‘The Damned Thing’: Ambrose Bierce în CPSF, 419 (1972)

‘The Damned Thing’: Ambrose Bierce în CPSF, 419 (1972)





Frida Papadache are, în paginile cu care prefaţeazã o povestire [1] a lui Bierce, douã remarci interesante: o comparaţie între fantasticul lui Bierce şi acela al lui Poe, şi excelenta notare a faptului cã în stilul, în scrisul lui Bierce transpar ‘calitãţile omului de acţiune’—cãci Ambrose Bierce fusese, într—adevãr, mai mult decât numai un om activ—se ilustrase ca ‘om de acţiune’.
Cronicile militare din Rãzboiul civil ale lui Bierce invitã la comparaţia cu Babel, celãlalt nuvelist al rãzboiului.
Profilul literar invitã, pentru inventivitatea şi ingeniozitatea spiritului, şi la o comparaţie cu Voltaire—ca şi, bineînţeles, cu Chamfort şi Rivarol, Joubert şi Lichtenberg. Pentru a fi instructivã, o comparaţie nu trebuie neapãrat sã presupunã comensurabilitate—mai ales când ‘al doilea termen’ nu e Shakespeare sau Sofocle, ci ‘numai’ un Voltaire.
‘Fiara nevãzutã’ a lui Ambrose Bierce, prozator infinit mai interesant decât anostul Lovecraft, are aşteptatele calitãţi de macabru jovial, de bãşcãlie macabrã; însã subiectul nu e cine ştie ce—o întâmplare de la ţarã, un vânãtor ucis de un monstru invizibil, totul rãmas la nivelul anecdotei, schiţa e scrisã mai bine decât e nãscocitã—o anecdotã cam banalã, bine povestitã. Stilul lui Bierce denotã extrovertirea, ca şi acela al lui Maupassant—dinamica—la antipodul cleiosului stil autist al lui Lovecraft şi Poe—sau al molozului verbal alternat cu superfluitate, al lui Gautier.
Nicio emoţie caracteristicã genului nu apare, nu e suscitatã. Cu aceastã schiţã despre invizibilitate, Bierce rãmâne sub nivelul lui O’Brien.
În cuprinsul schiţei acesteia, un aforism bun: ‘Dumnezeu nu—i suferã pe fricoşi’.
Bierce foloseşte noţiunea de ‘culori invizibile’—vrând, probabil, sã se refere la radiaţii electromagnetice; el le numeşte ‘raze actinice’.

Cãrţile lui Bierce îşi au cãutãtorii lor. Îmi place sã aflu ce cãrţi vechi cautã oamenii, mai ales cititorii, adicã cei care chiar vor sã le citeascã (nu cei care le cautã pentru a restitui cãrţi pierdute, sau din obligaţie şcolarã). Am întâlnit o cititoare vârstnicã aflatã pe urmele unei cãrţi de Bierce, aşa cum am vãzut şi oameni care cãutau ‘Tânãra gardã’ sau ‘Don Fernando’.

Ilustraţia copertei no. 419 al CPSF, a lui Aurel Buiculescu, recreazã un moment din ‘A doua confruntare’ de Constantin Mihãescu: un explorator al Lunii este atacat de o ‘uriaşã celulã mineralã’ cu metabolismul bazat pe mercur.

No. 419 mai cuprinde o snoavã SF şi un articol al lui Adrian Rogoz: ‘Aventura marţianã’.



NOTE:

[1] Introducerea aceasta sugereazã cã urma un grupaj de trei povestiri ale lui Bierce; din vraful de CPSF pe care—l am eu la îndemânã lipsesc no. urmãtoare, 420 şi 421, în care poate cã au apãrut celelalte douã scrieri.