Din viaţã

Pustiul. Inima îmi e la fel de îngheţatã ca şi picioarele în acest friguros sfârşit de august. Absenţa unei strategii de existenţã.
Pastorul vârstnic din ‘Galaad’ descrie existenţa lui singuraticã, singurãtatea lui, ca având o anume poezie, un lirism al ei, elegiac, însã lirism. Exerciţiul lui ca preot, lectura, noctambulismul şi transmisiunile sportive de la radio. Transcriu aceste fãrâme din existenţa pastorului aşa cum mi—au rãmas în minte dupã lecturã.
Îmi repet un rând al lui Paleologu despre poetul Barbu (aspiraţia cãtre viaţã şi iubire)—imediateţea acestei constatãri.
Pornesc de la constatarea pustiului.
Instinctual adevãrului.
Sb., dum. şi ieri m—am rugat Sf. Spirit (dum.: şi Tatãlui; ieri: şi Sf. Treimi, Mariei şi Lui Iisus ca Monarh ceresc, ca Împãrat).
§
C B Moss împãrtãşeşte cu cititorul sãu anglican—şi cu Ratzinger—teza efectelor nefaste ale asimilãrii defectuoase, incomplete şi deficitare a Sinodului anti—iconoclast în Vest.
§
Istoria teologiei, de interes vital. Aprecierea corectã a originii unor idei, etc..
§
Vocativul folosit; termenul slav sau latin; impresia; şi faze, no..
§
A face ceva pentru mine şi pentru viaţa mea.
Azi, copleşit de invidie, de veninul invidiei (pânã şi chimistul, şi chirurga …).
Cine se roagã cu acţiuni, nu cu cuvinte.
§
Eseuri subtile.
§
O analiticã teologicã a existenţei.
§
În 2/ 3 scurte scrieri, anglicanul aminteşte Sf. Treime [scrierea despre autobiografiile misticilor Contra—Reformei; unul din microeseurile despre DEEP SPACE NINE], şi tot în 2/ 3 aminteşte folosirea Crezului zis atanasian [microeseul despre sfinţii sc. XVI, amintit; însemnarea din iunie despre locul Crezului atanasian în Liturghia Orelor anglicanã]. Cheia o dã marele eseu despre ‘Dumnezeu Tatãl’, unde cere situarea Treimii imanente în centrul pietãţii creştine.
§
Douã alternative just refuzate (dentista şi mototoala).
§
E dureros, însã e un adevãr, ceva ce am aflat despre mine, o realitate moralã a mea. Ceva ce de 4 ani, sau mãcar de 1 ½ ani, când cu hotãrârea de a reveni la studii, eludam.
§
În primul rând, pustiul. Pustiul ineluctabil. Apoi, secvenţa de boacãne. Apoi, 18 ani. Corect încadratã: ruina existenţei, înfrângerea.
Tentativa de neoplatonizare. Tardivitatea.
§
Invidia—chirurga—familia—chimistul—carierã—cercetarea; expatrierea.
§
Leon I era şi filioquist, şi autorul Tomului de la Calcedon; aşadar, cristologia lui, ‘antiohianã’, salutatã de teologii antiohieni, nu implica defel anti—filioquismul. Sau: nu e nevoie de cristologia strict alexandrinã pentru a propune filioquismul.
§
Durerile dezmorţirii.
§
Nişte oameni care vor fi fost orice, numai lingavi, apatici şi letargici nu.
§
Molia—decolteul—înţepatã—gãtitul—tuşeul—fetiţa—soţul—inactivã—prezentarea.
Lunea, Iisus; raţiunea.
§
Anglicanul dã o idee despre mãreţia şi anvergura ca dogmatician a lui Newman, despre calibrul sãu.
§
Vânzoleala vieţii, dinamismul.
§
Nepriceperi. Vina nepriceperilor.
§
Nu aveau termenul; cunoşteau realitatea.
§
Nu fac binele; nu fac ceea ce e bine.
§
Imaginaţiile lor subnutrite sau malnutrite se vãd din alegerile de filme, cãrţi şi muzicã.
§
Trupul se face semn pentru duh.
