Din viaţã

Imensa simpatie pentru femei—şi empatia lor, darul lor.
§
Ca unicul discipol al lui AS din acea promoţie.
§
Se confundã erezia cu blasfemia. Blasfemia e voluntarã—erezia, nu.
§
Strict empiric, viaţa de rugãc. e mai bunã decât opusul ei. Rugãc. e preferabilã dezlânãrii.
§
Biserica indicã direcţia de evoluţie—nu dã detalii, nu precizeazã singularul.
§
Nici gratitudine, nici laudã, nici jubilaţie, nici pocãinţã, nici cerere, nici mijlocire pentru alţii—rãposaţi şi vii. Iatã de ce e lipsit cel fãrã rugãc..
§
Nu trebuie croite atâtea ‘teologii speciale’, ca discipline teologice distincte. Aceste diviziuni sunt pedante şi artificiale, chiar meschine. Se pot scrie, da, ‘eseuri teologice despre …’, ca remarci teologice ‘despre …’.
§
Hispanicul—patrologul—franciscanul (mai nou—cu ocazia studiilor)—habotnica—poeme în prozã.
§
Aspectele practice ale religiei—ca rugãc.—şi ca atitudine socialã.
§
Halifax îl gãsea pe Loisy neconvingãtor.
În climatul modernist, cred cã nu trebuie exagerat nici dezacordul dintre v. Hűgel şi Blondel/ francezi, nici aprobarea lui v. Hűgel pentru apostaţii din anturajul sãu.
Savanţilor nu le revine nicio autoritate în Bisericã. Autoritate trebuie sã aibã numai adevãrul, nu savanţii, chiar dacã ei se pretind a fi emitenţii lui.
§
Jandarmii sau zbirii doctrinei.
§
Intempestivii, moderaţii inteligenţi, şi excomunicaţii.
§
Un om ca sportivul Martini îi seamãnã mai mult Sf. Fillip, decât Sf. Iñigo.
§
Impresia pe care o lasã ‘teologii eliberãrii’ este aceea a unor autori care nu şi—au fãcut niciodatã timp pentru a reflecta asupra noţiunilor fundamentale ale creştinismului. Ei pleacã de la nişte constatãri politice, însã nu le coreleazã cu o înţelegere vie şi autenticã a noţiunilor care guverneazã reprezentarea creştinã. Dogmatica lor pare, de aceea, una improvizatã a posteriori. Ceva improvizat pentru a se potrivi unui program politic, unor revendicãri politice. Politicul primeazã, reflecţia obiectivã şi dezinteresatã asupra noţiunilor teologice lipseşte. E vorba despre programe politice, deghizate ca teologie.
Nu vreau sã spun cã o contribuţie la teologia creştinã a lumii a treia latino—americane trebuie sã se facã neapãrat sau semnul teologiei pure. Nu. Însã nici sub acela al unei literaturi de luptã, corelate cu o teologie dubioasã. Nu e neapãrat ca lumea a treia sã contribuie cu teologie. Însã nici sã foloseascã drept teologie o literaturã de revendicãri politice—sã substituie teologiei reale, revendicarea politicã.
Şi mai puţinã înţelegere am faţã de universitarii necatolici care îşi manifestã simpatia faţã de ‘teologiile eliberãrii’; un semn mai credibil al unei astfel de susţineri ar fi sã ducã existenţa surorilor Terezei de Calcutta. Simpatia faţã de sãrmani, pe care numai radicalismul ‘teologiilor eliberãrii’ o mulţumeşte, nu prea are semnificaţie, din poziţia universitarului—fie el şi unul militant; atitudinea teoreticã e în dezacord cu aceea practicã. Cred cã unii dintre teologii eliberãrii nu sunt demagogi, ci împãrtãşesc viaţa sãracilor lumii a treia. Unii dintre ‘teologii eliberãrii’ sunt cãlugãri (de ex.: dominicani, ca peruvianul, englezul şi olandezul, iar alţii: iezuiţi—poate cei mai mulţi—ca salvadorienii)—ei sunt cãlugãri, sunt deja sãraci, nu pot fi învinuiţi de vreo ipocrizie, de demagogia trântorului universitar. La urma urmei, dominicanii şi iezuiţii au fost fermentul transformãrilor în Bisericã în ultima jumãtate de veac. Însã bine—gânditorii necatolici care admirã necondiţionat ‘teologia eliberãrii’ ar putea sã examineze mai atent mãrturia propriilor lor vieţi.
