REFLECŢII DESPRE GEORG SIMMEL

REFLECŢII DESPRE GEORG SIMMEL

Simmel schimba scrisori nu numai cu Weber, ci şi cu Rickert şi Bouglé; scrisorile lui sunt importante. Marele leu german comunica cu Rickert, cu Weber, cu Bouglé; iar cu primul, din ceea ce am putut ĩntrezări, corespondenţa pare să fi fost una de durată. Ĩntre Simmel şi Rickert au existat divergenţe filozofice, Rickert nu era de acord cu axiologia lui Simmel; ĩnsă un al treilea element e acela că Simmel e considerat ca fiind influenţat de Rickert. [--Triada relaţională este aceasta: Rickert ĩl dezaproba şi critica pe Simmel; ĩntre ei doi au existat disensiuni filozofice;--ĩnsă berlinezul e considerat ca influenţat de neokantianul mai vârstnic.--]
Unii ĩl prezintă pe Simmel ca pe un discipol al kantismului epistemologic, alţii—al kantismului axiologic; şi probabil că a fost ambele, din amândouă.
Ambele aspecte sunt importante:--şi acela că Simmel nu i—a ĩntâlnit personal pe Rembrandt, Goethe, Kant, Schopenhauer;--şi acela că a avut nevoie, ştiinţific şi filozofic, de cei pe care i—a putut ĩntâlni—ca Lazarus, Bastian, Cohen, etc.. La Berlin avusese ca profesor şi pe unul din iniţiatorii neokantismului—pe Zeller.
Se spune că scrierile lui de tinereţe ar conţine multă factologie etnologică; teza lui respinsă, cea de psihologia artei, se referea şi la aşa ceva.
Poate fi consierată sociologia lui Simmel ca fiind una kantistă? Are măcar vreun ĩnţeles noţiunea de ‚sociologie kantistă’? Ĩntr—o măsură, şi sociologia lui Weber poate fi taxată ca fiind o sociologie rickertiană, drept neokantistă; ĩnsă asta poate aluneca ĩn speculaţii. Figurile tutelare ale scrisului lui Simmel au fost neokantienii—de amândouă persuaziunile [--şi Cohen, şi Rickert; iar Zeller i—a fost profesor--], şi savanţii ştiinţelor sociale, ĩntemeietorii [--Bastian; Lazarus; Schmoller--]. Existau divergenţe ĩntre el şi Rickert—ĩnsă existau divergenţe semnificative şi ĩntre Simmel şi Kant, sau ĩntre Simmel şi Schopenhauer. Simmel n—a fost niciodată un ‚epigon’, sau un ‚elev lipsit de personalitate’, unul care urmează, un subordonat.
M—ar interesa să cunosc ce credea Simmel despre istoricul artei Grimm; şi dacă s—a referit vreodată la anii lui de universitate, ori dacă şi—a descris studenţia. Pe de o parte, e adevărat că, deşi savanţi excepţionali şi pionieri ai ştiinţei, niciunul dintre profesorii lui nu era cu adevărat de prim rang—nu era de talia lui Hegel, Humboldt, Schlegel, Ranke. Figuri ştiinţifice impozante, niciunul nu era un şoim. Iar pe de altă parte, ĩmi place acest aspect ‚relaţional’ al creaţiei lui Simmel, dialogul ei cu operele ştiinţifice ale vremii.
De două ori ştiu să se fi pronunţat Simmel ĩn termenii ‚cărţilor pe care le—ar fi putut scrie şi un altul’, sau chiar ‚oricine’—odată, când ĩi scria lui Rickert;--şi când căuta să—l reorienteze pe Keyserling către o filozofare personală, către o ‚expresie organică’.
Simmel vroia să scrie numai cărţi personale ĩn sens adânc, personale ĩn sens substanţial, profund.
Avea formaţie de istoric, etnolog [--ĩn accepţie largă, ca studiu al fenomenelor sociale, exotice ĩn cazul etnologiei ĩn sensul strict, incluzând şi ‚psihologia popoarelor’, care poate fi o disciplină—ĩnsă nu şi o ştiinţă distinctă--] şi italienist. Afabil, Simmel se preocupa şi de aspectele instuţionale ale ştiinţelor [--participa la ĩnfiinţarea de asociaţii savante, etc.--].