Trei profesiuni de credinţã literarã ale lui ‘Morgan’

Trei profesiuni de credinţã literarã ale lui ‘Morgan’





Întâia:
‘Le genre d'histoires que j'écris n'est pas celui que j'aime lire. Je n'aime que la clarté, la simplicité, le trait juste, en psychologie.’

A doua:
‘On écrit souvent les livres qu’on aimerait lire. Je crois que mes fictions martiano-spirito-souterraines sont tout simplement les romans de vieille anticipation que j’ai longtemps cherchés sans jamais les trouver parce qu’ils n’existaient pas.’

A treia:
‘L’allégorie telle qu’elle a été pratiquée par Lewis lui-même dans ses romans scientifiques et ses romans pour enfants est ce que j’essayais de faire, longtemps avant de découvrir l’existence de la trilogie planétaire et du cycle de Narnia, dans mes deux brouillons d’« albums » de Whitman et Ferlinghetti. J’ai toujours un fichier de noms de personnages qui pourraient tous sortir d’une version comique de l’Orlando Furioso ou de The Faerie Queene.’

Recitesc—dupã, poate, 14 l.—jurnalele lui ‘Morgan’, toate, şi constat cã uitasem în întregime aprecierile lui literare, judecãţile lui despre o carte sau un autor. Nu le—am reţinut. Le—am uitat în întregime—şi salutar. Nu rãmãsese nimic. N—aş mai fi putut spune, dupã frontispiciile acestor jurnale, dacã o carte i—a plãcut sau nu, dacã un autor e discutat favorabil sau e blamat.

Bune sunt, la ‘Morgan’, notaţiile—cam rare—despre muzicã; îmi place sã întâlnesc la el analize ale cãrţilor unor scriitori despre care nu ştiam nimic (de ex., Robertson Davies, Palliser, respectabile curiozitãţi literare).

‘Morgan’ e un stripolog şi romancier francez, grafician el însuşi; numele sãu civil este Wahl, fãcând parte dintr—o pleiadã a stripologilor francofoni cu nume germanice ca Groensteen, Peeters, Smolderen, Baetens şi chiar … Hirtz.

‘Morgan’ a devenit unul din modelele pentru forma literarã a crâmpeielor pe care le scriu—ca şi Rozanov, ca şi ‘ultimul Weininger’, ca şi Nietzsche, Klages, Schopenhauer, Bloy—fragmente aforistice sau analitice, notaţii gnomice sau scurte analize.
În acest sens, se vede cã nu vechile scriituri fragmentare sunt subsumabile, retrospectiv, ‘artei blogului’—aşa cum glumesc unii bloggeri americani—ci cã, dimpotrivã, ‘arta blogului’ este, la intersecţia cu ziaristica rapidã şi cu arta articolului la obiect, legatara vechilor forme literare ale fragmentului. Mi se pare un anacronism digraţios sã facem din vechii autori de jurnale sau gazetari nişte ‘proto—bloggeri’, când se vede cã, invers, ‘arta blogului’ e cea care continuã (sau uzurpã) aceste vechi specialitãţi literare demult ştiute şi clasificate. E aceeaşi literaturã a fragmentului şi a rapiditãţii—într—un mediu nou şi într—un cadru de interacţie mai elasticã. Blogul exploateazã resursele literare ale eseisticii, aforismului şi gazetãriei. Unii îi dau şi forma divertismentului audio—video, sau a unei interactivitãţi mai accentuate; eu, însã, mã refer la blogul eseistic, care promoveazã analiza, articolul, proza scurtã, transferând numai facilitatea de a publica, şi unde literarul rãmâne superior socializãrii.