Casa Lui Dumnezeu şi Poarta Raiului

Casa Lui Dumnezeu şi Poarta Raiului





Lecturile mele de Naşterea Preasfintei Maria sunt: un tabel cronologic de evenimente mariane (de la ‘Galateni’, la consacrarea lumii efectuatã acum zece ani de Ioan Paul al II—lea), articole despre evlavia marianã a lui Luther, a dominicanilor din sc. XIII, spiritualitatea marianã a Sf. Anselm, poezia marianã a lui Merton, protoevanghelia lui Iacob; precum şi ‘Evanghelia naşterii Mariei’, ‘Protoevanghelia Sf. Iacob’ şi o prezentare bizantinã a sãrbãtorii.

‘Protoevanghelia Sf. Iacob’, a cãrei redactare e situatã cãtre mijlocul sc. II, a fost folositã de imnografii sc. VII—VIII.
Sã citim împreunã primele cinci capitole: preabogatul Ioachim este umilit fiindcã nu are urmaşi, atunci când vrea sã ofere daruri în ziua Domnului. Cercetând Scripturile, Ioachim constatã cã toţi drepţii au avut urmaşi, de unde înţelege cã între el şi Dumnezeu nu existã pace. Îndurerat, Ioachim pleacã în pustie pentru un post de patruzeci de zile, hrãnindu—se cu rugãciunea. Soţia lui, Ana, se roagã cu lacrimi nãdãjduind şi ea cã Dumnezeu o va vizita. Pe când se ruga în grãdinã, Anei îi apare un înger şi îi vesteşte rãspunsul Lui Dumnezeu. Ana fãgãduieşte sã Îi ofere Domnului pe copilul care se va naşte. Doi mesageri anunţã cã soţul ei revine acasã, întrucât a fost vizitat de Dumnezeu.
Ioachim oferã zece miei nepãtaţi pentru Dumnezeu, şi doisprezece viţei pentru preoţi. Când duce darurile la Templu, Ioachim cere un semn cã pãcatele i—au fost iertate, şi primeşte acest semn.
Evenimentele descrise sunt emoţionante: amãrãciunea eşecului, Ioachim şi Ana plâng existenţa lor nerodnicã şi pustie, ‘blestematã’ şi batjocoritã.
Sã citim şi primele cinci capitole ale ‘Evangheliei naşterii Mariei’: familia lui Ioachim sunt galileeni din Nazaret, familia Anei e din Betleem. Mergând cu daruri la Templu, Ioachim este certat de Marele Preot Izahar, care îi spune cã cel fãrã urmaşi este blestemat.
Un înger îi spune lui Ioachim cã Dumnezeu blocheazã firea numai ca sã poatã pune acolo darul Sãu. Cã nu vrea sã pedepseascã astfel, ci sã dãruiascã. Restriştea lui Ioachim s—a schimbat în binecuvântare. Îngerul îi vesteşte lui Ioachim nu numai naşterea fiicei sale, ci şi pe aceea a Lui Iisus. O vestire similarã îi e acordatã Anei.
Naşterile ca dar de la Dumnezeu caracterizeazã venirea pe lume a lui Isaac, Samson, Samuel, Ioan Botezãtorul.
Sãrbãtoarea Naşterii Preasfintei e menţionatã de autorii din a doua jumãtate a sc. IV. Tradiţia palestinianã spune cã Sf. Elena ar fi construit la Ierusalim o bazilicã cu acest hram. 8 septembrie e data închinãrii bazilicii din Ierusalim. În sc. VII, sãrbãtoarea a fost preluatã şi de Roma. Andrei al Cretei are patru predici, iar Damaschin are douã predici pentru aceastã sãrbãtoare.
Naşterea Mariei este, în limbaj patristic, luceafãrul de dimineaţã.
Nãdejde neclintitã şi rugãciune: spiritualitatea rãsãriteanã vede în naşterea Fecioarei nu numai pasul cãtre viitoarea naştere a Fiului ei—ci şi o sãrbãtoare a nãdejdii, a rãspunsului Lui Dumnezeu, a milostivirii Lui Dumnezeu, prin aceea cã venirea pe lume a Mariei este interpretatã ca rãsplata datã de Dumnezeu pãrinţilor ei. Condacul spune cã naşterea Mariei i—a eliberat pe Adam şi Eva de stricãciunea morţii.

Existã trei rugãciuni ale Sf. Anselm cãtre Deipara. Prima rugãciune are şi aceste versuri:
‘Purtãtoare de viaţã, maica mântuirii,
Altar al bunãtãţii şi îndurãrii,
Nãzuiesc sã vin înaintea ta în durerea mea,
Bolnav de boala nãravului,
Îndurerat de rãnile nelegiurilor,
Stricat de ulcerele pãcatului.
Cât de aproape aş fi de moarte, mã îndrept cãtre tine,
Şi nãdãjduiesc sã cer ca, prin meritele tale puternice,
Şi rugãciunile tale iubitoare,
Sã consimţi sã mã vindeci.’

Cineva s—a gândit cã Zaharia despre care vorbeşte Iisus (la ‘Matei’, 23) ar fi nu proorocul din sc. IX î. d. Hr., care fusese fiul lui Iehoiada şi a murit lapidat în curtea Templului, nici Zaharia, fiul lui Verehia, prooroc în sc. VI î. d. Hr.. Scriptura nu menţioneazã moartea acestuia; însã e adevãrat cã Iisus ar fi putut cita o tradiţie oralã despre felul cum a murit Zaharia, fiul lui Verehia. Existã cel puţin douã posibilitãţi: Iisus asociazã numele ‘fiului lui Verehia’ cu o reprezentare vagã a circumstanţelor uciderii unui alt profet mai timpuriu şi având acelaşi nume, combinând numele unuia cu reprezentarea inexactã a uciderii celuilalt; sau vorbeşte despre uciderea tatãlui lui Ioan Botezãtorul. (O a treia posibilitate fiind aceea deja menţionatã: ca Iisus sã se refere la o tradiţie oralã despre uciderea celui de—al doilea prooroc Zaharia din VT.)
Protoevanghelia lui Iacob vorbeşte despre asasinarea tatãlui lui Ioan Botezãtorul, ‘între sanctuar şi altar’—însã din ordinul lui Irod, şi fãrã a—l numi ‘fiul lui Varahia’. O posibilitate ar fi ca autorul acestei ficţiuni pioase sã se fi gândit la versetul din ‘Matei’ şi sã fi crezut cã Iisus vorbea despre unchiul sãu, tatãl lui Ioan. Cu alte cuvinte, nu ‘Matei’ confirmã Protoevanghelia, ci aceasta nareazã pornind de la o presupunere referitoare la identitatea celui despre a cãrui ucidere a vorbit Iisus.
Însã ipoteza cã Iisus s—ar fi referit la uciderea unchiului sãu e ingenioasã—alternativa fiind sã credem cã Iisus confunda doi prooroci veterotestamentari şi avea o reprezentare vagã a morţii unuia dintre ei—asociind numele unuia cu o idee inexactã despre felul cum a fost ucis celãlalt.