CÂTEVA REMARCI DESPRE MAREA ISTORIE BISERICEASCÃ A PÃRINTELUI DUCHESNE
Duchesne are nu puţine tuşe valabile şi originale: laudã pacifismul ferm al Sf. Chiril, meritele teologice ale Sf. Leon, formula de la 433. Ĩmpãrãteasa Pulheria apare ca o figurã luminoasã.
Sau când se referã la teologia ‚un peu courte’ a cãlugãrilor neinstruiţi (ai lui Barsumas) .
Care era rostul acestor Concilii rãsãritene? De ce le convocau? Ele seamãnã ĩntotdeauna mai mult a pragmatice iniţiative imperiale, decât a fraterne ĩntruniri pe urmele celei de la Ierusalim din zorii Bisericii. Par dictate de considerente politice foarte practice—unitatea religioasã a Imperiului.
„Duşmanul lui Dumnezeu, şi jidanul"—l—au huiduit pe Teodoret la Calcedon.
Atmosfera deloc fraternã a sinoadelor postniceene.
Complacerea rãsãriteanã ĩn erezie.
Pentru un film despre conciliul lui Dioscoros, cu reabilitarea lui Eutihie, ar fi nevoie de un regizor ca Gibson—triumful lui Dioscor, Iuvenal, Eutihie şi Barsumas.
Atunci când discutã ‚cele trei cristologii’ (alexandrinã, romanã şi antiohianã), Pãr. Duchesne lasã impresia de a nu şti despre ce vorbeşte:-- cãci ce poate ĩnsemna ‚natura adevãratã, capabilã sã vrea şi sã acţioneze’, atribuitã de el gândirii romanilor?
Pe de altã parte, existã, ĩntr—adevãr, la Pãr. Duchesne un sesizabil scepticism voltairian referitor la zãdãrnicia subtilitãţilor teologice, etc., o tendinţã de a bagateliza disputele doctrinare. Sau de a vedea ĩn ele mai ales politica.
Câteva vorbe despre savantul francez, şi despre alţi congeneri ai lui.
Sunt autori antebelici—sau, mai exact, de la sfârşitul sc. XIX. Stilul le era admirabil; mintea, limpede, educatã, promptã.
Bunul simţ, justeţea fundamentalã, firescul, naturaleţea, simplitatea pe care le atinseserã aceşti vechi teologi vestici de—acum un veac.
Ei reprezintã o civilizaţie, o formaţie umanã exemplarã.
۞
Terapeutic şi cognitiv, scrisul lui Duchesne are o mare valoare—prin aceea cã ‚demitizeazã’ Conciliile, cã refuzã sã le supraestimeze. Ca evenimente, ca structurã istoricã, acestea sunt, ĩntr—adevãr, idealizate, idilizate şi supraestimate.
Fãrã sã lase impresia cã ar exagera sau cã ar forţa, Duchesne vede mai degrabã politicul decât sublimul acestor evenimente exemplare.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu