DESPRE ESEISTICA LUI GEORG SIMMEL

DESPRE ESEISTICA LUI GEORG SIMMEL


Un alt tabel al eseisticii antume a lui Simmel ĩmi dă o altă impresie şi evidenţiază alte direcţii ale creativităţii lui literare—ĩn 1912 a publicat cele şapte studii despre Goethe; ĩn 1914 a publicat cinci studii de filozofia artei. Ultimul studiu despre Kant datează din 1916—ĩn contextul problematicii goetheene.
Despre Rodin a scris ĩn 1909, 1917.
Despre Nietzsche are—ca şi despre Goethe—mai multe studii decât ştiam: ĩn 1896, 1902, 1906 [--două studii--], 1911. Unele sunt studii comparative—aşa cum obişnuia el să scrie.
Găsesc şi mai multe studii despre pesimism.
Scrierile lui despre artă probează că Simmel nu ocolea chestiunile tehnic—prozaice ale studiului artei—din punctul de vedere al filozofiei artei, el recupera integral o disciplină, cartografia complet abordarea savantă a artei. Cu filozofia lui criticistă, a ajuns la o teorie şi ştiinţă a artei, pe potriva celei a marilor lui contemporanii, iluştrii esteticieni germani care au reformat şi revoluţionat disciplina.
۞
Măsura de obiectivitate şi de neutralitate din scrisul şi abordarea lui. Parcursul lui filozofic—de la Kant la Bergson.
۞
Scria despre contemporanii lui mai tineri—ca George, Weininger, chiar Bergson—se referea la ei ĩn scris.
۞
Simmel nu a pledat pentru atemporalitatea ĩn filozofie—ci pentru deplina ĩnţelegere a caracterului modern, a modernităţii (--dacă această vorbă n—ar fi deja poluată de slinul pedanţilor--).
۞
Scrieri ocazionale, aspecte marginale.
۞
Publica mai ales analize, consideraţii, nu numai scrieri de afirmare a propriilor teze.
۞
La vârsta mea publica marele studiu despre poezia lui Michelangelo.
Ca filozof, a abordat literatura mai puţin decât artele plastice. Ĩnsă a acris—despre literatură, actorie, arte plastice, oraşe, peisaje. Scrieri considerate drept esenţiale şi definitorii, caracteristice. Adevărul.
۞
A explorat subiecte ‚marginale’, ĩnsă ele sunt ‚marginale’ numai la gânditorii care nu—s capabili de mai mult. Simmel a revoluţionat abordarea subiectelor filozofice.
Ştia că adevărul se situează ĩn planul raporturilor, al relaţiilor; de aceea, compara, confrunta, şi concluziona.
۞
Filozof al totalităţii, a ajuns la o totalitate concretă, ‚dată’, 3—D, nu la aceea abstractă, ‚de sistem’—care nu—i decât prejudecată. De aceea, scrierile lui ĩmbărbătează, ĩncurajează, confirmă ĩn intuiţii, şi purifică abordarea filozofică a subiectelor. Meritul cel mare al lui Simmel este de a fi observat, de a fi văzut că nu există ‚subiecte filozofice’, ci abordare filozofică—una criticist—metafizică, ĩn cazul lui.
۞
Ĩn filozofia artei, s—a referit mai ales la artele plastice, actorie şi la oraşe—oraşe italiene din punctul de vedere al filozofiei artei. Se crede că şi—a ales aspecte ingrate; dimpotrivă, şi—a oferit, generos, curat, cele mai satisfăcătoare obiecte de reflecţie—marii artişti, etc..
Criticism informat ĩn mod vast de către experienţe.
۞
Filozofia artei e o subclasă sau subdiviziune a esteticii—estetica artei, a creaţiilor de artă.
۞
Opera, ĩi plăcea să opereze cu subdiviziuni ale filozofiei, cu discipline.
۞
Drept cel care a scris despre Goethe, Rembrandt, Kant, Rodin şi Michelangelo, moarte, fenomene sociale, femei.
