Acasã

Acasã



La mijlocul lui august am revenit în locuinţa mea, unde nu mai trãisem de pe la mijlocul lui ianuarie (cu excepţia unei nopţi de la sfârşitul lui iunie când, prea grizat fiind, am simţit nevoia de a poposi în propria locuinţã, unde am îndurat a doua zi o foarte educativã mahmurealã).
Noaptea, pe rãcoare, dupã furtunã, m—am fofilat dupã cola şi ţigãri. Aud susurul ploii în balcon; aproape cã am uitat topografia casei—sunt stângaci cu tastatura, masa e un labirint de gunoaie, mã împiedic de sacoşa cu gunoi …. Ba şi stâlcesc, orbecãind, cea mai mulţumitoare pereche de pantofi pe care am purtat—o vreodatã. Mã las dominat, înglobat cumva, de noianul de lucruri, le cedez.
A doua zi am încercat, ca în basme, sã întreprind ceva pentru renovarea casei, sfârşind prin a mã îndopa cu prãjituri. A treia zi am fost bolnav. Cefalee, greaţã, frisoane. Însã dogoarea verii s—a domolit.
Dupã episoadele de boalã apare sentimentul înnoirii, un gust împrospãtat.
Din cãrţi n—am citit, însã am vãzut începutul unuia din filmele lui Rivette despre Sf. Ioana d’Arc. Muzica e scrisã de Savall, faimosul muzician avid de muzici vechi, şi care într—adevãr aratã cam ca Marin Marais cel din film.
În a treia zi am mâncat douã prãjituri rãmase din ajun şi o conservã; în a patra zi, covrigi. Deocamdatã nu mã rad; am gãsit un deodorant care—mi place. Vremea e însoritã şi rãcoroasã aproape; câteodatã mai plouã serile.
Ascultând lectura din Evanghelia dupã Ioan, m—am gândit cã mai mult îmi place învãţãtura publicã, parabolele transcrise de Sf. Matei.