§
Fluctuaţiile anglicanului relativ la Filioque: acum 31 de luni, în februarie ’08, considera Filioque contrar credinţei conciliare; în iunie ’10 se declara de acord cu Bulgakov. Iar altundeva, într—o concluzie pe care în zadar am cãutat—o toatã dimineaţa, îl încuviinţeazã pe Ware.
§
Un Romains (comedia medicalã: ‘Knock’) şi un Benoît (‘Dejunul …’).
§
Afirmarea binelui iubirii sexuale, fizice, nu al dezmãţului. Perspectiva tomistã zootehnicã.
§
Atmosfera spiritualã.
§
Dezbãrarea.
§
Alte douã chixuri, în 10 z.—sau în 6 z..
§
Nu îmi plac misticile fataliste ale ‘absenţei subiectului’, cele care atribuie deopotrivã izbânda şi eşecul Lui Dumnezeu. Acţiunea umanã este realã.
§
Cumpãtare, smerenie şi milã sau simpatie.
A lenevi necumpãtat.
§
Ieri, cvadrupla invidie (chirurga; chimistul; fotograful; afaceristul). Vârste şi reuşite.
§
Girul sinofilului catolic francez—identificarea cristologicã îndrãzneaţã.
§
Orgasme—taoiştii—italianul—romanciera.
§
Lucruri pe care le doresc numai câtã vreme nu le am, şi le dispreţuiesc şi le desconsider imediat ce le am şi am ajuns la ele; jocul.
§
Viaţa asprã cere principii sãnãtoase.
§
Înfruntarea singurãtãţii.
§
De la 7 ½, a treia ţigarã (a cincisprezecea, de fapt).
§
Generozitatea, femeile intuitive (Dna. A., Ana—Maria) şi surplusul de bosumflare.
§
Când un autor începe sã se autopastişeze. Nãravul autopastişãrii.
§
Simpatia.
Poliţistul belgianului, Ep., pastorul.
§
Din fericire, eu nu am revenit, nu cred sã fi revenit vreodatã, la ‘credinţa copilãriei’, adicã la greşelile respective. Dimpotrivã, este ca şi cum m—aş fi convertit la un moment dat.
§
Un catolicism protestantizant, bineînţeles nu în accepţie caricaturalã, ci pe linia teologilor germanici.
§
Preocupatã sã sublinieze binele propriei tradiţii.
§
Rãstãlmãciri şi caricaturizãri imunde.
§
Vineri fulminam împotriva protestanţilor şi a protestantismului; luni citeam cu nesaţ viaţa unui pastor.
§
La 3 l. (ed.); la 4 l..
§
Ceea ce e bont, abrupt, lipsit de subtilitate şi de fineţe.
§
Etaloane (protestante) pentru mãreţia teologicã.
§
Trebuia sã nu fi folosit cuvântul, şi sã fi apreciat cealaltã icoanã, nu sã fac figurã de moftangiu acrit.
§
Rev. franceze de asceticã, tratatul, clasicii francezi în ed. populare.
§
Actele satisfac mai puţin decât intenţiile? Cumpãtarea sã fie şi în acţiuni, nu numai în intenţii, nu numai în gândul despre acţiuni.
§
Tradiţia mea ar însemna Augustin, Maxim, Isaac, Varsanufie, Dorotei, Toma. Evreul sudamerican despre poezie; romanciera, despre teologie şi cititul teologiei mari.
§
Omenia, valorizarea omeniei—ca preotul schismatic care îndemna la citirea lucrurilor scrise de Paisie despre prietenie, de ex..
§
Seara, indexul unei vechi reviste iezuite franceze; urmând trimiterea, n—am gãsit nimic.
§
E vorba de timp petrecut cu un autor, nu de o corvoadã, de achitarea de o obligaţie.
§
Alesesem tocmai o icoanã reprezentând, înfãţişând femei şi copii.
§
Gândul celor douã icoane—gândul ambelor icoane, aceea de la Mama (sem. X) şi aceea de la P..
§
Gândurile teologice: anglicanul; romanciera (reformatã).
§
Olandezii şi apologetul miafizit, numele lui.
