Din viaţã

Partenerii tinerei neveste italiene, clasificaţi, dupã vârstã, în hodorogi (patronul, unchiul, al doilea soţ) şi tineri (al treilea soţ; proxenetul violent); iar dupã aspect, în pociţi (patronul, unchiul, al doilea soţ) şi atractivi. Abruptã e modificarea condiţiei sociale a acestei neveste libertine—pe care, pânã la pasul decisiv, nimeni nu s—ar fi gândit s—o abuzeze astfel. Ea devine, abrupt, altceva. Devine ceva ce nu fusese—are, brusc, un alt statut. Iar viziunea e una de francheţe, prozaism şi simpatie.
În periplul ei, ea întâlneşte mai mulţi parteneri, ocazionali (--ca madama, patronul--) sau constanţi (--ca unchiul, ca proxenetul arţãgos, şi ca al doilea şi al treilea soţ--).
§
Însãşi noţiunea de Tradiţie trebuie purificatã, altminteri subzistã numai o caricaturã.
§
Sinaxarul Capadocienilor îl mai vroia şi unul care cãuta culegeri de acatiste. E o carte vrutã, o ed. despre care s—a auzit.
§
Pâinile; fructe, legume.
§
În cazul ‘nejudecãrii’, nu e vorba, de fapt, despre ceva ce omul face sau nu face, ci despre ceea ce omul este sau nu (matur).
Omul care ‘nu judecã’ a ajuns, se vede, la nişte concluzii de ordin spiritual.
§
Jalonul şi inspiraţia Sf. Siluan era un preot de oraş şi însurat; jalonul lui Zizioulas e un ascet rus athonit. Aceste relee aratã cât de în profunzime merge sinceritatea instinctului, temeiul bun.
§
Pulsiunile de rãutate ale unei fiinţe care n—are aceeaşi putere.
§
Sectari, o sectã de ciufuţi, de antipatici, de agresivi şi de oţãrâţi.
Un prost model de unitate, de comunitate spiritualã, al cãrei liant e numai pornirea şi stropşirea. Nu aşa vedeau lucrurile unii ca Nichifor şi ca Sf. Isidor al Kievului. Comuniunea devine sectarism, alunecã în ostilitate şi lipsã de generozitate.
§
În chestiuni de ecumenism, Roma s—a dovedit intempestivã şi cârpace.
§
Ceea ce trebuie sã înceapã de la propria condiţie. De la ‘vederea rãului’, la toate nivelele, de orice soi ar fi.
§
Watson are o reflecţie foarte interesantã cu privire la predica Sf. Toma despre Sf. Nicolae; de la Watson aflu cã Sf. Nicolae era foarte frecventat de cãtre dominicani. Iar Sf. Toma el însuşi este, în viaţã ca şi în scrieri, un teolog al evlaviei faţã de sfinţi—foarte … ‘medieval’, în aprecierea celor de azi.
Izvorârea de mir, explicã Sf. Toma, e un semn al milostivirii care l—a caracterizat pe un sfânt.
§
Bisericile locale nu sunt ‘filiale ale Romei’. Nu sunt filiale locale. Nu ‘descind din Roma’, ci beneficiazã de relaţia cu ea. Trupul nu e ‘întemeiat’ de cap. Nu e vorba despre ‘drepturi lãsate’ de cãtre Roma, ceva ce ea consimte sã acorde, sã lase. Bisericile locale sunt, într—un sens, realitãţi primare.
§
Imense blocuri de falsitate, de silnicie, de pervertire a firescului.
§
Exegeza lui Trãsnea. Şi exegeza cu care se mândreşte Trãsnea; de care Trãsnea e mândru.
§
A fi rãsãritean nu înseamnã a fi schismatic. Deformarea identitãţii rãsãritene. Şi absenţa gustului celui bun, sau prezenţa unei calitãţi negative, la unii ca Episcopii antiromani (ca Popovici, Maximovici). Uman vorbind, nu—s deloc convingãtori, se simte deficienţa lor.
Pe de altã parte, a nu subestima puterea—naturalã—a prejudecãţilor, a bârfei, a calomniei.
§
Asta se vede şi din cloacele de antiromanism, de ranchiunã antilatinã, de mitocãnie îngãlatã şi lãbãrţatã. Contrastul cu mediile unde se practicã reflecţia, studiul, pozitivitatea şi afirmativitatea, este net. Ostilitatea, pornirea sunt terne, anoste, neinteresante, finite, stupide şi banale; nu atrag. Dimpotrivã.
Nu e nimic impozant; ci numai tern, meschin.