§
Naturaliştii francezi, istoricul bisericesc, autorii recenzaţi, exegeţii, cei doi pionieri ai biblisticii, chimistul. Teologii, scolasticii şi sfinţii, moderniştii, scriitorii gustaţi, exegeţii folosiţi, nemţii, exegza francezã. Binecuvântarea cu Sf. Sacrament, de joi, şi amintirea celui care are dubla distincţie de a fi fost unicul englez şi un om de rugãc.. Într—un fel, organizatorul unei reţele, cel care gestiona reţeaua de modernişti. Puţin dispus sã creadã în culpa apostaţilor şi a excomunicaţilor—el însuşi, mult mai radical decât moderniştii francezi ortodocşi.
§
Viaţã puţinã, împuţinatã şi bolnavã, existenţã diminuatã şi anostã.
§
Empiric, prin ‘atenţia la viaţã’, se poate religie cu un minim de instituţie, cu un minim de extrinsec, cu un minim de ‘ştiri’, de poluare prin nesemnificativul uman—ba e chiar recomandat—ba e chiar recomandarea, şi uneori şi practica, Pãrinţilor duhovniceşti. ‘Implicarea imaginarã’, ‘în aer’, fiind mult mai nocivã decât aceea efectivã.
§
Practica e mai bunã decât letargia, deşi nici ea nu e, încã, adevãrata viaţã.
§
Italianul—straiul—ca iezuit—ţinuta—ca italianul—‘rãspunsuri’—laicul englez.
§
Mi se par calpi—mai degrabã demagogi sau ideologi—flecari—decât teologi.
§
Celor care spun cã nu se recunosc în religia lui Stãniloae—sau a creştinãtãţilor apostolice—eu le rãspund: ‘Însã mãcar în aceea a lui Hauerwas te recunoşti?’.
Azi, cu circulaţia ideilor, existã atâtea alternative; cineva nu mai e silit sã aleagã între ortodoxia parohialã şi apostazie sau indiferentism. Poţi alege sã fii neoplatonician, sau daoist, sau sã ai religia lui Hauerwas. Mãcar pe una din acestea, o ai?
Existã azi teologii/ religii debarasate de reprezentãri mitologice care pot suscita infantilizarea.
§
Martini, v. Hűgel, Hauerwas, ‘rãspunsurile’ despre neoplatonism şi daoism. Strai; ca un rãsãritean; tenul; linii; ca iezuit. Necesarul pentru a fi iezuit, un autor iezuit.
§
Nu sunt toate cãrţi de eticã în sens îngust, în sens pedant.
Briza metafizicii.
Abrupta diferenţã de sintaxã teologicã.
§
Atenţia.
§
Boala. Rugãc. pentru italian.
§
Misterul Romei.
§
Analizând Rugãciunea domneascã, în ea se succed rugãc. de laudã, aceea de gratitudine, aceea de cerere şi aceea de pocãinţã (interpretând invocarea Împãrãţiei ca pe o rugãc. de gratitudine).
§
Tema îndreptãţirii.
§
Mã gândesc cã interpretarea juridicã a Mânturii nu e o tarã latinã, ci provine direct din VT, unde rãscumpãrarea era adesea înţeleasã în termeni juridici. Eu cred cã juridismul vine direct din VT, din modul în care e reprezentatã la vechii evrei ‘ispãşirea mântuitoare’.
§
Azi, în timpul lit., m—am gândit cã italianul e bolnav şi cã i—ar putea folosi rugãc. mele, cã ar trebui sã mã rog pentru el. La Recviem i—am amintit pe bunica, pe Claude şi pe Pierre. Aşa, mã rog pentru vii şi morţi. Dupã 10 z., ar fi cazul sã revin la rugãc..