§
Rãstit şi tãios, inuman, aspru, abrupt, colţuros.
§
Duhoarea.
Miasma.
§
Şi catolicii au vãzut asta despre protestanţi—Pius al XII—lea, Küng şi Balthasar: la Barth; Ratzinger la DB. Mode. Valul modei. Demodarea. Gândul demodãrii unei teologii cândva aclamate.
De curând îmi amintisem bibliografia tratatului nemţesc şaizecist—impresia pe care mi—a fãcut—o (mai puţin cu citãrile indirecte din Pãrinţi).
§
Dumnezeu îl ceartã pe om nu fiindcã acesta ‘face rãu’; ci fiindcã e inautentic, e artificial, nu e el însuşi.
§
Universul sacrului şi al religiei. Ca univers al autenticitãţii, raţiunii, inteligenţei, firescului—nu al constrângerii şi demonicului.
§
Gândurile rusului; rugãc. anglicanului; pacea pastorului vârstnic.
§
Articolele lui Wood nu—mi fac decât impresia de isteţime brutalã. Isteţimea aceea dezagreabilã şi vecinã cu fanfaronada, a ariviştilor. Blazarea, care nu e decât banalitatea gândirii.
§
Învierea lui Lazãr înseamnã, cred eu, cã Iisus nu e niciodatã ‘în întârziere’, cã Iisus nu întârzie niciodatã.
Lacrimile pãcãtoasei, ale lui Petru. Desãvârşita simplitate a acestor pocãinţe neotestamentare, fãrã locvacitatea ‘canoanelor de pocãinţã’. Penitenţii neotestamentari nu aveau nici gândurile, nici cuvintele amplelor formule de mai târziu; nu aşa se pocãiau.
Învierea lui Lazãr e şi ea un semn: al faptului cã Iisus nu întârzie.
§
Învierea lui Lazãr ne asigurã cã ajutorul Lui Iisus nu întârzie.
§
Tatãl, Sf. Fecioarã, Sf. Spirit, Iisus.
§
Iar eu am ce plânge: cruzimea, violenţa, egoismul, apatia, risipa, asprimea, bosumflarea, tifla, i..
§
‘Ca lumea sã nu aibã moaşte de la cea de care lumea nu a fost vrednicã.’
§
Lang, Twain şi Stevenson.
Oameni ca Twain şi Lang ştiau ce sã cinsteascã.
§
Twain, om de impecabil gust literar, procuror literar, contestat tocmai pentru stil (D. Toma, P.).
§
Anonimul oştean englez; agricultorul Simeon, însoţitorii de pe Calea Crucii.
§
Convocarea înaintea tribunalului Lui Dumnezeu mi—o amintesc.
§
De urâţenia elenã pe care o vedem la unii atoniţi.
§
Nu existã ‘creştinism de unul singur’, nici fãrã pravilã—nici mãcar în cazurile extreme.
§
Dorinţa de viaţã, iubire şi fericire. Şi, bineînţeles, cei care le au, adesea nu ştiu ce au.
§
Ţãranii, laicii, familiştii.
§
Despre Ep., patrolog şi fostul anglican; despre Louth, Neamţu ca student al lui, Puhalo, Schmemann şi suspendarea postului, ‘Drumul cãtre Niceea’, Romanides, grecii şi rusul din Anglia.
§
Nu contestându—i rezultatele ştiinţifice, ci concluziile religioase, atitudinea teologicã improprie.
§
Preotul exanglican despre hagiografiile greceşti; savanţii pricepuţi în lucruri greceşti, despre stilul Mitropolitului.
§
Nici …, nici … vs. lucruri fãcute.
§
Sigiliul l—a constituit faptul cã atâta vreme nici nu întreprinsesem nimic, ca şi cum nu credeam, ca şi cum nu pricepeam urgenţa.
§
Anglicanul, romanul, romanciera, pastorul.
§
Pastorul şi biblistul copt. 3 s.. Icoanele.
§
Femeile ultra—feminine, cele foarte feminizate.
§
Anglicanul spune cã triadologia lui este aceea scotistã.
§
Nu am ştiut sã mã ocup de lucrurile care mã privesc, şi m—am ocupat, tot prost dealtfel, de acelea care nu mã privesc.