۞
El vine cu—sau ĩn numele a—o concepţie foarte diferenţiată despre filozofie şi cum se face filozofia. A găsit vreme pentru a scrie despre mai toate chestiunile esenţiale, din unghiul unei filozofii criticist—creatoare, originale, neaservite, amplu informate de intuiţii şi de experienţe.
۞
Trecerea de la kantism la inuiţionism şi metafizică, la intuitiv. A repudiat el, oare, criticismul timpuriu, al tinereţii şi maturităţii lui, cu deprinderile analitice respective?
S—a remarcat despre Simmel că nu a eludat abstractul—ci i—a dat viaţă, duh.
۞
Cărţile lui Ortega despre Kant, Goethe, Dilthey, Leibniz, Goya; simpatica lui independenţă, vitalitate şi lipsă de prejudecăţi. A abordat şi filozofia tehnică. De interes--El Espectador, El tema de nuestro tiempo, ¿Qué es conocimiento? , Unas lecciones de metafísica, Historia como sistema.
Girat, acreditat. Citat de CN, la tinereţe.
Guraliv, flecar. Sporovăială, peroraţii meridionale. Crasa banalitate.
Impresia de flecăreală şi superfluitate.
Snobism. Falsă subtilitate. Aroganţa, premisa, suprematismul.
[De fapt, e altceva, altă formulă, altă personalitate. Ed.; patru cărţi; antologia; cataloage, ed.. Modă. ’97.]
De o productivitate literară foarte nefilozofică. Firea. A prefera creativitatea (genuină), productivităţii.
De fapt, opus (--ca semnificaţie spirituală--).
Cât se poate de neasemănător, chiar opus. Nu—i semăna defel celui aşa de sprinţar elogiat.
Apucături, defecte, năravuri ‚latine’, sudice. Epigon. ‚Continuator’. Surogat.
Admirabile sunt firescul, dezinvoltura, naturaleţea.
Bagatelizarea.
Vanitate, susceptibilitate.
۞
Cel mai nobil filozof care a existat vreodată.
۞
De la Simmel trebuie preluată o atitudine, o abordare—nu nişte teze filozofice, nişte enunţuri, poziţii, etc., nu axiome.
Chiar configuraţia operei lui ĩndeamnă la aceasta. Ĩndemnul lui—implicit—se referă nu la teze, la propoziţii filozofice, la cutare poziţie, ci la o atitudine. Ĩndemnul său este acela la libertate creatoare, la libertate şi creativitate, nu la ĩncorsetarea ĩn enunţuri filozofice preexistente. El nu a predat o doctrină—ca rezultate, ca teze—ci ceva mai ĩnalt, o abordare, o nouă viaţă a minţii.
Trebuie remarcat faptul că reala asemănare literară a lui Simmel este cu Kant—ĩn tonul neutru, obiectiv, impasibil, analitic—şi nu cu Hegel, practicantul unui stil ‚temperamental’ şi impetuos, animat şi vulcanic, ‚tectonic’.
Ca abordare, cu Kant semăna Simmel, nu cu Hegel.
Lui Kant ĩi semăna Simmel—prin atitudinea analitică, neutră, savantă, obiectivă, moderată; nu practica stilul inspirat, pythic, profetic al lui Hegel. Ca modalitate de a filozofa, lecţia decisivă, marcantă pentru Simmel a fost aceea a lui Kant.
۞
Mai mult, atitudinea simmeliană a fost pe potriva maturităţii epocii sale, a ceea ce aceasta avea mai bun, mai important—ca elasticitate şi moderaţie. Nu există filozof mai puţin pozeur, mai discret.
A exprimat ceea ce ĩn vremea lui—epoca antebelică—era mai bun.
۞
E nesurprinzător faptul că nu mai există interes pentru astfel de lucruri, pentru ceea ce lumea antebelică avea mai de preţ—şi care a fost ĩnlocuit de scelerarea, trepidaţia şi obşteasca isterie interbelică.
Fineţea şi subtilitatea lui sunt pe potriva altei vremi.
۞
Probabil că toţi autorii la care se referea Simmel—alţii decât cei şapte mari [Goethe, Rembrandt, Rodin, Michelangelo, Kant, Schopenhauer şi Nietzsche]—sunt evrei [Marx, Bergson, Cohen, Lazarus şi Steinthal, Weininger]. Cita mai ales evrei. Universitarii germani evrei ai sc. XIX.
