DESPRE GENIUL LUI SIMMEL

DESPRE GENIUL LUI SIMMEL

Elucidarea propriei gândiri sau doctrine filozofice ĩn paralel cu intrepretarea creaţiilor culturale [--plastice, literare, filozofice--] ale altora, ĩnţelese şi ca semne ale timpului sau caracteristice vremii, ĩi este specifică lui Simmel. Simmel a fost statornic ĩn acest dublu itinerar. Interpretarea creaţiilor altora e mai puţin un exerciţiu metafizic decât unul de filozofia culturii, de ‚interpretare culturală’. Paralelismul acestor două itinerarii—cel criticist—metafizic şi cel de interpretare a culturii—este fascinant. E, şi originalitatea lui capitală, neasemuită.
Disensiunile ĩntre Simmel şi elevii lui sunt explicate de factori intrinseci—diferenţe de calitate intelectuală, de nivel mintal, de agerime şi ascuţime a intelectului—nu de premise filozofice sau orientare.
Cei care—l certau pentru a fi făcut apologia militarismului german aveau să cânte—n struna bolşevismului—curat independenţă!
Foştii lui elevi aveau să facă figură de relicve staliniste; iar freudo—marxiştii frankfurtezi n—au chiar reputaţia unor călăuze politice ideale.
Fără a exagera—Simmel a fost linşat de isterici—de stângiştii aserviţi Kremlinului, ţucalagii leninismului. Ce se poate aştepta de la cei al căror nivel de inteligenţă şi cultivare [--şi umanitate--] era acesta?
Pe de altă parte, la Simmel există Marx—dar nu marxismul—şi nici marxism.
Ca filozof, Simmel, un criticist, a propus nu nişte teze, nişte aserţiuni sau nişte enunţuri sau postulate—ci o atitudine, o viaţă lăuntrică. O atitudine analitică, de analitism perspicace şi de promptitudine.
Ca şi Kant, Hegel, Schopenhauer, Simmel e unul din puţinii care să merite cu adevărat titulatura de filozof.
Ĩn filozofie [Marx], ĩn criticism [Cohen], ĩn metafizică [Bergson, Weininger], ĩn disciplinele sociale [fondatorii ‚psihologiei popoarelor’] se interesa de creaţia altor evrei. Era atras de creaţia evreilor germani şi europeni. Profesorii berlinezi care l—au modelat ĩntrucâtva erau evrei.
Ĩn cultura lui, cum am mai explicat, tot ce nu e de prim rang e evreiesc.
Pe de altă parte, el nu aparţine, cum nici cei numiţi, evreităţii ĩn sens de particularism. [El era botezat luteran şi, probabil, apostaziase, era un creştin apostat—cel puţin ĩn exterior, atât cât se poate ĩnţelege sau ghici.]
Ca student, se interesa de marii istorici şi de marii reprezentanţi ai disciplinelor sociale, de investigare socială—marii investigatori ai socialului.
Boudon spune că sociologia lui contrazice tendinţa explicativă a lui Ranke.
Ca student, profesorii pe care i—a avut, ĩn Berlinul ultimului sfert al sc. XIX, erau cei mai străluciţi pe care un savant şi—i putea dori—o pleiadă fără seamăn, o ‚baterie savantă’.
Vorbesc despre el ca despre autorul german care a scris despre Rembrandt, Goethe, Rodin, Kant, Michelangelo.
S—a făcut interpret al geniului germanic, modern şi italian—renascentist. Un intuitiv, prefera divinaţiei şi aserţiunii inspirate, analiza.
Nu i—au scăpat fenomenele culturale majore ale vremii lui—Rodin şi Bergson, George. Cum am mai spus, despre literatură a scris mai puţin—şi mai rar—decât despre arte; ĩnsă a scris. Faptul e interesant, ĩntrucât avem de—a face cu un om care, dacă analiza literatură, scria despre poezie şi poeţi [--Michelangelo, Shakespeare, Goethe, George--]. Ĩn acest sens, gustul lui pronunţat pentru poezie, şi exclusivitatea, ar putea sugera un suprematism poetic. Pare—ĩnsă e o speculaţie—să se fi interesat numai de poezie. Să fi fost unul din cei care apreciază numai poezia. Cazul n—ar fi unic, acest exclusivism există—iluştri cititori de poezie. Interesul pentru literatură poate fi restrâns exclusiv la gustul pentru poezie—la fel cum, pe de altă parte, faptul de a fi un mare scriitor nu presupune vreun interes pronunţat pentru literatura altora, sau faptul de—a fi şi un mare cititor. Poţi fi un mare scriitor, fără a te interesa ĩn mod particular de literatură, sau de scrisul altora.
Tonul lui era unul de neutralitate; aş adăuga—de neutralitate inspirată.
Prefera analiza, ‚identificării’; iar stilul lui nu alunecă niciodată ĩn emoţionalitate sau complicitate.
A ales o neutralitate şi impasibilitate, un impozant ton imparţial, care nu pot fi contrafăcute—cu care nu se poate trişa. El era scriitorul care explica arta, ĩi explica pe Kant şi pe Goethe, explica modernul.
A fost de prim rang ĩn filozofia artei, ĩn kantism, ĩn metafizică, ĩn sociologie [--după chiar mărturia sociologilor, care nu—l cruţă defel--]. A developat prejudecăţile ambiente.
A forţat reacţia autodemascatoare a mediocrilor.
Proceda prin analiză, aprofundare, reflecţie, testare. Analiza.
Simmel iubea gândirea, filozofia lui Bergson şi ĩl invidia, cred, pe autor; ĩnsă acesta n—a luat act de rivalul german—aşa cum a notat existenţa şi gândirea lui James.
Ĩn general, Bergson iubea, sau iubise gândirea agnlo—saxonă [Spencer], nu şi pe cea germană [v. faimosul lui antikantianism].
Germanul era un francofil [şi, ĩn general, un latinofil], pe când francezul era un anglofil şi un pic antigerman, mi se pare.
Pentru postheideggerieni, Simmel e ‚prea kantian’; aceasta este, aş spune, tocmai forţa lui.