Din viaţã

Machismul literar inteligent, autentic şi citadin, neşarjat, al câtorva clerici englezi (ca Dominicanul; ca Pãr. H.; şi ca fostul anglican).
Stil de virtuţi virile şi de machism inteligent.
Nu este pozã sau afectare sau cochetãrie, ci autenticitate.
۞
‚Imaginarul popular’ a ĩnregistrat faptul cã Sf. Petru este cel mai bun prieten al Domnului nostru—şi tovarãşul lui nedespãrţit (v. filmul lui Shyamalan).
Folclorul românesc nu este epurat de referirile la privilegiul unic al Sf. Petru, la unicitatea acestui privilegiu, la locul Apostolului pe care Domnul şi l—a luat de tovarãş. O foarte zdravãnã prietenie bãrbãteascã ĩi unea—ca şi afecţiunea (v. mãrturia solicitatatã de Mântuitorul Sf. Petru). ‚Iubirea’ intervine ĩntre Iisus şi Petru cel puţin tot atât cât şi ĩntre Iisus şi enigmaticul ‚ucenic iubit de El’.
۞
Prin sfintele porţi ale Bibliei.
Vitraliile Bibliei.
۞
Ceva primitiv şi de fapt rudimentar conceput.
۞
Mediocritatea preoţeascã. Preoţii şi arta, literatura—ceva stângaci, rudimentar, impropriu, ‚didactic’, artificial, ratat.
۞
O experienţã puternicã a argumentului ‚din orânduirea lumii’ am avut la un curs de histologie, când se discutau ţesuturile care alcãtuiesc peretele intestinelor.
A fost ceva spontan şi de evidenţã.
Nu se ajunge la aşa ceva prin schimbãri aleatorii.
۞
Nu ORICE gândire.
Fãrã semnificaţie, suflu, vibraţie, relevanţã existenţialã—ci rutinã şi banalitate, aprecieri scâlciate, şabloane.
Triada ‚mea’ tomistã; ineditul.
Originalitatea realã.
۞
Evidenţa organizãrii inteligente a acelei fabuloase dantelãrii histologice, a unor dispozitive histologice cât se poate de ‚sofisticat’ aranjate. Nu putea fi vorba de hazard, de mutaţii ĩntâmplãtoare.
Structurile biologice, complexitatea lor.
A citi direct ĩn cartea Lui Dumnezeu.
Dumnezeu, transcendent, este totodatã şi satisfãcãtor exprimat ĩn eminenţa Sa de cãtre ceea ce a creat.
El Ĩşi transcende creaţia; dar aceasta nu face decât sã—L exprime ĩn desãvârşirile Lui, nu este neutrã sau ilizibilã.
Am reţinut acel moment histologic; aveam 25 de ani, şi reluasem frecventarea asiduã a cursurilor de medicinã—mai precis, de biologie medicalã preliminarã instrucţiei clinice.
O descriere histologicã simplã (ba chiar defectuoasã, datã fiind persoana care o expunea) m—a frapat mai viu ca un argument sau ceva abstract.
Acel paragraf de histologie trebuie parcurs, ca atare, aşa cum este—adicã nerezumat.
Sã lãsãm gândirea sã—şi ia tot ceea ce—şi cât—ĩi trebuie.
۞
Augustele piscuri ale gândirii, ale contemplaţiei ultime, ale metafizicii integre.
۞
N—a ocolit istoria; a ilustrat metafizica, dogmatica, etica şi istoria.
۞
Tonul de odioasã vulgaritate, grosolãnie, vehemenţã şi indiscreţie al multor literaţi germani; ‚realism’ de toaletã publicã. Şi un fel de aţâţare vicioasã.
Nemţii aceştia par disputaţi de dubletul vulgaritate crasã/ ipocrizie. Iar rânjetul lor licenţios, cu subânţelesuri birjãreşti, este tot ceea ce poate fi mai neplãcut; este de presupus dealtfel cã ei se ĩnchipuie aluzivi. Francheţea lor ĩmi repugnã.
Ei nu pot alterna ipocrizia decât cu cea mai mocirloasã mitocãnie. Keyserling avea dreptate sã indice acest substrat al firii germane—mitocãnia agresivã şi oripilantã, vehemenţa şi stridenţa vulgaritãţii ĩncoţopenite.
۞
Iar acest libidinos realism german pare sã subĩnţeleagã şi un soi de complicitate, de ĩnhãitare.
Francezii, picanţi, nu lasã, ĩn general, impresia de a fi indiscreţi şi vulgari ĩn acest mod şleampãt şi lãfãit, lãbãrţat, al nemţilor.