bachelardianã materialist—psihanalistã.
Guardini abordeazã, cu o fineţe caracteristicã, ‚valorile nespuse’, ceea ce de obicei rãmâne nu numai mut, ci şi desconsiderat şi discreditat—adâncul luminos al ‚banalului’ şi al ‚rutinei’.
El aratã cã nu existã altã soluţie decât echilibrul, moderaţia, ‚a treia cale’.
Mai e nevoie sã spunem ce nevoie este de dascãli adevãraţi de creştinism, care sã—l arate şi prezinte din adevãratul unghi? Chesterton, Guardini, Sf. Augustin, câţiva alţii ĩndeplinesc acest oficiu. Educaţia creştinã trebuie sã preia mereu zone tot mai ‚preliminare’, mai stricate de proasta rutinã, mai date deprinderilor proaste. Cãrţi sapienţiale şi educative.
Citind DESPRE SEMNELE SACRE, devine evident cã aceastã educaţie creştinã pare nutritã de o gândire, gândire decisã şi virilã ĩn lucrarea ei. Guardini nu ‚subiectivizeazã’, ci demonteazã falsa obiectivizare, reificarea. Aduce ĩnţelesul nu ‚subiectiv’, ci interior şi personal.
El denunţã relele deprinderi ale obiectivizãrii false, nihiliste, ale unui dezechilibru. Creştinismul nu trebuie, şi nu meritã sã fie cunoscut decât ĩntr—un anume fel; de aceea, Guardini alege şi practicã ‚a treia cale’, a reflecţiei.
Tot el mai exprimã şi refuzul minţii de a se lãsa restrânsã. Simplitate, profunzime, gândire, autenticitate. Aratã cât de ĩmbietoare sunt realitãţile credinţei, vorbind ĩn termeni de plenitudine, nemãrginire, luminã şi vocaţie supranaturalã.