Scrierile Teresei a Lui Iisus

Scrierile Teresei a Lui Iisus



Avem şapte scrieri (‘Autobiografia’, ‘Calea …’, ‘Meditaţiile’, ‘Castelul’, suplimentul la autobiografie, ‘Conceptele’ şi ‘Exclamaţiile’), cãrora li se adaugã scrisorile şi poemele, de la Teresa a Lui Iisus. Pe la mijlocul anilor ’90, multe dintre acestea au fost traduse şi în româneşte; în ’97, când m—am exilat, pentru jumãtate de an, la Huşi, am luat cu mine chiar autobiografia sfintei. Vroiam şi sã aflu ceva despre traducãtorul român al sfintei.
Naturaleţea, inteligenţa şi farmecul uman ale Teresei a Lui Iisus sunt legendare. Prin refracţie, calitãţile acestea de naturaleţe şi de omenie au devenit lugubrele trãsãturi de isterie, exaltare şi chiar morbiditate ale unora dintre admiratorii ei numiţi ‘baroci’. Mistica ei a fost proiectatã pe coordonatele isteriei şi ale exaltãrii maladive sau cel puţin cert nesãnãtoase. Adesea, admiratorii cei mai bine intenţionaţi sunt cei care distorsioneazã.
Pentru alţii, dimensiunea literarã a fãcut uitatã dimensiunea de sfinţenie, dimensiunea asceticã. De la familiaritate la bagatelizare nu e decât un pas. Uitarea valorilor nu e decât simptomul nevredniciei de a mai sesiza acele valori. Carmeliţii erau prea sfinţi şi prea luminoşi pentru un veac murdar.
Mai nou, creştinii apuseni par mai preocupaţi de isihasm decât de rugãciunea carmelitã—sau benedictinã, sau salesianã—însã este de sperat o revenire la sentimente mai bune faţã de tradiţiile apusene.
În urmã cu un veac, ar fi fost de negândit ca vreun isihast sã fie mãcar comparat cu misticii carmeliţi; poate cã nici acea ierarhie nu era cea mai dreaptã, însã nici actuala neglijare nu e un semn mai bun. Mi se pare cã s—a pierdut simţul staturii sfinţilor Contra—Reformei. Actuala discreditare a fost pregãtitã de atitudinea ireverenţioasã, prozaicã şi chiar insolentã a literaturii savante apusene.
Sfânta era cu 24 de ani mai tânãrã decât Loyola, şi avea 41 de ani când acesta a trecut la Domnul. Discipolul ei, Juan, a avut, succesiv, mai multe nume cãlugãreşti—începând cu ‘Juan al Sf. Matia’, şi cred cã, la un moment dat, s—a numit şi ‘Juan al Lui Iisus’. Cred cã Bloy ar fi gustat alegerea primului nume, vãzând în el semnul alegerii de cãtre Sf. Spirit (fiindcã Apostolul Matia este ‘Apostolul Sf. Spirit’, cel desemnat de cãtre Sf. Spirit—prin tragere la sorţi—pentru a completa colegiul apostolic).