§
Ceea ce îl deformeazã pe om şi îl face caricatural. Ceea ce îl strâmbã şi îl malformeazã, îi stricã alcãtuirea şi dispunerea. Valul nocivitãţii.
§
Ca şi cum Feuerbach uita cã e ateu, şi redevenea teolog, se lãsa preluat de cãtre teologie.
§
În catolicism, erezia e o categorie juridicã. Faptul de a fi eretic e o condiţie juridicã, un decret sau enunţ al Bisericii. Erezia nu e o constatare teologicã, ci una juridicã. Nu e o apreciere empiricã, ci un decret juridic.
§
Marx, Feuerbach, Kautsky; Lenin şi Troţki.
§
Reflecţia dogmaticã (autonomã, purã) şi aceea istoricã, de istoria teologiei.
§
Eseuri subtile—Ralea, TH, ME, CT, evreul interb., evreul sudamerican.
§
În pofida a ceea ce spune anglicanul, la pg. 346 a culegerii Pãr. KR vorbeşte tocmai despre pericolul modalismului şi evlavia cãtre Sf. Treime.
§
Poezia, romane, Biblia, versete, misticii, teologii, analize.
În eseuri mai degrabã simbolice—sau aparte şi pe potrivã, de rangul cuvenit.
§
Unii limiteazã experienţa ortodoxã la experienţa mãnãstireascã şi asceticã, ascetic—monasticã, limitând mult şi excluzând alte forme ale experienţei religioase în cadre rãsãritene. Este o formã de reducţionism.
§
Rozanov, interpretat numai ca proferator de mãscãri, de lucruri neruşinate.
§
Mai întâi ar trebui ca, în rugãc. mea, sã mulţumesc—rugãciunea de gratitudine—şi sã mã pocãiesc (mai cu seamã pentru i., violenţã, cruzime şi desconsiderare, oţãrâre)—şi abia apoi sã cer—sã spun pentru ce simt gratitudine, şi pentru ce mã pocãiesc, şi abia apoi sã trec la cee ce cer, şi sã nu îmi mai fie ruşine de casa mea cã nu e o chilie, ci locuinţa unui intelectual, şi sã încetez sã port mãşti; toate acestea, descoperind firescul. Chiar când nu existã cereri, existã gratitudine şi pocãinţã, vederea rãului şi constatarea sechelelor. Sã mã deprind sã fiu în rugãciune cu Dumnezeu—şi sã am rugãc. rãstignitului celui cuminte, şi pocãinţa Sf. Petru, şi smerenia discretã şi tãcutã a pãcãtoasei.
Când rugãc. apare ca ceva inform, sau abrupt, sau formal şi pedant, e o greşealã. E ceva fals, şi ceva care falsificã.
Imaginarul e un fals refugiu; identitãţile imaginare ecraneazã şi corup.
Anglicanul mi—a dat ideea rugãc. cãtre Sf. Treime şi mi—a semnalat cã cineva SE POATE RUGA Crezul atanasian.
Ceea ce e sfânt în om e mai cu seamã aspiraţia lui cãtre viaţã, iubire şi bucurie.
Rugãc. clericului redatã de cãtre anglican era tocmai o astfel de rugãciune trinitarã, îndreptatã cãtre Sf. Treime.
A vorbi despre aceste lucruri numai cu moderaţie şi cumpãtare, fãrã ‘extravaganţã barocã’.
De ieri, am început sã mã închin ca un rãsãritean, şi am primit binecuvântarea unui Mitropolit palamist, m—am înclinat spre a primi binecuvântarea şi atingerea unui Mitropolit palamist.
§
Simpatizez iniţiativa celor care—l traduc, care considerã cã gândirea lui meritã propusã şi teologia lui, tradusã, adusã înaintea credincioşilor.
§
Anglicanul: tomist, scotist în cristologie, barthian, kasperian şi anti—rahnerian.
§
Papa s—a dezis de fostul sãu prieten, mentor şi însoţitor neamţ; alţii, nu.
§
Cititor de eseuri, studii şi tratate teologice.