۞
Simmel a avut şansa şi voinţa de a da o expresie integrală gândirii lui; n—au rămas schije, fragmente, etc., ci o gândire exprimată amplu, bine documentată.
۞
Ar fi de comparat sociabilitatea lui Simmel [--artiştii ĩn primul rând, poeţii—ĩnsă şi savanţii, sociologii, metafizicienii, kantiştii, esteticienii, filozofii de diverse feluri, profesorii, colegii şi studenţii lui—aşadar, la toate trei nivelurile de vârstă—predecesori imediaţi, contemporani notabili, studenţi--] cu cvasiabsenţa bibliografiilor, a referinţelor savante. Acest om—şi s—a remarcat şi de către alţii—nu cita; nu cita aproape niciodată. Nu cita de rutină—ĩn orice caz.
Reflecta; e semn că prelucrase, asimilase, dădea o formă impersonală.
۞
O chestiune biografică de interes ar fi ce a făcut Simmel ĩn dec. al nouălea al sc. XIX—ĩntre teza de doctorat de la—nceputul dec., de pe pragul dec., şi primele eseuri ĩnregistrate. Ce a făcut Simmel ĩn anii ’80 ai sc. XIX? Preda? Citea? Scria? Călătorea? Flirta? Acel deceniu e misterios. Nietzsche ĩncă mai scria pe—atunci. Ĩl citea, deja, tânărul kantist berlinez?
Teza e din ’81; scrierea despre pesimism e din ’87. Din ’85 a ĩnceput să predea. De publicat a ĩnceput la 29 de ani, s—ar părea.
۞
Gândea, scria, formula ĩn termeni obiectivi, impersonali, neutri, analitici, savanţi.
Nu e defel un ‚speculativ năduşit’—ci chiar opusul acestuia.
۞
Abordarea lui e chiar leacul la dizgraţiosul subiectivism—la ceea ce e şleampăt, găunos, diform, haotic şi arbitrar ĩn subiectivism. Un mare analist, de o majoră intelectualitate.
۞
Locul lui nu era ĩntre căruţaşi şi samsari; nici al meu.
۞
Simmel a atins adâncurile ultime, ĩn scrieri ca Über die Grundfrage des Pessimismus in methodischer Hinsicht, Zu einer Theorie des Pessimismus, Vom Wesen der Philosophie, Zur Metaphysik des Todes.
Expresia miezului metafizic.
۞
A scris despre pesimism, moarte, filozofie.
۞
Despre ‚ultimele cvartete beethoveniene’ a scris, ca şi Proust, şi Simmel.
۞
Simmel nu publica recenzii, lucruri ocazionale—ci numai creaţii proprii, analize.
۞
Simmel interpreta lucrurile, creaţiile culturale majore, ĩn dimensiunea şi semnificaţia lor istorică, drept semne ale timpurilor lor.
Explora tocmai substratul istoric, nu—i scăpa dimensiunea de semnificaţie istorică a unei creaţii.
Ceea ce făcea era Kulturanalyse.
Explora dimensiunile istorică şi socială, formal—socială, substratul istoric şi pe cel formal.
Formula lui e mai degrabă una de relativism cultural şi istorico—social sau istorico—formal.
Opera şi gândirea lui presupun şi au nevoie de o cultură naţională amplă, cum era aceea germană antebelică, drept ceva dat; aşa ceva nu se poate născoci.
۞
Avea la ĩndemână exemple istorice.
۞
Cea mai frapantă deosebire dintre Simmel şi Bergson constă ĩn orientarea studiilor lor—Simmel este informat, ca filozof, exclusiv de istorie, arte, literatură, sociologie, pe când Bergson avea gustul studiilor biologice şi de psihologie ‚modernă’, experimentală. Formaţia neamţului e exclusiv aceea a unui umanist, era un autor de cultură umanistă—istorie, literatură, arte. Bergson dispunea, ĩn contrast, de o vastă documentare de biologie şi de psihologie ştiinţifică, sau ‚psihologie de laborator’, cum se numea, ca şi de psihopatologie.
