ROŞU ŞI NEGRU, etc.

ROŞU ŞI NEGRU, etc.



După trei săptămâni fără lecturi [--ĩn care n—am mai citit decât nişte versuri şi confidenţe literare ale lui Philippide--] citesc ROŞU ŞI NEGRU, iar contrastul cu ultimul roman parcurs, PASIUNEA Dnei. Byatt, e strident; romanul englezesc apare, prin comparaţie, ĩncă şi mai prost scris. Simplismele lui Nietzsche şi chiar Taine, ‚romanul energiei’ şi ‚tipul ambiţiosului’, sunt flagrante; adecvată literaturii lui Beyle ĩi este microscopia lui Chartier. Originalitatea lui Beyle se situează la nivelul notaţiilor psihologice, nu la acela al ‚exemplarităţii tipurilor’.
Caracterizat mai ales de verva psihologică, Beyle nu e un autor molièresc, tipizant, ĩn căutarea tipologiilor clasice. E, dimpotrivă, un modern romantic şi un shakespeareian—alegerea lui Nietzsche fiind, de această dată, concludentă.
Mă gândesc la admiraţia lui Tolstoi, Nietzsche, Taine, Chartier, Valéry, Gracq, Călinescu, R. Petrescu, Paleologu, Lampedusa--şi la dispreţul lui Faguet, Hemingway, etc. [--fără a mai aminti aprecierea cam călâie a unui Proust--]. Eu sunt un rezolut stendhalian, om al romanelor, nu un beylist.
Vorbind despre nedreptatea posterităţii—cât de nedreptăţit e surghiunitul Taine—marele interpret al lui Beyle, Balzac, al literaturii engleze, al picturii veneţiene şi—al artei ĩn general, scriitorul ilustrat ĩn filozofie, ĩn psihologia asociaţionistă, istorie, critică şi istorie literară, interpretarea artei .... Nedreptatea ce i se face e imensă, indiscutabilă şi stupidă. La un moment dat, aveam vreo patru cărţi ale lui—critică şi istorie literară, un roman, filozofia artei. Ca şi Greene, unul din autorii de care am citit aproape tot ce aveam—antologia de critică, romanul, filozofia artei, ceva din antologia mai veche ....
Probabil că a fost discreditat de filistinii lui ‚discipoli’, materialiştii anoşti şi neinspiraţi care se prefăceau a—i călca pe urme. Mintea lui Taine—lucidă, realistă, vastă, tăioasă, de un salubru bun simţ. El e adevărata pildă de polimat—‚polimat calitativ’, ‚pe dinăuntru’. A scris despre culturile—clasice antice, franceză, engleză, italiană, germană. European ĩn cultura lui. Antitaineenii frenetici s—au ilustrat prin şicanarea câtorva paragrafe de teorie. Măsura lui o dau ĩnţelegerea de care era apt, cultura, pătrunderea. Invidia şi frustrarea şi—or fi avut şi ele rolul lor ĩn linşarea lui ca mamut anacronic, etc.—desconsiderându—i—se tocmai supleţea, mintea, farmecul.
Taine, Nietzsche şi Zola despre Dostoievski.

Deocamdată nu merg ĩncă la cursuri—cu toate că două tentative au existat. Ĩnsă am devenit bicisnic. Joia—când n—am citit—nici Beyle, nici medicină—mi—a adus tripla bucurie a filmului cu Rourke şi a muzicii lui Bregovic şi DIE KRUPPS. Reĩntâlnirea cu muzica acestora din urmă, după aprox. 15 ½ ani.