Din viaţã

‘Mult mai beu, şi mult mã—mbãt’, cântã, de douã ori, o toantã.
۞
Nu este vorba despre zeflemea, umor (exterioriceşte), ci dacã sunt şi reuşite, sau nu.
۞
A nu se identifica cu partidul, majoritar, al fanatismului câinos, al otrepelor şi canaliilor fanatice.
۞
'Inovaţia artificioasă şi ilegitimă …’—‚De ce ,fiindcã spui tu aşa?’.
Ĩndârjiţi, crispaţi, ĩndobitociţi, colmataţi de fanatism şi de pornire.
۞
Argumentului oportunitãţii (--pe care eu l—am numit ‚argumentul Bulgakov/ Kimel’--) trebuie sã i se rãspundã prin aplicarea sa neunilateralã—dogmatizarea argumentului polemic al lui Fotios; dogmele zise isihaste ...—acelaşi raţionament ‚irenicist’ se aplicã.
Plus puzderia de locuri patristice interpretate unilateral şi tratate practic ca şi cum ar fi dogme şi ar constitui pricini de separare.
۞
A identifica deficienţii mental, puţinãtatea minţii.
۞
Este adevãrat cã şi multor protestanţi, anglicani—schismatici sau eretici vestici—le iert insultele.
Ĩmi place ADESEA intelectul protestant, mintea, vlaga—niciodatã evlavia lor, repugnantã, insipidã.
۞
Ar trebui limpezit ce fel de servicii le oferã schismaticilor estici catedra petrinã—cu alte cuvinte, trebuie specificat ce consecinţe a avut lipsa acestei catedre, a acţiunii sale, vreme de un mileniu. Dacã ĩntr—un mileniu nu au apãrut sechele, atunci serviciile oferite sunt cu totul iluzorii.
Roma joacã dublu, susţinând simultan cã Estul schismatic/ eretic şi—a menţinut integrã doctrina, şi cã serviciul petrin i—ar fi absolut indispensabil.
۞
Celãlalt argument Bulgakov, dacã este admisibil, este admisibil şi pentru Bisericile necalcedoniene; aşadar nu serveşte la nimic. Dacã doctrinele vestice şi estice calcedoniene pot fi considerate echivalente, cum i se pãrea lui Bulgakov, atunci acelaşi lucru se poate spune de fapt şi despre miafiziţi, asirieni—aşadar, nici dogmele care ne separã de ei n—au dus la ‚modificãri’ de doctrinã. (Şi cum ar fi putut?)
Pãr. Bulgakov spune, ĩn beneficiul vesticilor, cã ‚filioque’ n—a dus la modificãri doctrinare—aşadar cã ar fi simultan inofensiv şi inutil. Dar premisa Pãr. Bulgavov este iraţionalã:--de ce ar duce o dogmã ‚nouã’ la ‚modificarea’ doctrinei? Dogmele primului mileniu asta au fãcut?
Dacã dogma care nu modificã doctrina este concomitent inofensivã şi inutilã, ‚neutrã’, şi dacã ‚modificãrile’, schimbãrile aduse doctrinei, sunt nocive, ĩnseamnã cã şi dogmele primului mileniu sunt egal de inutile şi de inutil despãrţitoare—fapt confirmat de faptul cã, de la distanţa la care se situeazã Pãr. Bulgakov, se vede cã şi doctrinele creştinismului estic necalcedonian sunt fundamental aceleaşi cu ale creştinismului ‚celuilalt’, calcedonian.
Raţionamentul Pãr. Bulgakov este defectuos şi cam bizar.
Sau considera el cã ‚schimbarea’, modificarea predaniei prin dogme ‚noi’ este beneficã? Atunci n—ar mai fi fost ĩn beneficiul vesticilor faptul cã FILIOQUE n—a modificat de fapt teologia.
۞
Bulgakov spune: de fapt FILIOQUE n—a modificat teologia.
Pãi asta şi era ideea. Dogmele primului mileniu au ‚modificat—o’?
