CONSIDERAŢII SIMMELIENE

CONSIDERAŢII SIMMELIENE


Speculând cu totul arbitrar că Simmel prefera compania umană a artiştilor celei a savanţilor, că prefera să ĩntâlnească şi să fie frecventat de artişti mai degrabă decât de universitari, Habermas, de la care nici nu era de aşteptat altceva, purcede să numească trei poeţi şi cinci savanţi [--dintre care unul sau doi i—au fost prieteni, unul—un teolog—l—a criticat postum, l—a luat la refec, iar pe un altul ĩl invidia şi ĩi iubea filozofia, gândirea--]. Tot Habermas sugerează că Simmel ĩşi dubla cursurile de conferinţe pentru marele public. Cariera lui rămâne ĩncă să fie descrisă şi analizată—dincolo de cele câteva generalităţi scrise pretutindeni.
Simmel a practicat şi excursuri savante de estetică naturală—soluţionând, astfel, ĩn sens pozitiv ĩntrebarea referitoare la relevanţa esteticii pentru natură, pentru ‚interpretarea naturii’. Pot fi categoriile şi noţiunile estetice folosite pentru interpretarea naturii? Simmel credea că da, pot. [Amuzant, notele articolului lui Habermas dau pentru cartea lui Worringer o ediţie apărută după moartea lui Simmel, aşadar pe care acesta n—ar fi putut—o vedea, cunoaşte şi folosi.]
Simmel e un autor ‚pentru cunoscători’, cunoscut de puţini şi recunoscut de şi mai puţini.
Simmel se interesa de creaţiile contemporanilor mai tineri—ĩncepând cu Bergson, care era un pic mai tânăr, până la Weininger şi Worringer, ca şi de operele poeţilor mai tineri decât el—ca George.
Poziţiile şi aprecierile lui Simmel sunt fundamental unele de bun simţ, neextremiste, moderate, avea o gândire neextravagantă, nota originalitatea altora—ĩnsă n—o practica pentru ea ĩnsăşi, ci o subordona realismului şi bunului simţ fundamental. Nu e un extravagant sau un provocator ĩn gândirea lui, ci un moderat şi un om al bunului simţ; se interesa de extravaganţi şi fanatici—ca Schopenhauer, Nietzsche, Weininger—ĩnsă nu—i urma ĩn direcţia extremismului provocator, a pozei.
Nu făcea nici o frondă sistematică; şi, ĩn general, nimic ostentativ ori strident la acest om—ci bun simţ, echilibru, realism, moderaţie, un soi de simplitate fundamentală.
Se remarcă prea puţin acest fapt care ar trebui subliniat—că Simmel era fundamental un moderat, un om al bunului simţ, un neextravagant.
Nu se găsesc la el teribilism, frondă, atitudini de pozeur. Critica numai cu ĩndreptăţire, sincer.
Simmel a abordat deopotrivă ceea ce e abstract sau ideal; ceea ce e relativ; ceea ce e relaţional; ceea ce e absolut; şi lucrurile existente.
Habermas e foarte unilateral, el ĩl priveşte pe Simmel exclusiv din unghiul receptării şi evaluării sale de către marxişti, ca şi cum n—ar mai fi existat, ĩn posteritatea lui Simmel, decât marxiştii, reformişti sau nu, care să fi avut vreun cuvânt de spus, ca şi cum ar fi de la sine ĩnţeles că numai marxiştii şi leniniştii au ceva relevant de spus despre filozofia lui Simmel—când, tocmai, ei ar fi ultimii oameni indicaţi, ultimii autori de consultat, fie ei slugi şi mercenari ai Kremlinului, fie nu; e ceva foarte pueril, foarte tendenţios. Habermas priveşte lucrurile ca şi cum gama filozofică s—ar restrânge la materialiştii occidentali—şi ĩncă, ĩşi alege exemplele din cel mai execrabil militantism leninist. Referinţele lui sunt foarte unilaterale—provin numai dintr—un singur sector—cel al materialismului—şi cel mai puţin indicat. De unde falsa impresie de unaimitate [--negativă--]; e o ĩncercare de manipulare din partea unui bătrân bolşevic. Tabloul ‚Simmel la judecata marxiştilor’.