Din viaţã

Leonardo era platonician în principiu, pe când Michelangelo era platonician în fapt, în act.
§
Din activismul ascetic noi, rãsãritenii, am scos pasivismul social şi instituţional; iar din pasivismul ascetic, protestanţii au scos activismul social.
Rãsãritului îi corespunde optimismul ascetic, aşa—numitul semipelagianism; apusenilor protestanţi le corespunde descurajarea, pesimismul Reformei. Însã rezultatele în plan civilizaţional au fost neaşteptate.
Ascetismul rãsãritean e unul întreprinzãtor; acela protestant, unul descurajat, deprimat.
§
Ceea ce produce dezechilibre, ceea ce e de naturã sã producã dezechilibre, sã ducã la perturbãri.
§
Cititorii de cursã lungã, de anduranţã. Însã fãrã a pierde simţul amuzamentului. Fãrã crisparea sumbrã.
§
În legãturã cu afectivitatea, emoţiile, subconştientul şi poezia, a se vedea cã Biblia oferã toate acestea—poezie, romane teologice, sapienţialitate, proverbe, paleta ei literarã e atât de cuprinzãtoare încât sã ofere toate felurile de literaturã. Pentru cititorii de romane, care vor afectivitate, sentimente, emoţii, Biblia oferã cele câteva romane teologice—plus cronicile istorice, atâta literaturã narativã. Doritorul de poezie va fi şi el satisfãcut, ca şi acela de înţelepciune, de proverbe.
§
Buonarroti şi—a scris poeziile de la 60 la 66 de ani.
§
La 451, intervenţia Romei i—a divizat pe rãsãriteni, i—a scindat, i—a învrãjbit—prin caracterul vehement antichirilian al Tomului, prin terminologia care nu ţinea deloc seama de susceptibilitãţile rãsãritene, frazeologia de naturã sã îi supere şi insulte pe rãsãriteni. Nu despre ortodoxia Tomului e vorba, ci despre lipsa de menajamente.
§
Multiplicitatea experienţei: pelerini, oameni, privelişti, cãrţi şi idei interesante. Lucruri care meritã încercate.
§
Cine e modest cu darurile lui ar trebui sã ştie atât cã ele îi vin de la Dumnezeu, cât şi cã i—au fost date cu un scop.
§
Citesc blogul Dnei. Frye; îi plac PNIN, ADA şi KNIGHT. Mai ales, FOC PALID. Spune cã a recitit de multe ori trilogia lui Pullman.
§
Zelul urâţilor de a se reproduce; zelul şi orgoliul urâţilor de a se reproduce. Reflecţie inspiratã de un fost coleg, şi de un cuplu de alţi foşti colegi. E în firea sluţilor sã vrea sã se reproducã.
§
Supleţea şi eleganţa, îngrijirea.
§
Sf. Leon ca protagonist teologic al sc. V: relaţiile cu Cassian, nestorienii, Augustin, pelagienii, Teodoret şi chirilienii. Instinctul menţinerii echilibrului doctrinar—poate cu o fermitate cam strictã. Clarviziunea teologicã a Romei, nesocotirea taberelor rãsãritene.
Sc. V a fost, teologic, un viespar de erezii, de controverse.
§
Individualitatea umanã a Lui Iisus. Iisus era un adevãrat individ uman. Umanitatea lui nu e vestimentarã, nu e o hainã. Nu e un acoperãmânt.
§
La Dna. S. aş putea sã gãsesc creştinismul unui nihilist. În ce fel e creştin (nepracticant) nihilistul. Însã asta nu se potriveşte cu creştinismul unui neoplatonician. Şi uman, suntem cât se paote de diferiţi.
La noi s—au tradus şi romanele ei din ’59 şi ’81.
Sugestia numelui. Lista autoarelor trad..
§
Gândul cã Biblia e şi pentru cititorii de romane—cu romanele teologice incluse.
§
Dna. Frye admirã JANE EYRE, FOC PALID, ADA.
§
Chiar intelectualii români nu ştiu sã traducã ‘Missa’ şi cred cã ‘e altceva’, vreo formã de cult apuseanã.