§
Crezul atanasian (era) folosit ca rugãciune.
Adâncurile rugãc..
§
Idealul pãgân de impasibilitate, omul complet divinizat şi entuziasmul martiriului; fuga din calea persecuţiilor. Scurtãtura fanaticilor.
Nu e sentimentalizare. Imaginea îndumnezeirii desãvârşite.
Puterea şi blândeţea.
§
Devitalizarea, forţa de relaţionare şi pustiul. Iar în acest pustiu, lecturi, o binecuvântare cerutã şi primitã.
§
KR deplângea compartimentarea, constatând cã dogmaticienii nu ţin cont de exegezã, iar exegeţii se feresc de dogmaticã.
§
Nu pot sã nu îl prefer bloggerilor care îl calomniazã pe nedrept.
§
A nu—L insulta pe Dumnezeu cu ofrande nevrednice şi ponosite.
§
E firesc ca ntura unicã a Logosului sã se exprime în individualitatea unui singur om.
§
Ca sã câştige timp.
§
Fie nu a ştiut ce vrea, fie nici nu a vrut cu adevãrat.
§
Viaţã înşelatã, diminuatã şi înãbuşitã.
§
Taina cea mare. Copii. Tratamente.
§
Racursiu eshatologic.
Cam abrupt.
§
Althaus şi Asmussen.
§
Ceea ce împrospãteazã, ceea ce e de naturã sã împrospãteze.
§
Rangul cãrţilor analizabile.
§
Tratate.
§
Catolicismul cunoaşte teologia slavei.
§
Modul sentimental şi strident de a formula, afectarea cam pedestrã.
§
Unii oameni nu se gândesc, de obicei, la Dumnezeu—ci la cãrţi despre Dumnezeu, la cuvinte despre Dumnezeu.
§
Sufocantul livresc teologic.
Teologia livrescã şi pedantã.
§
Azi, nepoţii persecutorilor lui îi folosesc polemicile anti—protestante.
§
Încercarea lui de a restabili tocmai ceea ce cere şi anglicanul.
§
A umili şi a fi umilit.
§
Creştinismele apostolice par mai dispuse sã trãdeze Biblia în beneficiul teologiei abstracte. Adicã nu au completa investire în Biblie, a protestanţilor.
§
Începutul vieţii publice, nunta din Caana; Taina cea mare; imaginile nunţii;
§
Pesimismul teoriilor deteriorãrii şi ale desãvârşirii iniţiale, ulterior corupte.
§
Spiritualitate laicã şi creştinã.
Spiritualitate şi rugãc.; practici, deprinderi.
§
Tomismul, cristologia scotistã, Card. Newman, Kasper, Lonergan şi Congar, ultimii doi Papi. Cuvânt şi viaţã, adicã existenţã, experienţã. Trecerea de la cuvânt la viaţã. Letargia şi apatia.
§
Situarea la antipod, o revizuire completã a pãrerilor de acum doi ani, trecerea la poziţii religioase diametral opuse.
§
Asortarea de analize şi de note personale şi exortative, practice, ‘pastorale’. Natura eminamente practicã şi pastoralã a analizelor lui, direcţia empiricã, nedisociatã de rugãc..
§
Acel lucru care face diferenţa, care e capabil sã facã diferenţa, şi care schimbã ceva.
§
Ceea ce nu mã face un om mai bun.
§
‘Digresiunea’—18 ani.
§
Cei care fac ca Misterele vieţii Lui Iisus sã funcţioneze ca opusul unor Mistere.
§
Reticenţã inspiratã.
§
Douã referiri la Sf. Inigo; SF—ul; alte douã menţionãri ale aceluiaşi Crez atanasian (Card. Newman despre Crezul atanasian; omiterea lui din Oficiul anglican). Preluarea psalmodierii, a utilizãrii devoţionale a Crezului atanasian, de la Card. Newman; rolul Crezului atanasian în evlavie e o idee newmanianã, un gest care îi vine de la Newman, ceva sugerat de acesta.
Card. Newman, romancierul Williams, Ep. Sigrist şi anglicanul sunt favorabili recitãrii Crezului atanasian.
