Ap. Pavel, Învierea Lui Iisus şi Hans Küng

Ap. Pavel, Învierea Lui Iisus şi Hans Küng





Ap. Pavel vorbeşte, în ‘I Corinteni’, despre o înviere cu corpul spiritual, are o teorie a corpului spiritual, a corporalitãţii duhului, iar în Învierea Lui Iisus vede prototipul acestei învieri de obşte cu corpuri spirituale, ceea ce ar sugera cã Pãr. Hans Küng nu e cu totul tendenţios când subliniazã absenţa referirilor paulinice la mormântul gol al Lui Iisus [1]. Interpretarea lui Küng nu pare deloc aşa arbitrarã cum ar vrea criticii lui. Sf. Pavel probeazã Învierea Lui Iisus exclusiv din apariţii—inclusiv de dupã Înãlţare—niciodatã din tangibilitate sau din absenţa cadavrului din mormânt, din dispariţia cadavrului. Ceea ce spune Apostolul nu neagã mãrturia Evangheliilor, însã nici nu i se suprapune—ci oferã o alternativã—exact aceea de care aveau nevoie teologi tentaţi de demitologizare, ca Hans Küng.
Mi se pare cã Pavel înţelegea Învierea pornind de la o parte, numai, din datele evanghelice. Cu alte cuvinte, o ipotezã e aceea cã are o interpretare proprie despre ce înseamnã învierea, iar din evenimentele pascale creştine preia numai ceea ce convine acestei scheme. Sf. Pavel descrie Învierea Lui Iisus ca fiind prototipul învierii creştinilor—şi continuã prin a vorbi despre corporalitatea duhului, corpul duhovnicesc, sãmânţã şi rod, neasemãnarea celor douã corpuri—toate acestea, fãrã a menţiona probele evanghelice ale materialitãţii trupului înviat al Lui Iisus (mormântul gol; tangibilitatea; actul alimentar). Omisiunea aceasta ar putea sã fie semnificativã. Pavel pare a nu se interesa deloc despre ceea ce s—a întâmplat cu cadavrul Lui Iisus—sãmânţa îngropatã. În teologia lui Pavel, aceasta este dezbrãcarea de vechiul om, de Adam cel pãmântesc. De aceea, nu marşeazã deloc pe realismul probelor evanghelice. Sunt Ap. Pavel şi evangheliştii în contradicţie? E pusã în cauzã infailibilitatea Noii Scripturi? E vorba despre reprezentãri religioase care pot coexista?
Opoziţia aceasta nu trebuie supraestimatã. Tot la Sf. Pavel pare sã existe şi o asociere relevantã a rãsplãţii cu învierea; însã el credea şi cã, murind, omul merge ca sã fie cu Iisus, deci nu amâna rãsplata pentru viitorul învierii. Se ştie cã teoria aceasta a ‘somnului morţii’, a ‘adormiţilor în Hristos care aşteaptã învierea’, a provocat anumite dispute, iar un Papã medieval a fost admonestat pentru tezele lui judecate ca eterodoxe—ceea ce a dus la o definiţie de credinţã referitoare la situarea imediatã a aleşilor în prezenţa Lui Dumnezeu, fãrã a aştepta sorocul învierii.
Se poate ca Pãr. Hans Küng sã aibã dreptate, iar reprezentarea Ap. Pavel despre Învierea Lui Hristos sã nu fie întrutotul aceea a Evangheliştilor, sau nu întrutotul superpozabilã. Se poate ca Sf. Pavel sã fi avut în minte o reprezentare întrucâtva diferitã de ceea ce vor sã spunã autorii Evangheliilor. E cert cã el nu neagã materialitatea Învierii; însã nici nu o afirmã cu realismul Evangheliştilor—acolo unde ar fi fost, poate, de aşteptat sã o facã. Oricum, aspectul e suficient de interesant ca sã merite semnalat.
Ap. Pavel nu contestã realismul relatãrilor evanghelice; însã pare neinteresat de el, ţinta lui fiind, şi în acest caz, mai degrabã sã ofere o interpretare, decât sã repovesteascã evenimentele. Iar în interpretarea lui, mormântul gol, tangibilitatea, etc., nu îşi mai gãsesc loc.

NOTE:

[1] ‘Despre a fi creştin’.