Fiecare dogmã pronunţatã este necesarã, utilã—niciuna nu este ‚esenţialã’—creştinii primelor trei veacuri se ĩmpãrtãşeau de teoza comunicatã de cãtre Iisus Nazarineanul la fel de plenar ca şi ‚beneficiarii’ dogmelor ulterioare. Ceea ce nu vor schismaticii sã priceapã este cã nu existã un ‚sezon al dogmelor’. Dintr—un punct de vedere, viaţa de ĩmpãrtãşire divinã, viaţa de sinergie, viaţa de teozã era de fapt la fel de deschisã creştinilor sc. I—III; din altul, utile sunt şi dogmele zise ‚vestice’ sau ale mileniului al II—lea. (Deşi trebuie reamintit cã bizantinii au progresat şi ei dogmatic ĩn al doilea mileniu—şi pe mai multe fronturi).
Au existat creştini care se divinizau sinergic fãrã proclamaţiile solemne ale Conciliilor ulterioare. ‚Necesare’ sunt ‚numai’ cele douã jaloane aşa de limpede definite de cãtre teologii vestici—existenţa lui Dumnezeu, şi intenţiile Lui pentru om. Acestea au fost cunoscute mereu tuturor creştinilor.
۞
Prin ce este pelagianismul, estic—ca activism optimist.
Tradiţia esticã, Sf. Atanasie cel Mare, egiptenii, Sf. Ioan Cassian, semipelagienii (care erau de fapt ‚egipteni’, nu vestici—dimpotrivã, erau chiar antioccidentali, şi orientalizanţi). Ĩnsã se cere un pic de fineţe ĩn gândirea istoriei teologiei creştine.
۞
Marile linii ale doctrinei Bisericii Romei.
۞
A ĩncepe cu definiţii, noţiuni, abordarea analiticã, preliminariile analitice.
Un tabel analitic.
۞
Pelagianismul este o maladie esticã, specific esticã, deşi a fost depistat ca atare ĩn Vest.
Iar donatismul este ĩnsãşi atitudinea fundamentalã ĩn Estul schismatic actual.
۞
Ceea ce este fundamental ĩn Ortodoxie.
Sinteza rãsãriteanã specificã.
۞
Marea doctrinã rãsãriteanã.
Scrierile fundamentale.
Gustat ĩn taina şi discreţia inimii.
۞
Simţul euharistic al teologiei/ doctrinei (ca ceva consumat/ comunicat ĩn discreţie, tainã, şi ca ceva sinergic).
Devierea: agresivitatea polemicã.
۞
Am regãsit la sihastrul benedictin, şi la preotul melkit, acest simţ al teologiei ca şi cuminecare ascunsã.
۞
Ceea ce, chiar dacã este valabil la alţii, nu e pentru mine, nu este ‚self’, nu mã exprimã/ defineşte.
۞
A insulta brutal, frontal, spontan, cu venin, din senin, cu sete, rapid, absurd, mârşav, cu violenţã.
Drojdii de venin.
۞
Card. Iosif, un om care a preferat martiriul, apostaziei.
Ca savant, ca universitar, ştia bine teologia Bisericii rãsãritene.
Era un tip de teolog, nu de administrator.
Calificat.
۞
Mai ĩntâi ca autor, ca scriitor teologic (nu ca figurã ‚carismaticã’, vedetã exoticã).
۞
Gustare ĩn ascuns, ĩn tainicul inimii.
۞
Watson oferã numai o intuiţie, o ĩntrezãrire, nu o explicaţie coerentã, realã, utilã.
Pãr. Hunwicke este mai util pentru o ĩnţelegere propriu—zis vesticã.
Iar reticenţele, rezervele grecului convertit ĩşi au şi ele valabilitatea lor.
La Watson, revenind, nu este o poziţie coerentã, ci mai mult o ĩntrezãrire,ceva intuitiv.