§
Decontul meu nu e cel al unor comportamente bune, ci al unor fapte rele.
§
Ideea fiind cã ai ce Îi spune Lui Dumnezeu, chiar când nu ai ce Îi cere. Cã nu trebuie sã Îi vorbeşti numai pentru a Îi cere.
§
Lossky, om de o urâţenie socraticã şi simianã.
§
Prin comparaţie cu anglicanul, eu sunt ceva mai puţin protestant, adventist, quaker, bahai, ‘martor’, ‘mozaic reformat’, scientist, scientolog, neopãgân, şi ceva mai în acord cu mozaismul, islamul, mormonismul, protestantismul liberal, hinduismul, sikhismul, quakerii liberali, jainismul, ambele linii budiste, universalismul unitarian, taoismul, umanismul şi New Age; cu alte cuvinte, sunt evident mai asiatic şi mai liberal, mai post—conciliar.
§
Vârsta: balastul& concedii, veri, vârste& pustiul.
§
Când descrierea cãrţii se întâmplã sã îmi placã mai mult decât cartea însãşi.
§
Un mare cititor de descrieri de cãrţi.
§
Cei patru exegeţi francezi; bibliştii. Viul şi mortul. Devitalizarea. Apatia, letargia. Surclasat de un imbecil care cere mai mult de la viaţã. Vremea; şofat; tenis; interesantul. Urâtul\ plictisul. Pustiul. Banalul. Rutina.
§
Joi—dispãruserã sacoşele (Malraux, ed.; teologul interbelic);--dispãruserã cãrţi din vrafuri;--apãruserã cãrţi din sacoşele de acum 5 l.. Toate, atinse.
E ca şi în ’93: un fel de turbãri, de porniri, de furii, ‘pe şest’.
§
Nu ar trebui sã Îi cer Lui Dumnezeu: ‘bate—mã!’, ci: ‘purificã—mã’! Milostiveşte—Te de mine chiar în acest fel, şi chiar prin aceasta, fãcându—mã sã trec prin strungã, prin defileu. Nu am ajuns sã Îi cer sfinţire, ci umanizare, completarea ca om, întregirea antropogenezei.
§
Mã simt om al unicului adevãr şi al mai multor tradiţii.
Anglicanul, romanciera, pastorul descris de ea, Mitropolitul m—au fãcut sã percep aceasta.
§
Când ni se pare cã Dumnezeu striveşte, El purificã; aceasta este, cel puţin, nãdejdea mea.
§
Neatenţia la om, la individ, lipsa simţului demnitãţii în alţii şi în mine, faptul de a fi aerian şi aiurit, nepriceperile—iatã neghina pe care Îi cer Tatãlui sã o ardã. Arde Tu, Tatã, ceea ce mã împovãreazã.
§
Învãţ sã mã adresez Lui Dumnezeu ca Tatã, şi Sf. Treimi ca Mister, ca Tainã.
§
Tendinţele şi revendicãrile marelui iezuit: în cel puţin douã din eseuri, în mãcar douã din scrierile antologate, restaura Monarhia. Acuzaţiile ce îi sunt aduse se situeazã la antipodul adevãrului.
§
Şi eu mã rog: însã Lui Iisus Cel Înviat; pe Iisus Cel Înviat sã Îl avem în minte.
§
Ceva geografie, ceva teologie.
§
Iar Tu toate le poţi; şi unde nimeni nu poate, singur Tu izbuteşti. Unde nimeni nu reuşeşte, Tu nu dai greş.
Nu mã gândesc acum la o atotputernicie genericã, ci la atotputernicia Ta în sãrmanã viaţa mea. Unde alţi paşi alunecã, numai pasul Tãu merge drept.
§
De vreme ce m—ai ajutat sã înţeleg urmãrile rãului, ajutã—mã sã îmi înţeleg şi rãul—şi tãmãduieşte—l, Tu, atotputernicule.
§
Cum era şi de aşteptat, experienţa întâlnirii unui om ca Vlachos m—a ajutat mai mult decât ar fi fãcut—o vreun tratat. Atitudinea creştinã e purtatã de oameni vii, nu de cãrţi.
