Suntem siniştri. Conduita terapeuticã

Suntem siniştri. Conduita terapeuticã




Priviţi prea de aproape, oamenii mi se par siniştri, şi vieţile lor, sinistre şi repugnante; aceasta e o constatare, nu o judecatã. Nu mã refer la imperfecţiunea constitutivã, la imperfecţiunea fundamentalã, şi probabil cã sunt şi excepţii, însã caracterul sinistru—al oamenilor întâlniţi şi al experienţei prilejuite—rãmâne regula. Vieţile sunt goale de sens şi de scop; însã, în plan plastic, se adaugã şi aceastã însuşire de a pãrea sinistre, înfricoşãtoare, morbide. Am vãzut disperarea în jurul meu, în oameni, în gesturi, în atitudini, crisparea şi finitudinea disperãrii. Acest aspect fundamental al vieţii l—am ignorat, probabil, vreme de decenii; adicã, a survenit ca o revelaţie, ceva neaşteptat, ceva şocant, ceva descumpãnitor şi imens de descurajant. Iar de aceastã notã fundamentalã nu am reuşit sã trec. Nu am avut cum gestiona aceastã revelaţie. M—am împotrivit instinctelor, ca sã îmi ascund adevãrul; la sfârşit, mi—a rãmas calea unui sihastru citadin. Pe chipuri am vãzut înscrise neantul, disperarea şi aceastã trãsãturã sinistrã care e distinctã. De aceea am ricoşat dinaintea vieţii. Nu toţi oamenii mi—au apãrut siniştri; probabil, fiindcã nu pe toţi am ajuns sã—i cunosc la fel de bine.
Voinţa de perfecţiune, adicã perfecţiunea cerutã altora, provine din egoism. Ceilalţi nu meritã un tratament mai aspru decât noi înşine. Nu suntem mai desãvârşiţi decât cei cãrora le cerem sã fie. Unii transferãm în religie şi în spiritualitate cupiditatea pe care ceilalţi o aratã în lucrurile vieţii ordinare. E aceeaşi vanitate şi acelaşi snobism şi acelaşi nãrav. Defectele spoite religios sunt parcã şi mai înfricoşãtoare. Eu nu mã uit la ‘Biserica instituţionalã’ pentru îndrumare; mã uit la nişte atitudini religioase fundamentale care mi se par caracteristice pentru creştinism. Altfel, creştinismul curial sau acela stãreţesc sunt la fel de improprii.
Existã, în religie, ‘bucurii’ la fel de false şi de vane ca şi acelea ale shoppingului; cu nimic superioare sau de preferat. La lucru e acelaşi nãrav; aceeaşi împopoţonare. Ştiriştii religioşi nu—s mai buni decât cumetrele. Îmi pun nãdejdea, câtã o am, în pedagogia Lui Dumnezeu.
Viaţa religioasã individualã nu e ameninţatã numai de asfixie; ci şi de opulenţã, de lux, de zorzoane, de accesorii. Gadgetizatã e şi religia, la fel ca oricare altã îndeletnicire umanã. Adesea nu se porneşte de la ceea ce mai curat, de la ceea ce e mai autentic; ci, poate, de la frici şi de la reacţia noastrã la acestea.
Cãrţile sunt mai bune decât cei care le—au scris, şi întotdeauna de preferat autorilor lor.

N—ar trebui sã ne uitãm dupã oameni desãvârşiţi; ci dupã cei ‘un pic mai buni’, dupã cei puţin mai buni. Cine n—a constatat neantul, cã de priceput nu—l poate pricepe nimeni, neantul care nu e vorbã goalã de predicator, neantul care nu e emfaza grandilocvenţei de amvon, acela nu poate sã pãşeascã în puţina luminã care poate cã e datã. Cine nu s—a dumirit în privinţa neantului, va urma sã caute ‘oameni desãvârşiti’. Cine s—a convins de mizerie şi neant, va cãuta numai pe cei ‘puţin mai buni’, ceva mai buni.
Faptul cã suntem în mod crud înşelaţi şi decepţionaţi de alţii, dezamãgiţi, loviţi, nu e decât oglinda faptului cã şi noi le—am fãcut acelaşi lucru oamenilor—poate aceloraşi, sau altora.
Eu caut pacea, calmul şi liniştea neoplatonicianului, agerimea şi vioiciunea lui.

Existã nãdejde; şi mai ales în lucratul cu bunã credinţã.