CARNET FILOZOFIC

CARNET FILOZOFIC

Hegel folosea limbajului abstract ca pe un limbaj plastic. Sau—dădea o utilizare plastică, de artă, limbajului abstract, tehnic, jargonului. Numai ipocrizia SAU obtuzitatea ĩmpiedică afirmarea acestui lucru.
۞
Pidel enunţă nişte categorii de circumscriere a identităţii omeneşti—ca ‚sexul, familia şi naţiunea’. Nu ĩnţeleg la ce se referă Pidel ĩn primul caz, nici de ce consideră că ĩn cultura de azi ‚sexul’ n—ar mai fi ceea ce el numeşte o ‚categorie substanţială şi neschimbătoare’. Presupun că enigma e una falsă, provenind din eroarea de exprimare, din formularea cert confuză a lui Pidel. Căci el deplânge pierderea acestor ‚categorii’. Nu cred că dimensiunea sexuală a identităţii umane e pierdută actualmente; pot, ĩnsă, numai să presupun la ce s—o fi referit, sau ce—o fi avut ĩn minte [‚sexualitatea trăită ĩn acord cu datele originare ale fiinţei umane’].
۞
Nu e necesar să integrezi ‚chiar orice’, ca Trăsnea; dimpotrivă, e semn bun să reacţionezi la artificialitate, la falsitate, la gogomănie, la improprietate. Nu se ajunge oriunde pornind chiar de oriunde; un minim de condiţii e necesar. Nu e mult, dar e SINE QUA NON. De la cărţi ca ‚O teorie a dreptăţii’ NU SE AJUNGE NICĂIERI, nu e nimic de făcut. Nu poate fi acceptat orice ‚ca substrat’.
Chiar organismele zise ‚nepretenţioase nutritive’ au nişte cerinţe elementare.
۞
Trăsnea e stupid oriunde; la fel e şi ĩn filozofie.
۞
Substratul tot trebuie ales, ĩn relaţie cu ceea ce e desluşit ca cerinţă, ca nevoie.
۞
Deraparea ĩn abstract.
۞
A dibui interpretarea mai proprie, mai largă, mai realistă.
۞
Noţiunea mea de filozofie e nemţească, germană mai degrabă decât greacă.
۞
Lumea e plină de ‚mărturii irelevante’, de martori neconcludenţi.
۞
Postulez ceva—văd postulatul, ĩl admir, ĩl intuiesc—şi apoi sunt contrariat să regăsesc, ĩn practică, ceea ce confirmă acel postulat.
۞
Reversul pozitivului. Ceea ce nu e de prim rang nu e ‚mai puţin util’—ci e nociv.
Imperfectul perverteşte, corupe, şubrezeşte.
۞
Să nu le lăsăm nefilozofilor definirea filozofiei.
۞
Stilul neutru, imparţial.
۞
Revenirea la haos, inform.
۞
E drept că Simmel avea deja 44 de ani 45 de ani, cred, ĩn momentul apariţiei cărţii SEX ŞI CARACTER—ĩn [iunie] 1903; pe de altă parte, ĩnrâurirea lui Bergson se spune că s—a exercitat de la o dată ulterioară—de la vârsta de 50 de ani a neamţului [--la un an după apariţia EVOLUŢIEI CREATOARE--]; a şi dat o apreciere despre filozofia francezului, şi—a formulat şi exprimat situarea.
[Francezul era cu peste 1 ½ ani mai tânăr decât berlinezul.]
[Crezusem că SEX ŞI CARACTER a apărut ĩn 1902—ĩnsă a apărut ĩn chiar anul morţii autorului ei.]
M—am ĩntrebat ce marchează ĩnceputul influenţei, unilaterale, a lui Bergson asupra lui Simmel –cred că e apariţia, cu un an ĩnainte, a EVOLUŢIEI ....
۞
Germanul se simţea concurat de rivalul său contemporan; ĩl menţiona ĩn prefaţa marii lui culegeri de eseuri, scria studii despre el, compunea butade despre relaţia lor. De cealaltă parte, nu ştiu ca francezul să fi notat existenţa unui rival german. Pare să fi fost ceva cu totul unilateral. [Singurul element, exterior, de corelare sau de legătură e ... Husserl, pe care Bergson mărturisea că nu—l pricepe, şi care, se pare, ĩi era favorabil lui Simmel, ĩl recomanda pentru promovare, vroia sau ĩncerca să—i ajute cariera.]
۞
Unicitatea, şi ideea unicităţii. Distinctivitatea.
Relativul. Investigarea relativului. Exersarea analizei filozofice. [‚Istoria ideilor’ la Simmel—relativul. Nu ca poziţii metafizice absolute, ci numai ca factori ai unei epoci, ca ecuaţie culturală. De fapt, Simmel dă configuraţia reală a cogniţiei, acordă relativului locul lui.]
۞
Noica—un kantism consecvent (--cantonarea ĩn gnoseologie, scepticismul implicit--), stricat de un hegelianism eterogen (--un providenţialism cultural neexplicat--). Noica era un preheideggerian. [Nu e nimic substanţial heideggerian la el, dincolo de butadele şi etimologiile mai mult sau mai puţin inspirate.]
Un astfel de kantism, consecvent dintr—un anume unghi, se reduce, firesc, la gnoseologie—investigarea condiţiilor cunoaşterii—şi la analiza culturii, la filozofia culturii—de fapt, cele două tendinţe ale neokantismului german. Inexplicabile sunt elementele hegeliene—de falsă transcendenţă, de providenţialism cultural—istoric neexplicat.
Cum se face trecerea la providenţialismul cultural şi, mai departe, la ontologie? Ĩn acest fel, Noica ĩşi strică kantismul, ĩl corupe.
‚Schema filozofică’ a lui Noica este, de fapt, un kantism ‚complet’, pe ambele direcţii—teoria cunoaşterii şi filozofia culturii, adică o antropologie ‚mundană’, fără transcendenţă, pe care, ulterior, el ĩl denaturează adăungându—i tuşele hegeliene de providenţialism cultural. Ĩl ‚metafizicizează’, ĩnsă fals, discordant.
Şi ca impresie, nu numai ca logică, consideraţiile cultural—providenţialiste ale lui Noica apar ca derapaje, ca deraieri.
۞
Nici CRUSOE, nici GULLIVER, ĩnsă ALICE şi HEIDI.
۞
Momentul care marchează ĩnrâurirea [--unilaterală--] e publicarea EVOLUŢIEI CREATOARE.