۞
Firescul, spontaneitatea cu care triem ĩn operele contemporanilor—fãrã inhibiţii, fãrã false evlavii, cu directeţe şi cu sinceritate.
۞
De la Noul Testament la Sf. Atanasie, la Sf. Leon I, şi la Fer. Ioan Duns Scotus eu ĩnţeleg cum s—a ajuns. Existã un ‚crescendo’ cristologic, teologic, pentru cine ‚are ureche’. Dar nu ĩnţeleg cum s—a ajuns de la Noul Testament la ‚Seminarul Iisus’ şi la mormonism. La fel, nu ĩnţeleg cum s—a ajuns de la ĩnţelegerea patristicã a primatului episcopal şi doctrinar roman, la nimic, la formule vide, la jargonul ‚conciliarismului’ confuz şi miop.
۞
Efectul depãrtãrii, iluzii, ĩngãduinţã:--de la distanţã, vesticilor insultele schismaticilor trebuie sã le aparã la fel de inofensive şi abstracte, impersonale, pe cât ĩmi apar şi mie cele ale protestanţilor sau ale extrem—orientalilor.
۞
'In one of Peter David's New Frontiers novels, he cracks a clever in-joke about the number of roles she played, which took me two reads before I caught it.’
۞
‚Citate elocvente’ ....
۞
Bloguri tematice. Şansã.
Nişã.
۞
Scurtissime+ cãrţi+ noul+ politicã, etc., note cãlinesciene.
MS. GC, NI, ed., raft. Mai larg: şi BPH, Streinu.
Cultura şi farsa.
P., cauza, ce cãrţi ‚se cer’, programa.
Strunã, rezonator, senzaţii.
۞
Sf. Grigore, ĩnsã fãrã palamişti, spune Watson.
Fãrã secãturile fanatice.
Sf. Grigore, fãrã textele liturgice ale schismaticilor, spune un preot.
۞
Acest fel de largã, obiectivã disponibilitate intelectualã.
Nefanatic.
۞
Watson: ĩl iubeşte pe Sf. Grigore, nu pe palamişti. A spune lucrurilor pe nume.
Pãr. K.: Sf. Grigore, nu cultul tendenţios.
۞
Cel mai mare bine: mereu eul, mintea, raţiunea, adâncul, straturile, cumpãtarea, moderaţia. Aceste valori nu sunt ‚specific’ benedictine, dominicane sau carmelite, dar le vedem ilustrate ĩntr—un grad aparte ĩn duhul acestor Ordine.
Binele omului este inalienabilul, adevãrul, deschiderea, nestricatul, posibilitatea de a atinge realul.
A nu reduce la caricaturi, laturi, aspecte, false opoziţii.
۞
Ceea ce nu constituie un izvor de viaţã.
۞
Dumnezeiescul Augustin; dumnezeiescul şi teoforul Augustin.
۞
Trãsãturi, deşi numai abia schiţate, de gigant: Sf. Benedict. Iubirea. Fiii lui. Urmaşii lui. Legatarii lui.
Dominum rogavit, et ab eo plus potuit, quia plus amavit. (Antifonul Sf. Scolastica).
۞
Sfinţii corectaţi, permanent ĩndreptaţi; ‚secretul’ lor este cã erau deschişi.
۞
Erori de novice gogoman.
۞
Trepidaţia istoriei.
Ĩn adâncul, ĩn meandrele unui roman—ale unei cãrţi. A atinge adâncurile estetice.
۞
Ceea ce pleacã, porneşte dintr—un fals eu, din abstract, ĩnchipuire şi artificialitate.
Ingenuitate, deschidere.
Resorturi.
Deprinderi.
۞
Ceea ce e gândit pe jumãtate, ‚pãrerea’, este mai periculos.
Ceea ce nu este cu adevãrat descusut, analizat.
۞
Falsa obiectivitate, cu reificarea inerentã, nu trebuie sã—i scârbeascã pe oameni de obiectivitatea deschisã.
۞
Abia ca al treilea pas, dupã negarea aparenţelor; nu necritic.