Din viaţã: CÂTEVA CUVINTE ECLEZIOLOGICE

luni, 16 februarie 2009

CÂTEVA CUVINTE ECLEZIOLOGICE

CÂTEVA CUVINTE ECLEZIOLOGICE

Este adevãrat: catolicii nu pot susţine simultan cã teologia schismaticilor este integrã, şi cã aceştia au nevoie de Papã pentru a—şi pãstra teologia integrã. Dacã schismaticii nu s—au ĩndepãrtat de adevãr, asta aratã cã oficiul papal este inutil, simbolic, decorativ, dispensabil.
La ce mai serveşte oficiul papal, dacã se poate la fel de bine şi fãrã el?
۞
Teza atribuitã lui Lossky duce la autism eclezial—doctrinar.
Pe de altã parte, cum pot fi Conciliile numai ‚expresia simbolicã a credinţei Bisericii’, codificarea, de vreme ce chiar o parte a Bisericii nu primeşte mãrturisirile doctrinare respective? Teza losskianã este puerilã:-- din diverse motive, o parte a Bisericii nu se recunoaşte ĩn expresia credinţei Bisericii, orice fel de motive conştiente ar pretinde cã are. Eu nu cred ĩn acest autism; nu cred ĩn valabilitatea lui, adicã. Lossky ĩnsuşi aparţinea partidului celor care nu s—au recunoscut ĩn mãrturisirea de credinţã a Conciliilor unioniste. Impresia este aceea de arbitrar şi de recurgere la porecle.
Pentru losskieni, ne aflãm ĩn plin autism:--criteriul exterior, comunicabil, consensual, referinţa comunã sunt inexistente.
Vag seducãtor, ‚internalismul’ losskian este gãunos şi subiectiv.
Cu alte cuvinte, el exclude, rateazã chestiunea ecleziologicã.
O astfel de ĩnţelegere romanţioasã trimite la plimbare ecleziologia ca ‚prozaicã’ şi ‚pedestrã’, ‚nemetafizicã’.
Ea proclamã criteriul comun ca imposibil şi deopotrivã nenecesar.
Tighe rãspunde de fapt cu o logicã şi precizie remarcabile.
۞
Ĩmi plac logica, istoria, psihologia, teologia articulatã şi genialã, de aceea nu pot rãmâne la astfel de rudimente nutrite de iraţionalism şi de scepticism secret, mut.
۞
Existã trei cazuri distincte de sfinţi iviţi ĩn contexte ‚necanonice’, ‚neobişnuite’:-- ereziarhii; --drapelele, flamurile, ca pretexte de secesiune, devenite unelte de propagandã, autori la care o notabilã parte a teologiei este valabilã, ba chiar utilã şi necesarã; --şi ‚neutrii’, integrii.
Cele trei situaţii posibile trebuie rãspicat delimitate.
Existã o ecleziologie a schismaticilor: --aceea organizatã de ura comunã faţã de Roma. Asta o şi face sã fie atât de liniarã, predictibilã, grosierã, rudimentarã şi rigidã, inaptã de mlãdiere şi de receptarea insolitului.
Ca ĩntotdeauna, o ecleziologie de mântuialã nu ĩnseamnã o ecleziologie absentã, stângace sau neelucidatã—ci una proastã, nocivã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

luni, 16 februarie 2009

CÂTEVA CUVINTE ECLEZIOLOGICE

Niciun comentariu:

Despre mine

Arhivă blog