۞
Bergson la Piaget şi la Blaga. Interpretări. Cultură ştiinţifică, orientare.
Pragul real.
۞
Pe unul ca Blaga studiile de naturale [--către care chiar lectura lui Bergson ĩl ĩndemnase--] nu l—au dezgustat de opera şi gândirea lui Bergson, nu au invalidat esenţa filozofiei bergsoniene. [Iar Blaga şi Piaget erau strict contemporani. Pentru oricine, cred, competenţa filozofică a lui Blaga apare drept net superioară, fără apel, celei a lui Piaget.]
Un naturalist de forţă.
A acredita.
A gira.
۞
Mă refer, desigur, la insinuarea piagetiană conform căreia Bergson n—ar mai fi credibil pentru cineva care a studiat biologia. Tentativele de a—l discredita pe filozoful francez.
۞
Evreitatea—atât de importantă chiar pentru Simmel, Durkheim, Bergson.
۞
Ignor ĩn ce măsură nu cunosc ....
Lecturi avizate.
۞
Rolul marcant al evreităţii.
۞
Simmel, autor de modalitate filozofică kantiană.
۞
Iluzoriile asemănări cu Hegel, scornite, amăgitoare.
۞
Numai că la Simmel micro—studiile sunt mai mult decât simple articole—sunt studii ĩn puţine pagini.
۞
‚Silueta lui FN’—9 pg.; ‚HB’—11 ¼ pg.; ‚Kant şi Goethe’—5 pg.; ‚Despre libertate’—27 ½ pg.; ‚Valoarea vieţii goetheene’—51 pg.; ‚Ce ĩnseamnă Kant pentru noi’—20 ½ pg.; ‚Despre perspectiva morală ...’—5 pg.; ‚Despre câteva probleme actuale ...’—4 ¼ pg.; ‚Studii de filozofia artei ...’—14 pg.; ‚George’—9 ¼ pg.; ‚Estetică sociologică’—11 pg.; ‚Schiţa ...’—9 ¼ pg.; ‚Estetica lui AS’—13 pg.; ‚Rembrandt’—24 pg.; ‚Arta religioasă ...’—13 pg.; ‚FN şi IK’—5 pg.; ‚Michelangelo ca poet’—7 ½ pg.; ‚Doctrina lui Kant ...’—4 ¾ pg.; ‚Formarea istorică’—31 pg.; ‚Leonardo’—3 pg.; ‚Despre Goethe’—3 pg. .
Ca idee despre dimensiunile eseurilor şi articolelor simmeliene.
Sigur că aceste aprecieri formale nu pot da o idee despre meritele filozofice ale fiecărei scrieri.
Unele par a fi fost texte de prezentare, de popularizare, introductive.
۞
Subiectele lui—creatori, discipline, filozofii, teorii, fenomene.
۞
Simmel ca interpret al culturii vremiii sale—al semnificaţiei cultural—istorice. El nu pierde niciodată din vedere această dimensiune ‚relativă’, cultural—istorică (--atunci când e vorba de Rodin, Bergson, Nietzsche, exponenţii modernului, etc.--). Interesul lui nu e niciodată unul ‚pur metafizic’, ci orientat istorico—cultural, către ‚relativitatea cultural—istorică’, aşadar către vremelnicie.
Metafizicul este dublat, la el, de relativ—ĩn forma cultural—istoricului, ca şi context şi esenţă culturală a vremii.
۞
Nouă studii (--cele peste 10 pg.--).
۞
Ceea ce filozofii receptivi au perceput, la el, drept balast, drept banal sau zadarnic (--pretenţiile savante, direcţia cultural—istorică a analizelor--).
۞
Există la Marcel un fel de angajament politic, o situare; nu numai o reflecţie sau o enunţare a unei angajări politice, ci o alegere explicită.
O situare publică de partea unor valori politice.
۞
Simmel discută adesea despre autorii lui relativ la condiţiile culturale (--ĩn special ale modernului--). Pe de altă parte, INFERIORUL NU POATE SURVOLA SUPERIORUL, şi nu se poate da, ‚de jos’, o noţiune satisfăcătoare a demersului simmelian.
۞