Oamenii Vaticanului II preferã sã vorbeascã despre ‘Liturghie’ atunci când se referã la “Missã’; ei numesc Missa, ‘Liturghie’. V., de ex., chiar Ratzinger, documentele liturgice papale, etc..
§
Un ţigan urât, prost, incult, needucat, barbar, rudimentar, arivist, snob. Tenacitatea acestor pitecantropi.
§
Cât sunt de nepriceput e direct proproţional cu cât sunt de atras.
§
Luca, Sofronie, Antonie şi Gheorghe.
Obiecţiile stilistice ale gnosticului expatriat.
§
Tot ceea ce e strãin de viaţã şi înstrãineazã.
§
Numai generozitatea şi respectarea demnitãţii, consideraţia arãtatã demnitãţii, mã mai mişcã.
§
Ap. Pavel spune cã în Noua Lege apropierea de Dumnezeu e altfel, Dumnezeu apare altfel decât le apãruse strãbunilor, în Legea Veche. Ceea ce corespunde unei rafinãri a percepţiei religioase de care sunt capabili credincioşii. Apariţia Lui Dumnezeu nu mai e terifiantã. Legea Nouã a adus un alt mod de Îl cunoaşte pe Dumnezeu.
§
E drept sã le aibã cine le meritã.
§
Existã mai mulţi trapişti decât cistercieni.
§
Misticii.
Misticii palestinieni şi sirieni.
§
M—am trezit, cãci îmi era prea crud sã mã mai amãgesc.
§
Când vorbeşte despre mistici, anglicanul tomist se gândeşte la doi latini din sc. XVI, iar eu la palestinieni şi la sirieni.
El are, poate, în vedere mistica specializatã, chiar codificatã, ‘compartimentatã’; cãci, ce face din cineva un mistic?
§
Civilizaţia Europei apusene s—a fãcut prin întreprinzãtorii ei monahi. Indiscutabil existã în acest caz un ‘deficit mistic’, ca şi un plus civilizaţional.
§
Sfintele cisterciene din sc. XIII.
§
Cinci scrieri—douã culegeri de predici, ‘Gradele’, ‘Dispensa’ şi ‘Iubirea …’.
§
Impozantele reviste interbelice—şi tratatul trad..
§
Cu cistercienii medievali ne aflãm, literar, într—o nouã vreme patristicã. Scrierile lor au o semnificaţie patristicã, şi un rang corespunzãtor.
§
Ceva empatie şi înţelegere.
§
Existã oameni care merg la Missã fãrã a fi nici maniheişti, nici puritani. Oameni echilibraţi, raţionali şi practici.
§
Credincioşii de la Missã nu—s o adunãturã de fanatizaţi sau de puritani, de maniheişti strepeziţi, de ipocriţi.
§
Mizeria, halul preocupãrilor.
§
Barth la Balthasar, Küng—şi, spune apocrifa, chiar la Pius XII.
§
Mã intereseazã discuţiile barthiene—cam ceea ce citeam acum 7 ½ luni—discuţiile despre Barth, nemţi, Calvin, itinerariul evanghelismului. Am o anume afecţiune pentru aceastã lume teologicã, ce nu e deloc a mea—eu fiind omul lumii rãsãritene bizantine, al celei apusene catolice şi al creştinãtãţilor semitice: egipteanã şi sirianã.
§
Despre monahisme; inspiraţia rãsãriteanã; afilierile religioase cf. descrierii, identitatea.
Cititul/ citirea de tratate.
§
Mãrturia romancierei americane.
Stilul.
Douã intervenţii—evreitatea disputatã şi argumentul filioquist.
§
Am fost lipsit de generozitate şi nu am ţinut seama de demnitate.
§
Teologia mea e aceea a ‘omului asumat’, a ‘omului înãlţat’.
§
Deficitul de gândire şi de acţiune provin din deficitul de existenţã şi de valori.
§
Adâncurile rugãc. cãtre Sf. Spirit.
