View My Stats

vineri, 27 august 2010

Ortodoxia stãreţeascã şi neopalamistã de azi se aflã acolo unde era Apusul creştin în sc. XI, pe vremea lui Petru Damian. Cu un mileniu în urmã, se raportau viziuni în care Vergiliu, Horaţiu şi Iuvenal apãreau ca demoni. Anticilor le erau atribuite ‘ereziile dialecticienilor’, proastele explicaţii teologice, insuficienţele raţionamentului metafizic.
§
Hibbs nu pierde ocazia de a strecura o blasfemie atunci când descrie un tablou al lui Caravaggio (în articolul ‘Realismul sacramental al lui Caravaggio’): scriind despre ‘Aşezarea în mormânt’, Hibbs crede cã naturalismul reprezentãrii cadavrului corespunde aşezãrii tabloului într—un altar de bisericã, întrucât ‘trupul Lui Hristos le este oferit celor de la Missã’.
Da, numai cã participanţilor la Missã nu le e oferit cadavrul Lui Hristos. Chiar împãrtãşirea însãşi se face cu Hristos întreg, nu numai cu trupul Sãu; dar dincolo de asta, teologia euharisticã se referã la trup, nu la cadavrul coborât de pe Cruce la Golgota. Credincioşii nu se împãrtãşesc cu un cadavru. Prezentarea crudã a realitãţii descompunerii nu are tangenţe cu Euharistia, şi ar putea sã fie şi contrarã învãţãturii de credinţã (cadavrul Lui Hristos nu a putrezit).
Hibbs mai discutã şi alte trei tablouri ale lui Caravaggio (‘Cina de la Emaus’, ‘Arestarea Lui Hristos’ şi ‘Chemarea Sf. Matei’). La ‘Chemarea lui Matei’ nu semnaleazã decât teatralismul, chiar dacã el nu—l taxeazã ca atare; şi cam aceeaşi trãsãturã pare a fi şi caracteristica ‘Cinei de la Emaus’.
Singurul indiciu de ‘realism sacramental’ pe care îl poate sublinia Hibbs este acela, foarte neconvingãtor, care asociazã reprezentarea unui cadavru cu Euharistia. Ideea de a asocia Euharistia cu un cadavru mi se pare cam respingãtoare. Iar credincioşilor nu le este oferit ‘trupul neînsufleţit al Lui Hristos’.
Când se spune cã în Euharistie primim ‘trupul Lui Hristos’, termenul trebuie luat în sens biblic, neotestamentar, evreiesc, ca sinonim cu ‘omul întreg’, cu individual uman. ‘Trupul’ nu înseamnã, în Biblie, carcasa, agregatul biochimic.
Euharistia nu le oferã credincioşilor cadavrul Lui Hristos.
Articolul îşi deserveşte subiectul, cred, cãci nu face decât sã atragã atenţia asupra nestãvilitei cãutãri de efecte. Sacramentele Bisericii nu se referã la cadavrul Lui Hristos. Credincioşilor nu le e oferit ca aliment cadavrul coborât de pe Cruce. Cine se împãrtãşeşte cu Hristos, se împãrtãşeşte cu trupul Învierii, cu trupul actual, aşa cum e el acum, nu aşa cum a fost vreme de trei zile pe un deal de supliciu şi apoi într—un mormânt.
Cadavrul Lui Hristos reprezintã un moment; însã este o realitate abolitã. Biserica nu Îl proclamã pe Hristos în cadavrul Sãu, ca şi cadavru; ci în splendoarea Învierii. Iisus nu mai e pe Cruce; iar jertfa Sa e irepetabilã.

Niciun comentariu: