NOTE DESPRE SIMMEL

NOTE DESPRE SIMMEL


Simmel a făcut ĩndeosebi kantism aplicat, kantism aplicat diferitelor obiecte, ştiinţe, etc., epistemologii ‘generale’ ale diferitelor discipline savante.
Ca sociolog, unii ĩl consideră un ‘generalist’; simultan, ĩnsă, i se impută faptul că s—a irosit sau risipit cu analize, etc.. Se vede originalitatea cu care efectuează analize sociologice ‘de aspect’, abordând diverse fenomene din unghi sociologic. Opera lui urmează cursul firesc al gândirii, fără silnicii şi ĩncorsetări.
Ca şi kantist, a făcut gnoseologia ştiinţelor şi a disciplinelor, nu gnoseologie ‘generală’.
Schmoller e cel care i—a publicat ĩntâia carte [--una din cele trei repudiate ulterior de Simmel--]. Ĩnsă se generalizează arbitrar—a scris articole, recenzii, eseuri, studii ample, cărţi—unele voluminoase. N—a dat mereu renumita formă aforistică zisă caracteristică. Iar ĩntâia lui mare carte [a patra apărută] a publicat—o la exact un deceniu de la prima carte tipărită.
Cum spuneam, Schmoller l—a debutat; etnografia e o dimensiune a ĩntâiului său scris, şi a şi mărturisit, expres, rolul profesorilor lui pionieri ai ştiinţelor sociale.
El venea dintr—o sociologie [implicit sau explicit] kantistă, din kantismul aplicat, prin transpunerea kantismului ĩn ştiinţele sociale, iniţiativă de pionierat, regăsibilă şi ĩn exerciţiile lui ingenioase—ca analize sociologice la obiect.
Oameni de la care chiar avusese ce ĩnvăţa: Schmoller, Lazarus, Bastian, Cohen, Rickert, marii istorici de la Berlin;--şi Rodin, Bergson, Weber, marii esteticieni nemţi, George—dintre contemporani. Simmel a făcut chiar ĩn propria lui viaţă şi creaţie trecerea de la kantismul revenit la modă ĩn anii ’70 la noul estetism, la noua abordare artistică, atitudinea de artă.
Dependenţa lui, să zicem, faţă de marii lui profesori nu e numai una implicită—ci una recunoscută, admisă, declarată.
Eu cred că scepticismul lui Simmel faţă de posteritatea lui provenea şi din faptul că ĩi văzuse pe elevii lui obtuzi, refractari, de calitate inferioară; se lămurise că n—are ce scoate de la ei, că ĩi sunt inferiori şi nu—l pricep. Nu e o recunoaştere a propriei lui insuficienţe, ci a celei a discipolilor, a elevilor –ĩi vedea cum sunt, cât pot; vedea că n—are cine, că nu se va găsi nimeni dintre ei să—l urmeze.
La ĩnceput, Simmel s—a definit ca sociolog—Simmel a scris, ĩn spirit kantian, cele patru prime cărţi de ştiinţe social—istorice; abia la 46 de ani a publicat, ca pe o introducere ĩn filozofie, cartea despre Kant. Aşadar, tendinţa dominantă a primei părţi a operei se ĩndrepta către sociologie şi kantism—ca epistemologie a disciplinelor sociale, aplicaţii kantiste şi exerciţii sociologice. Aborda ştiinţele sociale la toate trei nivelurile—gnoseologic, ca aspecte fundamentale, definitorii, şi ca exerciţii sociologice—analize. Noţiunea demersului său ştiinţific era una kantistă—ĩn mai multe sensuri—ca orientare epistemologică şi ca investigare a formelor fundamentale ale socialului, etc..
Revelaţia, teoza şi conotaţiile metafizice ale Fericirilor mi se par mai semnificative decât ceea ce Simmel propune drept intuiţie fundamentală a lui Goethe—un conţinut mai ĩnalt.
Ĩn studiul lui comparativ despre Kant şi Goethe, studiu de o intelectualitate exemplară, Simmel subliniază nevoia de elementul kantian, analitic—ştiinţific, abstract.