O PAGINĂ DESPRE SIMMEL

O PAGINĂ DESPRE SIMMEL



Filozofia artei şi metafizica devin, ĩn ultimii ani de existenţă, subiectele principale ale scrisului acestui profesionist al ştiinţelor sociale. Temele lui deveniseră teme metafizice. E o deplasare de accent, o modificare de configuraţie—dimensiunea goethean—metafizică devine cea dominantă. Ĩnsă Simmel admisese deja că goetheanismul nu constituie o cheie universală. Că e adecvat unor abordări—şi inadecvat altora. Considera goetheanismul drept deopotrivă mai profund şi mai elevat decât kantismul—şi, bineĩnţeles, mai ‘intuitiv’—ĩnsă acorda pe mai departe kantismului rolul său ştiinţific.
Existau creaţii, fenomene culturale—ca Nietzsche, Rodin şi Bergson—pe care Simmel le interpreta deopotrivă drept ‚semne ale timpului’, definitorii pentru vremea respectivă, şi drept impulsuri ale creativităţii proprii. Ĩn acest sens, Simmel practica o remarcabilă corelare a gândirii proprii cu pulsul vremii sale, pe care era interesat să o interpreteze. Simmel ĩşi vedea gândirea drept corelată cu impulsurile principale şi cu liniile de forţă ale contemporaneităţii. Kant, de ex., se considera şi el drept ĩnscris ĩn tendinţa generală a epocii sale, ale cărei fenomene definitorii le recepta critic—Iluminismul, filozofiile engleze.
Simmel constata relativul; iar de la relativ, năzuia să ajungă la universal.
La Simmel, vitalismul e expresia unei intelectualităţi intuitive, a unei completări şi complementări intuitive a raţiunii şi raţionalităţii.
După primele patru cărţi—lucrări de ştiinţe sociale—va da cele cinci cărţi de filozofie [--iar Kurt Wolff probabil că are dreptate să descrie FILOZOFIA BANILOR, prima capodoperă simmeliană, drept deopotrivă o carte de filozofie şi una de sociologie--]. Mă refer la Kant, Schopenhauer und Nietzsche, Hauptprobleme der Philosophie, Goethe şi Lebensanschauung; există şi scrieri mai scurte, şi culegerile, şi ambele vols. de filozofia artei.
Rickert era cu cinci ani mai tânăr decât Simmel.
M—ar interesa să ştiu care erau lecturile de sociologie ale lui Simmel, dacă citea alţi sociologi. Pe Marx ĩl cita mai ales pentru vederile lui filozofice—de filozofia culturii [Fetischcharakter]. [V.:--‚so Lichtblau beschreibt Simmel mit der Kenntnis von Marx' Lehre vom Fetischcharakter der Ware’; ‘the fetishistic character that Marx attributed to the economic realm’—referiri ocazionale, pasagere, deşi, probabil, concludente.]
۞
Fondul real, rickertian, nietzschean şi marxist, al gândirii lui Weber. Nu cred că acestor creatori savanţi trebuie să li se pretindă aservire, subordonare.
۞
Un articol italian ne informează că Simmel a scris despre … pictura lui Rodin—şi, mai exact—dat fiind că prostul până nu—i fudul ...—articolul ne informează că Simmel a ‘divagat’ despre ... pictura rodiniană [--bineĩnţeles, inexistentă--]—‘gusto della divagazione testimoniato da molte opere che spaziano dall’analisi dei mondi pittorici di Michelangelo, Rembrandt e Rodin alla moda, dalla poesia di Goethe alla psicologia e all’erotismo’. Aceasta e suficienţa nulităţilor, dispreţul secăturilor. ‘Filozoful’ autor al scurtei prezentări citate credea că Rodin este un pictor. [Trecerea ĩn revistă e eterogenă, alăturând ‘discipline’, ca psihologia, cu subiecte, ca ‘erotismul’, ĩnsă dă o imagine despre varietatea scrisului simmelian. Arată ĩnsă şi bagatelizarea lărgimii, bagatelizarea orizontului firesc. Simmel e bagatelizat tocmai pentru diversitatea subiectelor lui.]