Conferinţa Mitropolitului Hierotheos Vlachos

Conferinţa Mitropolitului Hierotheos Vlachos





Mitropolitul Vlachos a conferenţiat la Iaşi în joia de la începutul lui septembrie. Vizita lui Vlachos în Moldova a luat forma unui pelerinaj la locurile unde a vieţuit Paisie. Arãtând mai vârstnic decât îl ştiam dintr—o fotografie, pãrând destul de înalt, suplu, cu mâini frumoase şi trãsãturi greceşti rurale, pronunţate, Hierotheos Vlachos lasã impresia unui om cu picioarele pe pãmânt, ager, vioi, nelipsit de nervozitatea elenã, de promptitudinea şi rapiditatea atribuite grecilor. Privirea lui are o licãrire de umor, severitate şi promptitudine. Spiritual, relaxat, nelipsit de umor, are şi o anume asprime, o promptitudine lucidã a admonestãrii. Pãrea bine dispus, cu chef de vorbã, şi un pic distant. A vorbit despre pãrinţii lui, despre mitropolia lui, ‘Cerul inimii’, aspectele descurajante ale Bisericii, ‘preoţia împãrãţeascã’, drogaţi, faptul cã cel care iubeşte se gândeşte mereu la cea iubitã, etc..
Trei lucruri pe care le—am admirat la conferinţa lui Vlachos este cã a vorbit despre rugãciune numai cu moderaţie şi cumpãtare, fãrã extravaganţã, ci ca un duhovnic rutinat, experimentat; ceea ce a spus, deşi prea pe scurt, despre ‘dar’; şi înţelegerea libertãţii ca decondiţionare.
Rutina şi banalitatea nu sunt o fatalitate—a putut înţelege oricine l—a auzit pe Mitropolitul Vlachos vorbind despre iubirea dintre pãrinţii lui. Vlachos vorbea cu un simţ viu al lucrurilor fireşti, al rânduielilor vieţii, al ‘darului’. În acest sens, conferinţa lui oferea mult.
Tema conferinţei trebuia sã fi fost ‘apostolatul tinerilor’; abordatã, dealtfel, la un moment dat pe parcursul divagaţiilor care au format expunerea liberã a Mitropolitului. Gândeşte apostolatul ca pe unul al rugãciunii şi al curãţirii, în termeni neactivişti. Nopţile îi binecuvânteazã, nevãzut de aceştia, pe tinerii care chefuiesc. Luatã ca şi conferinţã, prezentarea lui nu era mare lucru; însã s—au spus câteva lucruri interesante, care meritau ascultate. Are instinctul de a semnala ceea ce e viu în religie. Cuvintele lui Vlachos care mi—au plãcut cel mai mult au fost acelea despre ‘dar’, aşa cum spun şi mai jos—un fel de notã de subsol a conferinţei.
Conferinţa a avut caracter digresiv, şi a pãrut destul de dezlânatã. A revenit asupra Botezului şi Mirungerii şi rostul lor în viaţa misticã. Afli despre rugãciune, rugându—te. Tema Rugãciunii inimii şi cea a Luminii necreate au fost reluate constant. Adolescenţii pe care îi întâlneşte îi vorbesc despre sinucidere şi avort. Tineretul grecesc e acaparat de droguri. Vorbindu—le unora ca aceştia, cautã sã îi înţeleagã şi sã îi iubeascã.
Are rafinamentul şi deprinderea citatelor patristice. A discutat scara sau gradarea Fericirilor, la Sf. Simeon. ‘Martiriul’ este vederea luminii necreate, adicã nici martiriul însuşi, ca sigiliu suprem, nu e decât ‘transpunerea biograficã’ a contemplaţiei. A invocat cu cumpãtare tezaurul asceticii rãsãritene.
Ca modele, i—a citat pe Mitr. Calinic, alãturi de care a trãit 15 ani; Efrem Katunakiotul şi Sofronie. A menţionat cartea lui Antonie despre rugãciune; citaţi des au fost Sofronie, Sf. Maxim, Diadoh. A vorbit despre Sf. Dimitrie şi icoana care îl reprezintã împreunã cu copiii; despre iubirea tinerilor şi despre pãrinţii lui.
A survenit şarja antifilozoficã şi antiraţionalistã, prilej pentru un cuvânt frumos despre ‘Dumnezeul lui Dimitrie’, ‘Dumnezeul lui Paisie’.
O remarcã folositoare a fost aceea cã libertatea este ‘libertate de’, nu ‘libertate sã’. Libertatea e libertate de rãu, de pãcate; nu ‘libertatea sã …’.
Cele mai interesante cuvinte ale lui Vlachos au fost acelea despre dar, caracterul de dar al creaţiei, al bãrbatului pentru femeie şi al femeii pentru bãrbat. S—a referit la Stãniloae (pe care l—a auzit conferenţiind despre ‘dar’) şi Sf. Maxim. Când era student, Vlachos a audiat o conferinţã a lui Stãniloae.
E sesizabil un anume vedetism al Mitr. Hierotheos: referirile la succesul cãrţilor şi conferinţelor lui, la faima lui de duhovnic, la succesele lui pastorale, la statutul lui de Mitropolit.
Îi pãstrez simpatie lui Vlachos de când aveam 27 de ani şi am citit nişte scrieri ale lui despre Praznicele Împãrãteşti.