§
Taina Romei e misterul continuitãţii în ortodoxie; misterul Romei e misterul slujirii ortodoxiei. Faptul cã se poate cont ape ortodoxia Romei, pe dreptatea Romei în chestiuni de doctrinã. Iar acesta e un mister, ceva inscrutabil—misterul Romei, al primatului roman. Care e ceva constatabil empiric, nu un postulat.
§
Ceea ce este (aparent) paradoxal e cã Martini nu apare mai puţin caricatural în presa progresistã. Aceasta pare decisã sã îi alimenteze activ proasta reputaţie, şi faima de dizident. Ziariştii dau declaraţiilor o stridenţã strãinã. Îi aduc deservicii; desigur, îl subordoneazã ‘cauzei’, îl aservesc.
§
Unii spun sã te rogi ‘ca şi cum L—ai avea pe Dumnezeu lângã tine’. Eu spun cã mai degrabã sã te rogi conştient de distanţã, de bariere, de depãrtare: sã te rogi ca vameşul, cu discreţia disperãrii, şi ca acela care striga: ‘Iisuse, fiul lui David, miluieşte—mã!’.
§
Cãrţile lui care nu—s ‘decât transcrieri’, nerevãzute. Nu se dezice de ele, însã le bagatelizeazã.
§
În fapte, acţiuni, scris, înfãţişare, chip, ten şi haine.
§
Frumuseţea, ţinuta, impozanţa şi îmbrãcãmintea lui au fost remarcate.
§
‘Numai aşa se poate’.
Alpinismul.
§
Ar merita vãzut ce se poate reconstitui din doctrina şi viaţa Lui Iisus, numai dupã scrierile Sf. Pavel. Ce am şti despre Iisus, dacã am avea numai scrisorile Apostolului. Sf. Pavel contribuie cu o interpretare mai degrabã a persoanei, decât a învãţãturilor Lui Iisus. Ce ştia despre Iisus?
Citindu—l, trei lucruri se remarcã: schimbarea de ton, faptul cã el spune altceva decât Evangheliile—nu care le—ar contrazice, însã altceva, sunt doctrine care suplimenteazã Evangheliile; apoi, puţinãtatea referirilor la doctrina, viaţa şi acţiunile Lui Iisus, axarea aproape exclusivã pe o metafizicã a persoanei Lui Iisus în iconomia mântuirii; şi lãudãroşenia.
Ce am şti noi, azi, despre Iisus, dacã am şti numai ceea ce ne comunicã Sf. Ap. Pavel?
Ap. Pavel scrie ca un mistic şi ca un metafizician. E, totuşi, ceva aparte faptul cã recurge aşa de rar la istorie, la ‘anecdoticã’, la faptele Lui Iisus şi la învãţãturile Sale (--parabole, predici, etc.--). Se constatã şi cã Sf. Pavel foloseşte numai discursul direct—niciodatã asemãnarea, etc..
Dacã NT ar fi azi reprezentat numai de epistolele Apostolului, ce am şti despre Iisus?
Chiar dacã nu era intenţia lui Pavel de a redacta relatarea vieţii Lui Iisus, e totuşi deconcertantã puţinãtatea referinţelor. Nu spun asta fiindcã aş gândi ca Baur şi ebioniţii. Însã impresia de ‘originalitate paulinã’ e covârşitoare. Existã impresia cã, în puterea gândirii acestui autor, creştinismul e reconfigurat, ‘reinventat’; e evident faptul cã el nu repetã ceea ce spusese Iisus, ci enunţã propria lui gândire, teologia lui proprie, axatã pe o interpretare metafizicã a persoanei Lui Iisus şi a iconomiei mântuirii.
Existã, în altã ordine de idei, neîndoielnic un ‘deficit paulin’ în Rãsãrit, o carenţã de interpretare. Rãsãritenii nu—l cunosc bine pe Ap. Pavel; prin, desigur, unele note—însã nu intrã în logica aceea inegalabilã.