§
Cu eclectismul lor, unii protestanţi mi se par mai puţin predispuşi decât catolicii sã îndepãrteze tradiţia ultimelor veacuri, sã spulbere pleiada de teologi ai ultimelor veacuri, aşa cum fac catolicii.
§
Sã îl lãsãm, spune paróhul, pe Iisus sã ne dãruiascã cu mâna Lui, care e mai mare, mai încãpãtoare.
Paróhul a predicat despre smerenia care e marginalizatã în lumea de azi. Altãdatã recomandase smerenia salahorilor creştini din Corint.
Smerenia e un subiect ingrat. Paróhul a explicat etimologia termenului corespondent latin—conştiinţa faptului de a proveni din pãmânt. Iar modestia înseamnã a avea mãsurã. Niciuna din ele nu presupune extremism şi autodepreciere.
A se smeri înseamnã a ţine seama cã din pãmânt suntem.
§
Teologi ai iubirii nu înseamnã teologi ai zaharisirii, teologi ai dulcegãriei, teologi ai afectãrii, ai fadorii şi sentimentalismului; de aceea mi se par plauzibile interpretãrile care vorbesc despre pozitivitatea lui Calvin (gând dat încã de filozoful BW).
Reflecţii—BW, preotul exanglican, hispanicul, patrologul, habotnica, novicele augustinian şi Ep.; ca şi direcţionarea cãtre scrierile lor.
§
Am dat mai mult o circumscriere religioasã, o circumscriere a înclinaţiei mele religioase.
§
Imaginea biblicã despre om, antropologia biblicã—mai prozaicã, mai realistã, mai docilã, mai raţionalã.
§
Extravaganţele religioase sunt autolimitante; mozaismul este foarte infectat de gnosticism, însã câţi dintre evreii practicanţi sunt, oare, afectaţi de aceste rãtãciri? O religie mare are mecanisme de filtrare, de expurgare. Existã un fel de imunitate a religiilor.
§
Omenia sigristianã, afabilã, promptã, sociabilitatea.
§
M—am rugat, anul acesta, Sf. Maria, Lui Iisus şi Sf. Juan, Sf. Iosif, Sf. Marcu şi, ieri, Sf. Spirit. Azi reflectam la cuvintele unui anglican despre importanţa rugãc. trinitare la misticii sc. XVI. Anglicanul se referea la corelativul doctrinar al rugãc. misticilor, ale cãror rugãc. cunosc momente de vârf ca rãspuns la rugãciunea verbalã semnificativã doctrinar. Vorbind despre misticism, eu îi am în vedere pe palestinieni şi pe sirieni; anglicanul se gândea la misticii Contra—Reformei.
§
Îmi place ideea Crezului atanasian constituind o experienţã de rugãc. pentru o misticã. Acelaşi Crez e apreciat şi de Ep. Sigrist.
§
Anglicanul citeazã autobiografiile celor doi sfinţi, Teresa şi Inigo.
§
Nu mã rog la întâmplare. Deprinderi de rugãc..
Anglicanul despre semnificaţia rugãc. verbale, şi a anumitor rugãc..
Cu cât îl citesc mai mult, cu atât mi se pare cã anglicanul acesta are lucruri interesante de spus.
§
Iubirea comunã pentru Missã şi pentru sfinţii cinstiţi în comuniunea romanã.
§
Mai nou, gândirea anglicanului pare sã se fi occidentalizat, transformându—se.
§
Mã adresez lui ca unui taumaturg şi ca unui isihast experimentat şi competent, ca unei autoritãţi isihaste şi ca unui fãcãtor de minuni.
§
Sfinţi colerici şi plini de animozitate şi prejudecãţi trebuie sã fie şi în calendarul Romei.
§
Îmi plac foarte mult practicile religioase ale Bisericii romane, aşa cum le—am cunoscut eu, în perioada postconciliarã, în câteva parohii bineînţeles ‘pauline’. Drept care nu simt nevoia unor surplusuri tridentine, a unor suplimentãri preconciliare, etc..
