Din viaţã

Azi, la cuminecarea credincioşilor, se cânta imnul iubirii al Ap. Pavel, şi m—am gândit la misterul Lui Dumnezeu şi la misterul rugãciunii, adicã la caracterul misterios al amândurora. Ce misterios e Dumnezeu în relaţia cu noi! Îmi place cã Missa (aproape cã) începe cu Kyrie. Adicã mi se pare un mod bun de a începe Missa. Kyrie al lui Palestrina nu îmi prea place.
Ieri mi—am luat de citit despre Ramuz, Sf. Juan, meditaţia creştinã, şi am cinat cu bere, pizza şi cârnaţi (dupã plãcinta cu mere de la prânz).
Am avut bucuria de a gãsi un articol al lui Martini despre Lonergan; m—a interesat felul în care Martini folosea atât tratatele lui Lonergan, cât şi ‘Exerciţiile’. Ceva excelent scris, afectuos, inteligent, perspicace, fin şi la obiect, cu o laturã personalã pronunţatã—însã fireascã şi deloc dizgraţioasã.
Citesc şi un buletin de studii lonerganiene şi am întâlnit aceastã mãrturisire a iezuitului: ‘Când predam la […] am citit primele şase vols. ale STUDIULUI lui Toynbee, în lungile seri de iarnã’. Latina te face, spunea Lonergan, sã poţi spune numai ceea ce putea spune Cicero—adicã restrânge capacitatea de expresie.
Mocheta, cuierul, congelatorul şi TV—ul vor sta în balcon.

Azi paróhul a predicat, şi nu fãrã oarecare brio, despre parabola fiului risipitor. În pretinderea moştenirii de cãtre mezin e vãzut un paricid; iar anularea tatãlui duce la auto—anulare. Un act de paricid moral e urmat de auto—anihilare.
Un autor nota cã pocãinţa mezinului e una foarte aproximativã şi imperfectã; mizeria şi foamea îl aduc înapoi, restriştea, mai mult decât regretul. El nu e un model de penitent. Nu se spune cã se pocãia sincer, în auto—transparenţã.
Din pãcate, paróhul a direcţionat predica spre Sacramente, nu spre practica existenţei. Însã ideea cã, atunci când omul suferã, Dumnezeu suferã încã şi mai mult, a fost emoţionantã. Paróhul prezenta parabola ca pe trecerea în revistã a mai multor teme—libertatea, pãcatul, harul. Am fost foarte conştient de insuficienţa înţelegerii mele, de cât de multe nu vãzusem. Când omul suferã, Dumnezeu e Cel care suferã încã şi mai mult. Iar tatãl milostiv nici nu vrea sã asculte lamentaţiile mezinului. I—o ia înainte. Breban spunea despre tatãl sãu, preot, cã, deşi creştin nedogmatic, plângea la parabola fiului risipitor.
Paróhul are dreptate sã spunã cã parabola este mai mult despre tatã decât despre fiu; mai mult despre iubirea îndurãtoare a tatãlui, decât despre pocãinţa fiului, aşa cum o aratã şi contextul ei evanghelic—unde e încadratã de alte douã exemplificãri ale bucuriei ‘celui mai mare’. Accentul nu e pe pocãinţã, ci pe iubirea premergãtoare a tatãlui.
Iubirea iertãtoare i—o ia înainte omului, nu aşteaptã sã fie rugatã.
Reflectând la cele douã învieri survenite dupã ce Iisus pãruse sã întârzie (fiica lui Iair şi Lazãr), mã gândesc cã nici Iair, nici surorile lui Lazãr nu avuseserã credinţa de a cere o vindecare de la distanţã. Încrederea lor fusese una limitatã; nu credeau în atotputernicia absolutã a Lui Iisus. Abia sutaşul e cel care crede în puterea necondiţionatã a Mântuitorului.
(Mã mai gândesc şi cã nu existã motive de a crede cã oştenii Romei la Ierusalim vorbeau între ei latineşte. Nu erau, doar, din Peninsula italicã. Nu ştiu dacã limba administraţiei romane în provincii era latina, însã nu avem de ce crede cã ostaşii vorbeau latineşte între ei. În filmul lui Gibson, ei dialogheazã în latinã.)
Când recitam Crezul Apostolic, mi—am amintit cã unii sunt nemulţumiţi de vagul terminologiei folosite, considerându—l o soluţie de compromis, rezultatul diplomaţiei, al tratativelor; însã Ratzinger nu pare sã fi gândit aşa, de vreme ce l—a ales ca tipar al reflecţiei lui pentru binecunoscuta carte. Adicã l—a considerat vrednic de un comentariu teologic, vrednic sã primeascã o interpretare teologicã de anvergurã. Nu l—a considerat rezultatul, aproximativ ca teologie, al unui compromis între taberele teologice.
Am citit conferinţa pastorului luteran Winsor: ‘Este biserica ta destul de catolicã?’. Existã câţiva luterani care refuzã, pentru comuniunea lor, eticheta de ‘protestantã’. Iniţiativa catolicizantã la luterani este mult mai firavã decât aceea anglicanã.

Noaptea, cu ţigãri, cola, covrigi şi cremwurşti—dupã ceva mai mult de ¾ orã din filmul cu Stroheim şi Duryea. Nevoia organicã de echilibru.
Mâncarea de azi va trebui sã îmi ajungã şi pentru alte patru zile.
Dezîmbâcsirea.

Azi, la celebrarea Sf. Ioan Zlataust, Lecţionarul oferã invectiva paulinã împotriva profanãrii agapelor (consonant cu Sf. Clement Alexandrinul, dar şi cu admonestãrile de peste alte douã veacuri ale chiar Sf. Ioan Zlataust) şi evanghelia sutaşului celui credincios, din care multe nu le reţinusem (cã locul e Cafarnaum, cã sutaşul era un filo—mozaic şi un binefãcãtor al comunitãţii, cã nu el dialogheazã cu Iisus, ci trimişii, emisarii sãi, cã era prieten cu fruntaşii evreimii locale, şi, mai ales, cã sluga lui era ‘gata sã moarã’). Sutaşul, prieten al evreimii, le construise o sinagogã.
Aspiraţia cãtre viaţã, iubire şi fericire.
Sf. Ioan Zlataust e celebrat, destul de convenţional, ca episcop şi orator (nu ca teolog, ca Învãţãtor, cu toate cã are acest titlu în catastifele romane).
Impresiile şi trãirile unui laic—Gilson, Pieper, Maritain, Hildebrand, Tresmontant, Blondel, Bergson, Simmel, Gracq, Claudel, Mauriac, Bernanos, Bloy, Hello, Waugh, câteva prozatoare, Marcel, Chesterton, Hügel, Evdokimov (atâta vreme numit de mine: ‘Pãrintele …’), Dna. Robinson, Menéndez. Rolul laicilor în cultura preconciliarã—şi, mai ales, în înviorarea tomismului. Abordarea laicilor. Declericalizarea.
Admonestãrile pauline (numite ‘energice’ de paróh) împotriva profanatorilor creştini ai agapei ar trebui sã ne dezbare de reprezentarea idilicã a creştinãtãţii apostolice; în altã ordine de idei, existã în scrierile pauline atât nota sesizabilã de orgoliu, cât şi ceea ce aprecia Coleridge ca denotând un gentleman, un bãrbat ferm, decis, cu capul pe umeri şi cu picioarele pe pãmânt. Adicã Apostolul era un om care ştia sã intervinã prompt, tranşant şi cu autoritate. Nu se sfia sã certe.
Recitesc cronica lui Teachout la ‘Aviatorul’ lui Scorsese.