Rãsãritenii nu sunt mari interpreţi ai gândirii Ap. Pavel, nu au dat o mare exegezã paulinã.
§
Mama e unul dintre cei care îl antipatizeazã pe Sf. Pavel.
§
Modernitatea Ap. Pavel—impresia literarã—mişcarea sesizabilã—ca marii metafizicieni nemţi—criticat chiar în NT—e un fapt cã ‘tipul paulin’ de creştin intrã în teologie abia odatã cu Reforma. Gândirea energicã şi antinomicã. Dintre Pãrinţi, Sf. Ioan Zlataust nu e deloc un ‘tip paulin’, îi lipsesc trãsãturile pauline, gustul mişcãrii aceleia.
§
Ieri: Dumnezeu—şi sfinţirea/ justificarea la alegere, apoi paradoxurile, deconcertantul şi jubilaţia; viziunile, singurãtatea finalã, invocaţia, hristofania.
§
Cred cã o religie poate schimba (în bine) sufletul unui popor—contrastul dintre pravoslavnicii ruşi şi ereticii scandinavi mi se pare ilustrativ. Ruşii au putut prelua sau învãţa anumite trãsãturi rãsãritene—gustul discuţiei despre viaţa interioarã—la antipodul stângãciei şi al pudorii nordice.
§
Franciscanul pentru habotnicã—Episcopul, patrologul, preotul anglican, tomistul, evreica pentru mine.
§
Sacadarea, ritmul, cezura, cadenţa.
§
Cei dispuşi sã scrie teologie ca Sf. Ap. Pavel. Asumându—şi acest gest teologic.
§
Îmi place cã se spune cã Sf. Ev. Ioan e numit ‘Teologul’ pentru sublimitate, nu pentru adâncime. Cã sublimitatea a decis acordarea acestui titlu. Nu de profunzime e vorba—ci despre sublimitatea manifestã.
§
Înregistrarea cu acurateţe rezonabilã.
§
Stratigrafia Bibliei.
Autocritica, dialectica, reluarea şi rafinarea noţiunilor. Biblia nu presupune noţiunea musulmanã de revelaţie. Stratigrafiei biblice îi corespunde o dialecticã, un progres uman, o evoluţie.
§
Hristos nu e ‘sãracul’ ca şi categorie sociologicã. Hristos nu face teologia claselor. Cu atât mai puţin, politicã de clasã.
§
Egoismul şi orbirea celor (prea) convinşi de dreptatea lor, prea încredinţaţi cã au dreptate; e boala ‘oamenilor cinstiţi’. Aceştia sunt împietriţi şi necaritabili. Conştiinţa dreptãţii proprii e moartea inimii—auto—îndreptãţirea.
§
Cuvântul cã vom fi judecaţi dupã generozitate, nu dupã mulţimea spovezilor.
§
Se repetã cã Iisus nu e ‘împotriva bogaţilor’, etc.. Ba da: ‘Vai vouã, bogaţilor …’—‘Fericiţi cei sãraci …’—ireformabilitatea bogatului, v. îndepãrtarea tânãrului religios însã bogat. Iisus nu fetişizeazã mizeria—însã condamnã bogãţia. Iisus spune cã bogãţia defavorizeazã, reprezintã o neşansã, sufocã. Sã spunem cã Iisus nu porunceşte mizeria—ci austeritatea.
§
Trãgându—şi piciorul rãmas mai scurt cu câţiva centimetri. Strãdaniile—chiar trupeşti—ale unui infirm.
§
Insuficienţa unei abordãri.
§
Cinci iezuiţi.
Cel între sfinţi Pãrintele nostru, Cuv. Ignatie. Slavizarea.
Trei iezuiţi de rit rãsãritean, doi teologi, un biblist.
§
Ironia domoalã. Noi, în Rãsãrit, nu avem cuvintele multe ale fraţilor apuseni.
§
‘Sãracii lui Izrael’; cei doi laici francezi; ideologizarea. Simpatia. Stângismul. Instinctiv. Temperamentul; bavarezul.