§
Misticii sunt definiţi ca persoanele care au experienţe spirituale extraordinare (‘mistice’). Ele pot sã fie experienţe de pricepere şi de pãtrundere, însã nu de raţionament. (Chiar Sf. Toma se referã la o înţelegere trans—raţionalã.) Nu e o accelerare sau ameliorare sau redresare a raţionamentului. Însã e o ascuţire a priceperii, a pãtrunderii.
§
Pentru mine, ea avusese acel surâs.
§
Despre revoluţionarism eu nu am o înţelegere voluntaristã şi activistã, ci una care mizeazã pe contemplativitate. Eu cred cã numai contemplaţia subverteşte, înnoieşte, dezbarã şi emancipeazã.
§
Cowling, un bagatelizator. Analizele lui critice se însumeazã într—o bagatelizare genericã. Mai totul e luat peste picior; istoria culturalã ca bãşcãlie.
§
Femeile, arta, platonismul, religia, rugãc..
§
Existã pesimişti culturali, care tind sã vadã mai ales defectele, sã sublinieze erorile, sã accentueze lipsurile.
§
Isteţimea, primatul existenţei, regula novicelui (dependenţa de infrastructurã). Toate depind de calitatea existenţei. Mizeria, delãsarea, apatia, lenea nu înseamnã eremitism. Nu despre asta e vorba în pustnicie.
§
Cultul sfinţilor este necesar, nu numai util.
§
Nu ‘se vede’ altceva decât ceea ce chiar este.
Confuzia din relaţionãri e însãşi confuzia din existenţã. Una o traduce pe cealaltã.
§
Romanismul gogonat şi tridentin al anglicanilor catolicizanţi nu are precedente la faimoşii teologi ai sc. XVII.
§
Am trecut prin viaţã semiconştient, aerian.
§
Cele ‘şase vrafuri admise’.
§
Faptul cã nu poate fi fãcut totul dintr—o datã nu înseamnã cã nu se poate face nimic.
§
Oamenii acordã mai uşor ceva când nu au sentimentul de a fi obligaţi sã o facã.
§
Pustiul. Nu am alt cuvânt decât: pustiul. Sf. Spirit este şi duhul sãnãtãţii, al echilibrului. Poate cã Dumnezeu va adãuga ceea lipseşte strãdaniei mele. Inspiraţia, strãdania tenace, apoi ajutorul. Acestea sunt fazele.
Declericalizarea reprezentãrilor, pãşirea în larg, înafara relei credinţe. Cãtre un echilibru mai bun, şi care nu e fals.
§
Copleşit, buimãcit, descurajat.
§
Rugãc. cãtre Sf. Spirit şi cãtre Sf. Treime.
§
Casã—lecturi—poezia—costum—haine—linii—analize.
§
Pentru tomist, teza bergsonianã a inaptitudinii raţiunii e inacceptabilã. Ca sã nu mai vorbim de caracterul foarte raţional al analizelor filozofice întreprinse de chiar Bergson.
§
Dum., Sf. Spirit şi Tatãl; luni, Sf. Treime, Maria şi Iisus (ca Monarh ceresc, ca Împãrat).
§
Paróhul a amintit istmul corintic şi natura populaţiei portuare, a lucrãtorilor din porturi (în legãturã cu versetele pneumatologice ale epistolei pauline).
§
Trecerea cãtre radicalismul despuierii totale, aceea a lui Iov şi a lui Ilie.
§
A fi pregãtit pentru ceva nu înseamnã a se teme mereu de ceva.
§
Intermitenţele sacrului. Stropul de sacru. Ce vede o bisericã. Strãdania Sf. Spirit de a rãzbate prin crusta de noroi, de a depãşi stratul de întuneric.
§
Intenţia, dum.; rugãc., ieri; şi dubla absenţã, azi.
§
Dum., la fel ca la 14, 16 şi 18 ani.
§
Ceea ce se poate simţi şi cu realism şi umor, fãrã strãdania de a simţi, fãrã crisparea şi supralicitarea aferente (‘sacramentalitatea’, sã spunem).
§
Dau târcoale, repus pe picioare, cu un gând robinsonian, vrafurilor de teologie din biblioteca mea.