§
A implora mângâierea Tatãlui, prin Sf. Spirit. Liniştea inimii şi purtarea de grijã.
Forţa de a refuza surogatele, risipa, lâncezeala, letargia şi balastul—ispita autodistructivitãţii care îndeamnã la poluarea cu balast, cu ceea ce atenueazã identitatea şi şubrezeşte mintea. Tot ceea ce împiedicã activitatea—prin iluzia activitãţii şi a intenţiilor; cãci eu intenţionez, numai ca sã nu fac.
§
Conferinţa Mitropolitului mi—a lãsat o impresie puternicã şi subtilã—azurul.
§
Ceea ce e închipuit otrãveşte.
§
Meteahna adolsecenţei—letargia.
§
Pustiul, rarefierea, nepriceperea, nepriceperile, lipsa de perspectivã, cele 2 s., rãul augur.
§
Configurarea, vai, hidoasã a existenţei mele.
§
Mã gândesc la mine ca la o sumã de frici şi umilinţe, de condiţionãri, încorsetãri, blocaje, restricţii şi artificialitãţi. Un lut înfricoşat şi înjosit. Rarefierea şi pustiul. Tracasarea. Abdicarea de la raţiune.
§
Puţine lucruri individualizeazã mai bine o religie, ca signifianţa sau insignifianţa metafizicã a suferinţei. Ceea ce pentru unele e pleavã şi zgurã, pentru altele e un alfabet. Ceea ce pentru unele e neant, pentru altele e pedagogie. Ce are o religie de spus despre suferinţã? Cum o interpreteazã?
Mi—a povestit P., joi, cum a trecut de la Schopenhauer la ‘Iov’.
§
Elogiul lecturilor teologice, la Dna. Robinson.
§
Adesea, puţinele mele bucurii ajung sã îmi aparã ca un viatic înaintea agoniei. Un pic de bucurie, ca sã pot trece prin ceea ce va urma.
Evangheliile, carte despre viaţã, existenţã şi realitate—nu despre doctrina creştinã. Ele nu—s o ‘carte confesionalã’, un manifest religios, ci o reprezentare a realului.
Nimic despre care Iisus spune cã doare nu e nedureros. Intuiţia mea este cã Evangheliile se deosebesc în acest fel de scripturile altor religii, scripturi care sunt mai doctrinare, mai expozitive, mai ‘specializate’ şi didactice.
NT se compune din: cãrţile istorice, interpretarea lor (şi a experienţei Lui Iisus istoric şi Înviat) apostolicã şi un poem eshatologic, un poem despre lucrurile ultime.
În relatarea istoricã îşi face loc imaginea lumii întregi; şi trebuie citit Card. Newman despre stilul NT.
§
O viaţã restânsã, umilitã, de rarefiere şi pustiu.
§
Alãturi de tomism şi de cristologia scotistã, autorii anglicanului sunt: Newman, Lonergan, Congar, Kasper şi ultimii doi Papi. E kasperian, lonerganian şi anti—rahnerian.
Despre gusturile lui artistice, douã lucruri se pot spune: întâi, cã ele trãdeazã denutrirea imaginaţiei lui, dieta deficitarã; apoi, cã numai gustul SF—ului transpare, când şi când, în ceea ce scrie. Altfel, literatura, cinemaul (execrabil) şi muzica (banalã) care îi plac nu au niciun rol direct în scrisul sãu, nu scrie despre ele—cum nici despre matematicã, istorie, religiologie—şi rar despre logicã, economie şi politicã.
Mai nou, indicã exclusiv autori catolici, teologi catolici în lista lui—niciun schismatic şi niciun protestant.
§
Biblia la cei patru exegeţi francezi şi doi biblişti.
§
Numai geografie şi teologie (ed.).
§
Îmi place cã anglicanul ‘merge pe cãrţi’. Lista de autori indicã mai degrabã un set de cãrţi.
§
Nu trebuie sã reîncep sã intenţionez sau sã plãnuiesc—ci sã încep sã fac.
Ceea ce mã poate bucura.