§
Prejudecãţile şi limitele oamenilor buni, leali, inteligenţi şi empatici.
§
Antisemitismul, naţionalismul, tradiţionalismul—şi, la antipod, filosemitismul, stângismul şi progresismul, modernismul—ghiceam mai degrabã o anume tipologie, apuseanã, vesticã; legendele medievale, leaderul religios roman antimodernist.
§
Scrieri despre Sf. Iñigo—şi în special lecturi moderne.
§
Suferinţa ca semn al alegerii—la Sf. Iñigo.
§
Semnificaţia ignaţianã a unor atitudini spirituale, a unor teologii.
§
Covârşirea—fatalismul apusean—antipatia—ideea lor nu e aceea cã Rãsãritul ar fi ‘ignaţian’.
§
Principii (ascetice)—şi metode de îndeplinire a acestor principii.
§
Dezacord.
§
Caricaturizarea.
§
Rahner şi lumânarea pentru Sf. Fecioarã, cinstirea Sf. Fecioare.
Vârsta. Misterul. Partidul germanic, tabãra reticenţilor—şi pretinsa pozitivitate a reticenţei acesteia sugestive. Raţiuni teologice sau temperamentale.
§
Lãcaşuri unde se poate/ se obişnuieşte sã se aprindã lumânãri. Cinstirea aceasta. La care sfinţi.
§
Sfânta—preotul liberal—cavalería—desconsiderarea misticilor, a mãrturiei lor—tabãra sau partidul—raţiuni—tendinţa—refuzul—manualul de asceticã—izvor şi pentru …--vârsta.
Întâmplarea emoţionantã din sanctuarul sau lãcaşul acela—vârsta şi valoarea, vârful, semnificaţia şi discreţia—sensul menţionãrii—evlavia bãtrânului—gratitudinea, poate. Îmbâcsirea. ‘Mucegãirea’, chilii.
Posibilitatea, existenţa şi realitatea unui centrism—simbolizat în biblistul moderat şi în cititorul sãu care a fãcut pasul de la anglicanism. Pornirea.
§
Ca bãrbat.
§
Defãimãtorii. Intenţia anamnezei. Ca simbol: ‘lumânarea Pãr. KR’. Ed.. Trad.. Traducãtorul, impresia de la predici.
§
Semnificaţia. Insistenţa cã ‘apusenii au ce învãţa de la schismatici’—e numai retoricã, sau, mai rãu, ipocrizie—sau, încã mai grav, neştiinţã crasã?
§
Ceea ce realizez direct în mine şi în existenţa mea—nu intenţii (vagi; sau ‘aeriene’).
§
Puţinãtatea resimţitã e în minte, nu în jalon.
§
Nu atât latin, cât rãsãritean în deprinderile de rugãc. şi de manifestare a evlaviei—ceea ce înseamnã, mai puţin crispat sau inhibat decât septentrionalii.
§
Lumânarea aceea aprinsã de Pãr. KR. Gestul şi vârsta.
Deprinderi.
§
Mi se pare cã dominant la Roma, dupã Vaticanul II, e centrismul. Iar luarea la rost a Romei de cãtre toţi neaveniţii e absurdã.
§
Vaticanul II, apreciat de ortodocşii inteligenţi, a pornit din imboldul de a nega viziunile prãpãstioase şi apocaliptice, ‘fatimismul’. A pornit din intenţia de a le croi catolicilor un loc în lumea de azi, în care trebuie sã trãiascã.
§
Martini are o înaltã pricepere literarã, dã meditaţiilor lui o formã cu totul aleasã, din care elementul personal nu lipseşte, referirea la experienţele proprii, la ceea ce a testat. Nu s—ar putea spune cã a dezavuat—însã nu a mai asumat întru totul o parte din literatura apãrutã sub numele lui, publicatã ca fiind de el—transcrierile nerevãzute, şi vag încuviinţate.
Cuvintele lui sunt culese şi publicate cam ca şi acelea ale marilor duhovnici rãsãriteni—ca fãrâme de înţelepciune şi de bun simţ şi de realism.
