Din viaţã

Biblia etiopianã are şase cãrţi suplimentare, Biblia siriacã are cinci cãrţi mai puţin decât canonul Romei, Biblia armeanã avea douã cãrţi suplimentare.
‘Estera’ are, în canonul roman şi cel al schismaticilor, versete suplimentare faţã de varianta preluatã de protestanţi. Azaria, copiii, Suzana şi Bel sunt în aceeaşi situaţie.

Unii citesc Biblia din perspectiva dogmei; alţii citesc dogma din perspectiva Bibliei. Dacã dezavantajele poziţiei protestante sunt vãdite, nici avantajele nu trebuie trecute cu vederea. La protestanţi, înţelegerea individualã a Bibliei, interpretarea individualã a Bibliei se supraordoneazã dogmei.
Adesea, protestanţii interpreteazã Biblia cu mai puţinã profunzime, mai bont; însã cu o incomparabilã nãdejde şi livrare, încredinţare. Sau cu toatã inima, fãrã circumspecţia care se face simţitã la teologii Bisericilor apostolice. Protestanţii se investesc mai nereticent, mai necircumspect în studiul Bibliei.

Locul meu predilect din Biblie este o minune neotestamentarã: aceea a învierii lui Lazãr, fiindcã înseamnã cã Dumnezeu nu întârzie niciodatã, nu ‘zãboveşte’ şi nu şovãie. Uneori vindecã boala—iar alteori chiar întoarce de la moarte la viaţã. Învierea lui Lazãr este evanghelia promptitudinii Lui Dumnezeu. Nu mã atrag la ea ‘aspectele misterioase ale cunoaşterii dobândite de Lazãr’, ci autentificarea faptului cã Dumnezeu nu întârzie, cã ‘preia’ de oricât de jos. Bineînţeles, acelaşi lucru îl afirmã şi evanghelia învierii fiicei lui Iair: o altã întâmplare când Iisus pare sã întârzie.
Unele minuni ale Lui Iisus nu sunt instantanee, ci solicitate, cerute de El, necesitând, se pare, un preambul de rugãciune. Nu face minunea ‘pe loc’, imediat, ci mai întâi se roagã.

Uneori Iisus ‘întârzie’ sã facã o minune micã—numai pentru a sãvârşi o minune şi mai mare. E în puterea Lui sã facã ceva şi mai minunat decât Îi e cerut. Putea vindeca ‘de la distanţã’, însã nici pe Lazãr, nici pe fiica lui Iair nu îi vindecã aşa ca pe sluga sutaşului. Întârzie, pentru a restaura apoi într—un mod care Îi aratã şi mai bine atotputernicia.

Newman ne învaţã sã preferãm ‘razele’, distincte, luminii murdare rezultate din recompunerea lor. Lumina adevãrului se descompune în raze; recompunerea nu dã rezultatul dorit, e neputincioasã sã reconstituie lumina de la care s—a pornit.
Am încercat zilele acestea sã îmi amintesc cum am ajuns sã citesc despre Card. Newman; cred cã mai întâi am aflat despre el de la Ratzinger, apoi de la catolicii americani, apoi de la Jaki, apoi de la Tresmontant.

Vârsta aceasta e pâinea pascalã, nedospitã, recomandatã de Ap. Pavel. Versetul acela din ‘Corinteni’ e de naturã sã tranşeze disputa azimilor, şi e chiar mai convingãtor, ca forţã literarã, decât cuvintele lui Cerularie despre pâinea dospitã a bucuriei pascale.