§
Şapte cãrţi ale Sf. Toma—cele patru pãrţi; eshatologia ca supliment; întâiul manual, mai scurt; ‘chestiunile’. Manuale, tratate, scrieri universitare, discuţii de ‘chestiuni’, analize. Standard.
Bizantinul Sf. Toma—sursele lui rãsãritene.
§
Patru lecturi (douã nuvele, un studiu anglican, nişte predici), trei filme. Bloguri; un critic de cinema. Cafea. Fumat. Eseuri şi com.. Lecturi. Orã. Rufe. Rufe—şi rugãc..
Alte trei filme (--o veche ecranizare cu efecte speciale; un basm; un film exotic--).
Com.—prag.
Un an de cinefilie—într—o pg..
§
Ceea ce e autenticitate—şi ceea ce e pozã. A sorta—ce e îndreptãţit, şi ceea ce e aiurealã şi exagerare.
La limitã.
La rãsãritenii schismatici, ceva e autenticitate—resimţitã ca atare de cãtre cei care chiar asta vor—şi ceva e pozã; nu se poate da o apreciere globalã.
§
Enormul ei potenţial de a enerva şi a indispune.
§
A nu o cãuta pe romancierã în diverse ecranizãri (inepte).
§
Experienţa reflecţiei de—o viaţã, concluzii.
§
Intransigenţa ascunde necurãţie. Dospeşte necurãţie.
§
Mizeriile juridice—când ar trebui sã fie vorba în principal despre viaţã bisericeascã şi tradiţiile de viaţã bisericeascã.
§
Exemple de huliganism vestic—şi de incompetenţã.
§
‘Pentru ca nu sunt de acord cu ce se discuta aici. Prea multa vorba despre rugaciunea inimii. Rosteste-o tainic si taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie sa asteptati indicatii? N-ai simtit nici pana acum ca tu esti omul lui Hristos?’
§
A—i vedea pe oameni aşa cum sunt—şi nu numai într—un anumit fel.
§
Dacã eu nu consimt nici mãcar sã cuprind ceea ce se poate cuprinde …. Aşadar necuprinsul îl vreau din lene, ca pe un subterfugiu.
Sf. Maria sau Sf. Iosif sunt mai de necuprins ca Sf. Toma şi ca Sf. Augustin şi ca alţi Învãţãtori ;sunt mai mult, nu mai puţin. Dacã nici la ceea ce se cuprinde nu mã încumet …. E mai multã învãţãturã în Sf. Ioan Botezãtorul, în Sf. Ilie, în Dorotei sau în Sf. Isaac, decât în Sf. Toma sau în alţi Învãţãtori latini—iar eu nici mãcar ceea ce poate fi cuprins nu vreau, nici la asta nu consimt ….
Cine va ajunge sã cuprindã învãţãtura Lui Iisus, dacã nici mãcar pe a Sf. Toma n—a studiat—o?
În religie, ceea ce e nemãsurat pare mai mic; însã, de fapt, e mai mare—e infinit mai mare. Altfel, dacã nu se pricepe asta, e numai vorbã goalã—şi pozã. Sunt pozeur.
§
Extremismul trece drept mai evlavios decât moderaţia.
Laşitatea, cedãrile cautã sã treacã drept moderaţie.
§
Pe de o parte, mã încântã perspicacitatea lor moralã, psihologicã, misticã; pe de altã parte, sunt nişte bãtrâni imperfecţi, cu vãdite lacune, inculţi şi plini de prejudecãţi. Ambele laturi sunt reale.
§
Mesajele de Crãciun nu se scriu de Crãciun, nu se improvizeazã; ci se scriu dinainte, se pregãtesc—şi numai se publicã de Crãciun.
§
Juxtapuneri mecanice—ca Trãsnea.
§
Pastorala; trei eseuri; trei icoane; douã fragmente de colindã.
§
Paradoxul este acela cã apusenii ecumenişti mi se par mult mai interesaţi de bizantinii antiunionişti decât de cei unionişti—astfel cã nu—i vei gãsi vorbind despre Visarion sau Sf. Isidor al Kievului, aşa cum vorbesc despre Marcu al Efesului sau Fotie cel Mare. Aceşti ecumenişti vestici mi se par tendenţioşi şi ignoranţi.
§
Revendicarea tradiţiilor, ca sã fie sãnãtoasã, ar trebui sã porneascã de jos în sus—credincioşii sã simtã nevoia menţinerii marilor tradiţii—nu universitarii sã îi mustre cã prea leapãdã tradiţiile. Comunicarea şi informarea dezrãdãcineazã. Iar revendicarea tradiţiei ar trebui sã vinã tocmai de la creştini—nu de la profesori.
Adesea, un instinct e tradus în expresii—şi chiar gesturi—improprii. Motivele formulate sunt false.