Spune cã se publicã lucruri pe care el nu le mai revede pentru publicare—şi, ca atare, nici nu le asumã întru totul, deplin, complet.
§
O bazã mai largã. Recunoştinţa şi gratitudinea.
§
Aroganţa bãnuitã.
§
Nevoia de rugãc., pentru a—l susţine în boala lui, în parcurgerea bolii lui. Din recunoştinţã filialã şi din fraternitate creştinã.
Nerefuzat, nerespins. Gest.
§
Împãrtãşirea, preluarea luminii—nu scãpãrarea, nu stridenţa aceea.
§
Imaginea unui sfânt care şchiopãteazã, care înainteazã aşa, claudicând; apostolic şi deprins cu marşurile militare şi cu asprimea soldãţeascã.
§
Tãicuţul, ironia inteligentã, umorul Lui inteligent. Voie bunã, o carte şi un om.
§
A se ruga marilor asceţi şi marilor teologi. Indicii.
§
Un gest de teolog.
§
‘Eu nu mã rog decât …’.
§
Iubea, la fel ca şi mine, deopotrivã neoplatonismul şi patristica. Orientarea patristicã a ‘Noilor teologi’ e una savantã şi istorizantã, criticã, deosebitã de aceea a rãsãritenilor. E mai degrabã patrologie, studio savant, decât teologie neopatristicã.
§
Bibliografia din sem. VII: ’60—cei patru iezuiţi, dominicanul.
§
Existã ambele tendinţe: iudeo—creştinismul—şi platonicienii (Sf. Grigore de Nyssa, Filon şi Origen). Indiscutabila eleganţã, farmecul operei lui savante. Sunt studii savante.
§
Niciun Sinod ecumenic nu se autoimplementeazã, ci are nevoie de sfinţi care sã reformeze; aşa a fost şi cu istoria Trentului.
§
Iudaism şi platonism, confluate în figura emblematicã a exegetului evreu.
Iudaizarea. Tendinţa iudaizantã.
§
Un iudaizant. Un savant al întâiei Antichitãţi creştine.
Condescendenţa patrologicã, uşorul dispreţ implicit.
Singurul dintre ‘Noii teologi’ cu reputaţie savantã şi filozoficã—singurul de care auzisem înainte de a începe sã mã interesez de teologia catolicã apuseanã.
Ca savant, îl depãşeşte pe provincialul Odobescu.
Nu numai ca faimã, vreau sã spun.
Iar ca reputaţie, e unicul dintre ‘Noii teologi’ care a depãşit raza intereselor strict religioase.
§
Superioritatea ‘Noilor teologi francezi’.
Aprecieri: Ratzinger, Jaki şi Tresmontant. A cita. Ierarhia. Superioritatea iezuiţilor francezi. Tonul pios—sentimental al nemţilor, afectarea.
‘Noua teologie’. ‘Noii teologi’ şi liberalii: ’60—ca izvoare. Citarea indirectã, mijlocitã.
§
‘Noii teologi’ francezi.
Bibliografia: ’60.
§
Detestarea Sf. Iñigo şi a iezuiţilor: mai întâi la Unamuno, apoi şi la Bunge şi Bloy.
§
Detestarea încrâncenatã a fermentului iezuit.
§
Recunosc un jeg dupã aceea cã îi detestã pe iezuiţi, cã îi calomniazã pe iezuiţi, cã e exasperat de ei.
§
Iisus nu a recomandat sãrãcia, ci austeritatea, libertatea prin austeritate.
‘Sãraci în duh’, în mod consimţit, asta înseamnã: austeri. Ocazional, Iisus numea cheltuirea din iubire ‘o faptã frumoasã’.
În acumulãri, El vedea şi un simptom al neîncrederii în Dumnezeu, în purtarea de grijã a Tãicuţului.
§
Inspiraţia patristicã le vine prin analiza savantã.
§
Ei fãceau ‘teologie istoricã’, nu teologie patristicã, teologie de inspiraţie patristicã.
§
Subiect al discuţiilor despre teologie şi metodologice, nu al acelora despre religie.