Câteva constatãri despre v. Hűgel

Câteva constatãri despre v. Hűgel






În corespondenţa lui biblisticã [1] cu Briggs, Hűgel laudã scrierile lui Loisy, Lagrange, Minocchi (luni dimineaţã, înainte de a merge la Missã, eu boscorodeam modernismul italienesc ca fiind lumea lui ‘Minocchi şi Ginocchi’). Câte regimuri ca ale lui Pius al IX—lea, Pius al X—lea şi Pius al XII—lea mai putea suporta Biserica?
Hűgel alegea mai degrabã crucifixul.
‘Viaţa supranaturalã este viaţa de rugãciune.’
Dispreţuia ‘devoţiunea popularã’. Nepoata lui spune cã ‘vorbea foarte adesea despre Troeltsch’. Elementul german îi rãmãsese drag, şi, cu toate cã detesta protestantismul, avea mai multã apreciere pentru luteranism, decât pentru calvinism. Era un intelectual, un savant, un om de rugãciune şi o fire anglo—germanicã (e interesant cum publicul religios a putut sã îi prefere un preot anost ca Guardini …). În ultimele lui luni, scria la ‘cartea despre Dumnezeu’. Se pare cã îl cunoscuse pe Troeltsch, îl întâlnise. Iubea catolicismul, certându—se cu reprezentãrile, simbolurile şi conceptele lui.
Îl admira pe Foucauld, recomanda romanele lui Scott; în scrisorile cãtre nepoatã (misive cu îndrumãri de lecturã şi de studiu), menţioneazã cã scrisese douã articole despre Troeltsch. ‘Am fost prieten apropiat cu—şi cel mai grijuliu cercetãtor al—lui Troeltsch, vreme de vreo 35 de ani.’
Un mare sfãtuitor, îndrumãtor, povãţuitor. I—l prefera pe Fénelon lui Newman. Obiecta în privinţa lui ‘Inglesant’. Aprecia ‘Tertulian’ al lui Turmel.
Spune cã Tertulian era lectura duhovniceascã zilnicã a Sf. Ciprian. Îi plãcea şi Minucius (lui v. Hűgel).
Cei ca Newman, Guardini şi Chesterton ajung, vai, sã fie mai faimoşi.

NOTE:

[1] Schimbul de scrisori între Briggs şi Hűgel a apãrut în 1906. Deciziile Comisiei biblice au fost, între timp, revocate; ceea ce Hűgel prevãzuse.