§
Lonergan este citat cu ‘Dumnezeul triun’ (iunie ’10); cu ‘Verbum’ (în februarie ’08); cu ‘Alcãtuirea ontologicã şi psihologicã …’ (ianuarie ’10); cu ‘Dumnezeul triun’ (în octombrie ’09).
Crezul atanasian e citat şi în ‘Predica anglicanã pentru duminica Sf. Treimi’. Kallistos e citat în februarie ’08—în recenzia cãrţii lui Bradshaw. Din Card. Newman citeazã şi predici, şi tratatul despre arieni.
Anglicanul e un tip de savant, cu gustul şi înclinaţia savantlâcului, şi rudimentar din punct de vedere artistic; citeazã de trei ori un serial SF (‘bezna’; vindecarea; personajul exemplar). Un fel de gânditor itinerant, un pelerin al tradiţiilor creştine, capabil de simpatii destul de disparate, afirmând când una, când alta. Imaginaţia lui e una denutritã.
§
KR, DB, KB, Sf. Toma, Sf. Maxim, cf. joi—lui P.—furia—deteriorarea—vraiştea;
§
Naturaleţea şi cele 7 ½ s..
§
Acel imbecil aer condescendent şi ironic, de ‘complicitate adultã’, de bagatelizare. Ideea cã totul e o formalitate, ceva de formã.
§
Dna. E., KM şi FN.
§
Apropierea Lui Dumnezeu e în acel susur domol. Poate cã ar trebui sã caut mai ales pacea vecinãtãţii Lui Dumnezeu—care nu înseamnã letargie, toropealã şi apatie.
Nu numai minunile lui Ilie sunt altfel decât ale lui Moise, însã şi teofaniile adresate lui Ilie diferã mult de acelea destinate lui Moise.
Apropierea Lui Dumnezeu—în acea calmare şi limpezime; azurul.
Obişnuiesc sã mã rog Lui Iisus ca Celui care restaureazã, reparã. Singurul care are puterea sã repare, sã redea.
§
Moartea relaţiilor nu e mai puţin înfricoşãtoare şi plumburie decât aceea a organismelor. Moartea a ceea ce nu se vede nu e mai puţin oribilã.
§
Aveam 18 ½ ani când am devenit prima datã conştient de pustiul vieţii mele. La 19 ani am suferit din aceeaşi cauzã.
§
Practic, empiric, raţional, atent, neaerian.
§
Încercãrile proaste descurajeazã de scopurile corecte, scârbesc de ţintele vrednice. Problema nu e luarea de mãsuri, ci schimbarea inimii. Tratamentele greşite fac sã fie urât gândul sãnãtãţii.
§
Am tratat mereu viaţa mea, timpul meu, ca pe o substanţã de risipit, ca pe o substanţã insignifiantã şi de irosit. Acest nihilism l—am internalizat din mediul fetid în care am copilãrit.
§
Pacea Lui Dumnezeu nu e defetism, ci activitate raţionalã.
§
Merg la Missã şi ca sã vãd oameni nãdãjduind în Iisus.
§
Ieri (dum.), m—am întrebat asupra motivelor pentru care am adoptat grafia slavonã a numelui Lui Iisus; cãci probabil cã la data iniţierii parteneriatului cu Roma, Biserica româneascã de la sfârşitul sc. XVII nu preluase acest obicei de scriere/ pronunţie pe care ştiu cã staroverii nu îl au, credincioşi vechilor deprinderi rãsãritene.
§
Nu numai oamenii mor, ci şi ceea ce era între ei—interesul pasionat, aprinderea vie. Nestatornice nu sunt numai procesele biochimice. Se prãpãdesc nu numai oamenii, ci şi raporturile lor. Moartea a ceea ce e nevãzut, imaterial.
§
Pietatea fãrã religie necrozeazã, devitalizeazã. Numai în religie e viaţa pietãţii. Am fost uneori mistic, adesea pios, întotdeauna superstiţios, niciodatã religios.
§
Ceea ce e bun şi viu porneşte de la constatãri empirice, de la analiza faptelor.
§
Pietatea fãrã religie urâţeşte şi malformeazã.
§
M—am considerat mereu ca nevrednic de adevãrata existenţã.
§
Detestata frazeologie.