Marilynne Robinson, ‘Galaad’
‘Galaad’, unul din romanele care conciliazã cu realitatea şi totodatã surprind prin impresia de viu şi trãit, de inteligenţã care face cinste speciei omeneşti, în mãsurã sã ne dea o idee despre posibilitãţile artei, este confesiunea unui pastor septuagenar, cu o nevastã de 41 de ani, cu 35 de ani mai tânãrã.
Meritã citit ceea ce are de spus Dna. Robinson despre Feuerbach, cãci îi poate învãţa pe intelectualii creştini sã îl citeascã pe apostatul Feuerbach cu alţi ochi şi cu o apreciere nouã. Atitudinea pastorului faţã de tezele lui Feuerbach ilustreazã o atitudine genericã: lipsa de fricã, de indignare, deprinderea de a privi mai în profunzime, un stil al minţii care procedeazã prin afirmaţii, nu prin argumentaţie. ‘Galaad’ propune o spiritualitate; şi e ceva ce nu se poate contraface sau improviza. Aceastã spritualitate este rezultatul unei vieţi de reflecţii a Dnei. Robinson, rezultatul unei deprinderi cu valorile şi al unei firi atractive.
‘Galaad’, carte a unui om de reflecţie, al cãrui interes primordial în scris este reflecţia realizatã, desãvârşitã drept artã (confesiunea unui cleric fiind indicativã pentru aceastã orientare), este un roman despre viaţã tot atât pe cât este şi despre atitudinea faţã de viaţã; însãşi forma aleasã, confesiunea, mãrturiseşte convingerea cã cele douã nu pot fi disjunse.
S—a remarcat cã acest roman nu are clerici caricaturali, ci cã priveşte profesia în profunzimea ei; cã reabiliteazã literar clericul, nu doar prin aceea cã refuzã anticlericalismul ci prin situarea clericului ca protagonist de roman. Tonul evocãrii, al confesiunii, este elegiac şi foarte reuşit, prin simţul excepţional al atmosferei şi prin tonalitatea domoalã. Atenţia la privelişti, senzaţii, peisaje, impresii, poate mai puţin obişnuitã la un protagonist masculin, capãtã o explicaţie prin deprinderea analiticã şi contemplativã a acestui om; e firesc ca un cleric sã fie mai atent la aceste lucruri.
Cartea are un model, cu toate cã îl pune în cauzã (prin prezbiterianul îndârjit Boughton): o altã confesiune preoţeascã, ‘Jurnalul unui preot de ţarã’, cãruia nu e nevrednicã sã îi stea alãturi.
În ambele, nu avem de—a face cu ‘teologie literarã’, cu teologie romanţatã, cu transpuneri literare ale teologiei.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu